Procesul de Decolonizare

Trei factori explică valul decolonizării din anii 1945-1950; atingerile aduse supremaţiei europene, rolul accelerator al războiului şi intensificarea anticolonialismului.

În 1945, Europa era îngenuncheată, distrusă de război sau de efortul de război, dar şi mai mult afectată moral în “statutul” său pluricentenar de continent de referintă (economic, social, ideologic) pentru alte continente, în special Asia şi Africa. Valorile Aufklarung şi ale Luminilor, transmise popoarelor colonizate în cursul secolului al XIX-lea, rezistă post revelării marilor totalitarisme din secolul următor, politicii rasiale a fascismelor, compromisurilor sau colaborării etc. Formate în Occident, elitele africane sau aiastice cunosc de acum inainte limitele carismei europene; incă din anii ’30, personalităti ca I.S. Senghor, Houphouet-Boigny sau Nguyen Ai Quoc (viitorul Ho şi Min) aduc în tările lor imaginea unei Europe divizate , slăbite din punct de vedere social şi economic.

În Siria şi în Liban, brutalitătile generalului Gouraund şi stângăciile guvernatorului Sarrzilla au determinat, în anii ’20, o pierdere a încrederii în Franţa, în timp ce tergiversările britanice în Egipt sau în India au ipotecat capitalul de încredere de care se puteau bucura pana atunci marile metropole. şi aceasta cu atat mai mult cu cat incep să iasa în evident consecintele negative ale administratiilor colonial. Europenii au introdus în colonii economia speculative a plantatiilor (cacao, cafea, trestie de zahar, etc.), care a distrus sistemul tradiţional de subzistenta. De altfel, scaderea mortalitătii (legata de progresele dotarii medicale aduse de colonialist) a provocat o explozie demografica fara alt mijloc de scapare decat refugierea în orase (Dakar, Calcutta, s.a.), unde a venit să se îngramadeasca o populatie de locuitori rurali dezradacinati. Cadrele traditionale ale sociabilitatii (comunitatile satelor, clanurile şi grupurile formate din dratii şi surorile aceleasi familii, sistemele de transmitere orala a culturii prin intermediul preotilor şi al muzicienilor ambulanti etc.), au fost alterate puternic, spre beneficial burgheziei indigene, grabite să se inbogatească. Conform exprimarii lui Jean Chesneaux, “orasul devine un element gigantic de fixare a intregului organism social perturbat de patrunderea occidentală şi care si-a pierdut vechiul echilibru, fara a regasi unul nou”.

În interiorul vastelor elemente de influenta occidental, parcelate în functie de interesele economice şi geopolitice ale “marilor puteri”din epoca respective, fara grija de mentinere a unitătilor entice s-a construit un veritabil melting puf (cercuri de amalgamare), în care, în cele din urma triburile sau grupurile familial si-au “pierdut sufletul”. Migrarile populatiilor rurale spre orase, conjugate cu efectele unui comert generalizat au aparut pe neasteptate. În zonele cu economie inchisă au avut repercursiuni profunde asupra structurilor sociologice. Tinerii care revÎn în tara cu bani capata tocmai prin o importantă, o independentă pană atunci necunoscuta şi aduc noi deprinderi sociale.

Trebuie luat în seama şi rolul accelerator al războiului. În primul rand Primul Razboi Mondial în care contingentele de Senegalezi au fost sprijiniti în lupta în conditii adesea cumplite. Acesti fosti combatant francezi au redat o imagine complet dramatizata a omului alb: “Cand cei scapati cu viata s-au intors acasa în anii 1918-1919, au fost cauza unui fenomen social nou, nelipsiti de consecintele evolutiei viitoare a mentalitatilor, este vorba de prabusirea mitului omului alb.” Ca persoana invincibila şi fara defecte. Intradevar pana atunci omul alb fusese considerat ca fiinta aparte, puterea să era zdrobitoare, imparabila, bogatia inepuizabila, şi în plus, el parea ferit în mod miraculous de catre soarta, de orice forta fizica sau mental.

Vicisitudinile celui de-al doilea conflict mondial au facut ca în cele din urma să dispara sentimentul de teama pe care forta şi valorile Europei o inspira popoarelor colonizate. în Asia de Sud-est victoriile japoneze repetate au accelerat procesele de obtinere a independentei, aratand miscarile nationaliste, ca Occidentul nu mai detinea monopolul ethnic şi military care sa-I asigure dominarea. în teritoriile detinute de britanici şi de olandezi, ocupantii niponi au participat la procesul de “desprindere” de vechile metropole, prin distrugerea institutiilor existente.

Un fenomen identic se petrce în Orientul Apropiat, care cunoaste în 1941 o serie de tensiuni incheiate cu repunerea în discutie a tutelelor europene.

În Irak, o batalie de ordin militar il adduce la putere pe Rasid Ali care incearca sa-si apere tara sub influenta germane, ceea ce risca să compromita pozitiile aliatilor în acest teatru de operatiuni, la caderea în mainile tarilor Asiei a teritoriilor aflate sub mandat. în consecinta britanicii şi “francezii liberi” ocupa Siria şi Libanul, în iunie 1941, Franţa promitand independent celor doua state, în toamna aceluiasi an.

Desi aflata la limita conflictului mondial, Africa neagra nu participa în mai mica masura pe plan local la efortul de razboi. Din august 1940, sub impulsul guvernatorului P. Ebone, Ciadul adera la cauza Frantei libere şi intreaga Africa Ecuatoriaqla franceza I se raliaza acestuia, în noiembrie 1940.

La 1 august 1941, Churchill şi Roosevelt semnau Cartea Atlanticului, care proclama “dreptul fiecarui popor de a-si allege forma de guvernare sub care să traiasca”. La congrsul de la Manchester (1945), 200 de delegate din Africa neagra votau o rezolutie finala care stipula: “Suntem hotarati să fim liberi. Cerem pentru Africa neagra autonomia şi independenta.”

În fine, anticolonialismul a capatat din 1945 forme multiple care converg spre o reprezentare în cauza a tutelelor colonial. în primul rand forma moralista, niciodata intrerupta de la nasterea strategiei de destabilizare “periferica”, nascuta dupa Congresul de la Baku în 1919. Ea se face simtit de la bun inceput în Asia provocand teroreticienii dar reducand un numar mare de oameni de actiune, care leaga strans ganmdirea teoretica sub actiunea Ho şi MÎn în Vietnam, Sjarifudin, în Indonezia. în plus, victoria comunismului în China în 1949 a avut ca efect antrenarea popoarelor colonizate din Asia.

Inflorirea nationalismelor este vadita în Asia, incepand din 1920 şi în special în India sub inflenta lui Gandhi.

PROCESUL DE DECOLONIZARE

Europa celei de a doua jumătăţi a sec.al-XX-lea părea să fie sărăcită şi divizată,. Sărăcită, pentru ca în mai puţÎn de douăzeci de ani, din 1945 până în 1964, ea şi-a pierdut aproape toate imperiile coloniale din Asia şi Africa. Divizată, deoarece două Europe vor trăi în două lumi rupte una de cealaltă, cea a Europei de Vest, din ce în ce mai prosperă şi înaintând spre integrare, şi cea a Europei de Est, supusă autorităţii şi ideologiei sovietice şi răzvrătită tot mai mult împotriva acestora. Doar că totul e brusc repus în joc în 1989 prin prăbuşirea zidului ce desparte cele două Europe.

La sfârşitul războiului, chiar făcând abstracţie de Uniunea Sovietică, ce-şi putuse păstra imperiul colonial ţarist în totalitate, mai multe state europene continuau să posede cea mai mare parte a imperiului lor colonial, dar, mai mult sau mai puţÎn rapid şi mai mult sau mai puţÎn benevol, Europa a trebuit să-şi abandoneze posesiunile coloniale, fiind astfel redusă la ea însăşi.

Primele indicii de împotrivire la expansiunea colonială europeană apăruseră încă înainte de războiul din 1914, dar semnele prevestitoare ale decolonizării s-au amplificat în perioada interbelică. Cele mai însemnate puteri coloniale, Anglia şi Franţa, îşi întăriseră şi mai mult imperiile împărţindu-şi coloniile germane şi turceşti, dar ideea naţională începuse să se facă simţită la tot mai multe popoare colonizate. Popoarele colonizatoare nu erau îngrijorate; cu toate acestea, cel de-al doilea război mondial a modificat considerabil situaţia.