Diversitate în opera mărilor clasici

Extras din proiect

„Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale şi ceilalţi, duce cultul formei până la exagerare…” 
În evoluţia sa, literatura română a cunoscut o serie de etape fundamentale, începând cu literatura populară, apogeul acestei dezvoltări fiind marcat de epoca marilor clasici când pe scena vieţii culturale apar numeroase personalităţi, precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă.
Multiplele prefaceri politice şi social-economice marcate de Unirea Principatelor de la 1859 vor influenţa şi dezvoltarea culturii, a literaturii noastre. Stabilitatea politică, dezvoltarea relaţiilor capitaliste, dobândirea independenţei de stat vor face posibilă manifestarea uneia dintre cele mai strălucite etape ale culturii noastre.Manifestând un interes deosebit pentru cultura şi civilizaţia României, Titu Maiorescu va justifica prin scrisul său şi mai ales prin cel al lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici durabilitatea acestei epoci, atât în ceea ce priveşte literatura cât şi existenţa unei limbi naţionale consolidate şi moderne. Fiindcă este scrisul lui Titu Maiorescu cât şi al marilor scriitori este de o rară limpezime, robusteţe, elevare, claritate, ceea ce-i conferă consacrarea.Sunt cunoscute textele sale de critică literară, de limbă sau polemice renumite în volumele de Critice: „Despre scrierea limbii române” (1866); „O cercetare critică asupra poeziei noastre de la 1867”; „Limba română în jurnalele din Austria”(1868); „Asupra poeziei noastre populare”(1868); „Beţia de cuvinte”(1873); „Poeţi şi critici”(1886); „Oratori, retori şi limbuţi”(1902), etc.Junimea a adus o atmosferă de lucru temeinic făcut. Prin ea se marchează în istoria culturii şi literaturii române începutul funcţionării sigure şi la obiect a spiritului critic.Junimea fondată de tinerii intelectuali formaţi la studii în străinătate, a întreprins „acea fundamentare ideologică mergând de la problemele limbii literare şi ale esteticii literare…”. (I.Negoiţescu) la promovarea literaturii prin revista „Convorbiri literare” „baza cea mai rapidă a noii direcţii fiind poezia lui Eminescu, căruia i s-au adăugat apoi, în decursul timpului, proza lui Creangă şi Slavici, comediile lui Caragiale şi, în cele din urmă, romanele lui Duiliu Zamfirescu.
Manifestând un interes deosebit pentru cultura şi civilizaţia României, Titu Maiorescu va justifica prin scrisul său şi mai ales prin cel al lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici durabilitatea acestei epoci, atât în ceea ce priveşte literatura cât şi existenţa unei limbi naţionale consolidate şi moderne. 
Contextul junimist
Marii clasici :eticheta postuma,referitoare la valoarea consacrata a operei (si nu la curentul literar numit clasicism),data unui grup de patru scriitori : Mihai Eminescu , I.L. Caragiale, Ion Creanga si Ioan Slavici.
Pe toti patru ii uneste apartenenta la aceeasi grupare, Junimea, si la spiritul impus de aceasta.
Junimea si “Convorbiri literare”
Junimea a fost considerata in epoca si dupa aceea cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta societate culturala din istoria literaturii romane. In 1867, Junimea scoate o revista proprie. Revista se intituleaza “Convorbiri Literare” si primul numar apare la Iasi la 1 martie 1867. De aici inainte, activitatea societatii, se reflecta in revista. Aceasta are o viata lunga in cadrul careia publica toti scriitori de seama ai epocii : Mihai Eminescu (multe poezii), Ion Creanga (amintirle, povesti), Vasile Alecsandri (pastelurile), Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici si numerosii altii.
Mihai Eminescu
Cel mai mare poet roman si unul din marii lirici ai lumii, Mihai Eminescu, s-a nascut in 1850 la Botosani, si natura Bucovinei e de la inceput prezenta in opera lui.
Contemporan al lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu spunea: „Dumnezeul geniului meu m-a sorbit cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar”. Opera marelui nostru poet este expresia monumentală a geniului creator al poporului nostru, o sinteză a spiritului autohton prin:
1. Elogiul constant al valorilor istoriei naţionale:
a) S-a format în cultul istoriei naţionale;
b) A construit proiectul unei epopei naţionale, un Dodecameron dramatic începând cu Dragoş-Vodă, care să cuprindă istoria noastră pe toată suprafaţa;
c) Sentimentul ţării şi mesajul de adânc şi autentic patriotism străbate creaţia eminesciană.
Publicistica lui Eminescu este opera unui cugetător politic şi moralist, a unui observator critic al moravurilor vremii sale. 
Concluzie: Mitul naţional stăruie permanent în mintea şi sufletul poetului revărsându-se în creaţia sa, încât, pe acest drum al „valorificării istoriei şi a folclorului, ca adevăratele izvoare ale poeziei, a deschis artei naţionale perspectiva universalităţii”.
2. Interesul pentru folclor, pentru opera artistică a geniului popular naţional.
Eminescu este culegător de folclor, prelucrând cu interes textele culese.
Opera eminesciană inspirată din „izvorul curat ca lacrima şi mai preţios ca aurul” – literatura populară.
Folclorul reprezintă doar punctele de plecare în creaţia eminesciană, poetul conferind textului popular noi simboluri şi semnificaţii(„Luceafărul”).
Concluzii: Eminescu înţelegea prin fondul folcloric însăşi existenţa artei şi valoarea ei naţională şi originală, prin care se poate exprima în universalitate. După istoria romanticilor, că istoria oricărui popor începe cu mitologia lui, Eminescu a încercat „să reconstituie din credinţele şi poveştile poporului român, din „eresurile” lui , un mit românesc”.


Fisiere în arhivă (1):

  • Diversitate in Opera Marilor Clasici.doc

Imagini din acest proiect

Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.


Hopa sus!