Diversitate tematică, stilistică și de viziune în poezia interbelică

Reviste si curente din perioada interbelica

Intre cele doua razboaie mondiale, poezia trece printr-o etapa de efervescenta creatoare. Creste vertiginos numarul poetilor editati, al creatiilor lirice tiparite in periodice sau in volume. Nu numai critica literara, dar si publicul cititor manifesta un interes fara precedent pentru lectura poeziei.

După primul război mondial ziare cu pagină literară şi reviste literare sporesc la număr. Aşa avem “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui Constantin Stere, şi Paul Bujor, director ştiinţific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibrăileanu. Din 1915 directorul unic al revistei rămâne Garabet Ibrăileanu. În timpul primului război mondial revista îşi încetează apariţia până în 1920 când reapare sub conducerea lui Ibrăileanu. Din 1930 revista se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihail Relea şi George Călinescu. Din 1948 va apare seria care continuă şi astăzi.

În “Viaţa românească” accentul se pune pe

• autenticitate şi specificul naţional înţeles ca dimensiune socială, important fiind poporul şi rasa

• europenizarea ca asimilare a spiritului naţional

• repudierea decadentismului şi simpatia pentru ţărănime.

În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literal cunoscut sub numele poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească” amintim pe Spiridan Popescu, Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătăşcanu, Mironescu, Sadoveanu, Topîrceanu, Ionel Teodoreanu şi alţii.

În perioada interbelică disputele literare duc în jurul modernismului şi al tradiţionalismului.

Modernismul denumeşte tendinţa inovatoare într-o anumită etapă a unei literaturi. Modernismul apare în literatura secolului al XX.-lea opunându-se tradiţionalismului proclamând noi principii creaţiei. Tendinţa modernistă susţine:

• europenizarea (sincronizarea) literaturii naţionale cu literatura Europei

• promovarea scriitorilor tineri

• teoria imitaţiei

• eliminarea decalajului în cultură

• trecerea de la o literatură cu tematică rurală la una de inspiraţie urbană

• cultivarea prozei obiective

• evoluţia poeziei de la epic la liric şi a prozei de la liric la epic.

În literatura română Eugen Lavinescu teoretizează asupra modernismului în revista “Sburătorul” şi în cenaclul cu acelaşi titlu. Revista “Sburătorul” apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927. Îl are ca şi conducător pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburătorul” are o existenţa mai îndelungată între 1919-1947. Obiectivele grupării erau:

• promovarea tinerilor scriitori

• imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Eugen Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în lucrările Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii române contemporane. În aceste lucrări modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există:

• un spirit al veacului explicat prin factori materiali şi morali, care imprimă un proces de o modernizare a civilizaţiilor de integrare într-un ritm de dezvoltare sincronică

• teoria imitaţiei care explică viaţa socială prin interacţiunea reacţiilor sufleteşti

• principiul sincronismului care în literatură înseamnă acceptarea schimbului de valori a elementelor care conferă noutate şi modernitate fenomenului literar.

Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tzara şi alţii.

Prin tradiţionalism se înţelege continuarea vechilor curente tradiţionale preluându-se ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste concepţii se adaugă de către Nechifor Crainic factorul spiritual, credinţa religioasă ortodoxă care ar fi elementul esenţial de structură a sufletului ţărănesc. Consecinţa acestei teze era că opera de cultură cu adevărat românească trebuia să includă în substanţa ei ideea de religiozitate.

Revista tradiţionalistă este “Gândirea” care apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu şi Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944. Scriitorii tradiţionalişti au căutat să surprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional prin valorificarea miturilor autohtone a situaţiilor şi credinţelor străvechi.

Dintre scriitorii tradiţionalişti amintim Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, etc.

Avangardismul corespunde unei crize a valorilor, a cautarii identitatilor, a sensului literaraturii. Curentele artistice si literare subordonate acestei titulaturi generice sunt futurismul, cubismul plastic si literar, expresionismul, dadaismul, constructivismul, suprarealismul.

Principalele caracteristici ale avangardei literare pot fi formulate astfel: caracter eterogen, permanenta cautare a unei formule artistice, caracter insurectional, extremism, caracter antifilistin, anticonformism, antiacademizat, antiburghez, anticonventional, indrazneala, libertate absoluta, negativism radical, anarhism.

Avangardismul nu a dat opere literare prestigioase, dar a insuflat literaturii un spirit nou, bantuit de neliniste, de framantari si tensiune, opunandu-se lancezelii, inertiei, automultumirii si dogmelor estetice de pana la el. Revolutia se produce atat in expresie, eliberata de orice constrangeri, mergand pana la refuzul rtegulilor gramaticale, logice si poetice, cat si in continut, deoarece incep sa se cultive starile vagi, onirice, subconstientul, ocultismul, automatismul psihic, hazardul.

Avangardistii opereaza intr-un spatiu intens bulversat, unde negarea si distrugerea sunt principii de baza, ei caracterizandu-se printr-o anume stare de furie si de exasperare pe care foarte bine o defineste Geo Bogza intr-un articol din revista “Unu”, intitulat “Exasperarea creatoare”: “Scrisul nostru nu e cautarea de a ajunge intr-o lume care ne exaspereaza. Nu exasperare impotriva unei lumi, unei tari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica, o exasperare cosmica. Viata nostra e arsa de conflicte (...). Exasperarea noastra e o exasperare pura. O exasperare impotriva a tot ce exista, o exasperare impotriva a tot ce nu exista. O exasperare impotriva noastra. O exasperare impotriva exasperarii!”.

Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei “Contemporanul” condusă de Ion Vinea. Constructiviştii subliniau necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi, conturând natura, Ion Vinea a solicitat ca şi colaboratorii ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brâncuşi. Sunt şi alte reviste constructiviste ca “Integral” şi “Punct”.

Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “Alge” şi “Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane scapă controlul conştientei. Dintre reprezentaţii suprarealismului amintim pe plan European: Louis Aragon, dintre pictori Picasso, iar dintre scriitorii românii Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Tudor Arghezi.