Direcții ale Prozei Eminesciene

ARGUMENT

Am ales tema Directii ale prozei eminesciene pentru ca, dupa marea lectie de poezie pe care o da Eminescu, am învatat în scoala si lectia de povestire.

Formularea subiectului despre Eminescu mi-a atras atentia prin deschiderea sa spre universitate.

Opera lui Eminescu este un izvor de apa vie si nu poti sa bei din aceasta apa fara sa te îmbeti ori sa-i simti efectele benefice. Vom încerca sa luminam elementele vitale ale artei sale de prozator, sa le subliniem modernitatea.

Toata lumea îl stie pe Eminescu poetul, dar s-a uitat (nu însa în lucrarile de specialitate) munca de laborator, munca sa de artist.

Vom încerca ajutându-ne de critica literara, sa patrundem tainele prozei eminesciene, sa demonstram ca, la orice vârsta opera lui Eminescu e revelatoare de sensuri, de mesaje. Sa întelegem sensuri si sa le expunem, sa proiectam opera lui Eminescu prin ceea ce aceasta se vrea a fi si nu numai prin ceea ce este. Astfel, cititorul e obligat sa descopere la Eminescu nu numai farmecul poeziei, ci si pe cel al prozei sale.

Intentionam sa scoatem de asemenea în evidenta personalitatea celui care a fost cel mai mare poet el nostru.

Vom încerca sa aratam ca cel care a uimit o lume nu e numai poet, ci si prozator deoarece lucrarea de fata se vrea o demonstratie a talentului lui Eminescu în acest compartiment al operei sale. Avem foarte multe studii despre poezie si prea putine despre proza creându-se astfel un dezechilibru între studiile consacrate poeziei si cele dedicate prozei.

Consideratiile critice ne vor servi obiectivelor alese si anume: demonstrarea originalitatii, artisticitatii si universalitatii operei lui Eminescu.

Eminescu raportat la romanticii germani va fi de asemenea una din directiile lucrarii.

Vom încerca sa demonstram ca Eminescu a fost în ordinea prozei un mestesug tot pe atât de iscusit si stralucitor ca si în ordinea poeziei. Nu numai pentru ca a urmat cu aceeasi râvna sa transpuna, precum în versuri ca si în proza ecourile experientelor biografice.

CAPITOLUL 1

PERSONALITATEA EMINESCIANA. CULTURA LUI EMINESCU

Om al timpului modern, cum îl numea Titu Maiorescu, Eminescu este astazi o institutie nationala, viata si opera lui alcatuiesc un monument neclintit al culturii române, nici intemperiile vremii, nici adversitatile crunte ale istoriei, nimic nu-l poate atinge în eternitatea lui spirituala, caci Eminescu nu mai este un simplu nume, oricât de mare ar fi el, din repertoriul divers al literelor nationale; el este însasi marturia suprema a existentei noastre ideale, este una din marile justificari ale existentei de roman.

În conceptia lui Maiorescu, Eminescu reprezinta cea mai aleasa constiinta artistica prin care spiritualitatea româneasca s-a înaltat la nivel de universalitate. Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau1.

Despre Eminescu totul s-a spus, lucruri absolut noi nu mai sunt cu putinta. Ne ramâne sa ilustram asemenea povestitorului însusi, cu candoare, niste observatii stiute de toata lumea, demult tipice si universale.

Ca sa înfatisezi biografia lui Eminescu, trebuie sa descifrezi un maldar de marturii, mai numeroase decât pentru oricare scriitor al nostru. Niciodata setea de a cunoaste nenumaratele împrejurari externe ale vietii lui nu va fi deplin îndestulata.

Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani, în ziua de 15 ianuarie 1850, ca fiu al caminarului Gheorghe Eminovici, om din Calinestii Bucovinei, si al sotiei sale Raluca, fiica stolnicului Vasile Iurascu. Ca în împrejurarea atâtor oameni de seama ai altor popoare, deschizator de drumuri într-un fel oarecare, uimirea a tesut si în jurul obârsiei lui Eminescu un val de legende.