Cromatică bacoviană și expresia ei plastică

Motto : ”Timpul, care darâma palatele îmbogateste versurile".J.L. Borges

Cine deschide cartea acestui poet simbolist gaseste un tablou aparent conventional, un tablou de ,,gen", amplificat însa pâna la grotesc.

“Un mod de a maltrata realul este repetitia mecanica prin care Bacovia creeaza o lume de marionete, de papusi de ceara, ce fac salturi grotesti ca niste fiinte dezarticulate” (Nicolae Manolescu)

TEME SI MOTIVE

Iubirea – ca lege generatoare a vietii – este strabatuta de moarte; iubitele cântau marsuri funebre, iar peste tot unde se afla iubita apar semne care prevestesc moartea: „Iubito cânta-mi mars funebru” („Nevroza”); „Si ninga ... zapada ne-ngroape” („Decembre”).

Specificitatea poeziei bacoviene este pusa în evidenta, între altele, si de raportarea poetului la modul de gândire sinestezic.

“În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau auditie colorata... Fiecarui sentiment îi corespunde o culoare” spune, de altfel, poetul.

Este culoarea deprimanta a solitudinii proiectate în mortuar, în Plumb, asociat ca determinant sicrielor, florilor, coroanelor, precum si amorului si aripilor. Ca laitmotiv, din conotatiile multiple, se afirma dominant pe ceea ce sugereaza apasarea rece, obsesia mortii.(“Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Si flori de plumb si funerar vestmânt”)

...PORNIND DE LA „ PLUMB“, se relfecta ,asadar, un ciudat tablou morbid prin evidenta impersonalizare care lasa un efect glacial uimitor.

De ce amorul doarme ,,întors", se va fi întrebat cititorul prezumptiv ? În spatiul atât de sever delimitat al celor doua strofe, un adverb ca acesta, gratuit si oarecum inexpresiv, putea fi evitat cu multiplele sanse, dar evita atmosfera generala degajata de poezie iar astfel, nu îi atenua stridenta.

Reprezinta culoarea mortii, a carbonizarii lumii vegetale si a caderii în mineral, este culoarea nefiintei, a doliului, dar si a iubirii pierdute: “Carbonizate flori, noian de negru…/ Sicrie negre, arse de metal…/ Negru profund, noian de negru…/ Carbonizat, amorul fumega - / Parfum de pene arse, si ploua... / Negru, numai noian de negru...”

În Decor, negrul este o culoare a disjunctiei prezente în opozitie cu albul, dispusi ritmic pentru a sugera o mecanica absurda a vietii si a mortii, un spatiu al deznadejdii profunde, al solitudinii absolute: "Copacii albi, copacii negri/ …Decor de doliu funerar... / În parc regretele _plâng iar... // Cu pene albe, pene negre.”

Când mediteaza asupra poeziei, George Bacovia creeaza definitii ale acesteia prin simboluri cromatice si sinestezice din sfera semantica a negrului: "Poezie, poezie/ [...] Îndoliat parfum si secular.” (Din urma).