Extras din proiect
Introducere
Obiectivul aplicaţiei îl constituie gestionarea informaţiilor legate de salarizare pentru o firmă care îşi plăteşte angajaţii doar pe baza orelor lucrate (în sensul că alte forme de salarizare, precum acordul direct, acordul global etc, nu sunt luate în considerare).
Crearea tabelelor şi definirea restricţiilor - Această operaţiune presupune nu numai specificarea numelor tabelelor şi ale atributelor care le compun, ci şi declararea restricţiilor menite a asigura integritatea şi coerenţa informaţiilor din bază.
Prezentarea schemei bazei de date folosite în lucrare - Cele şase tabele iniţiale ale bazei sunt: PERSONAL, PONTAJE, SPORURI, RETINERI, SALARII şi TRANSE_SV, fiind reprezentate în figura 1.
Tabela PERSONAL reprezintă nomenclatorul angajaţilor firmei.
Atribute:
• Marca este un număr unic, secvenţial, atribuit la angajare fiecărei persoane;
• NumePren - numele şi prenumele;
• Compart - compartimentul căruia îi este afiliat angajatul curent;
• DataSV - data de la care se vor calcula anii de vechime, ani necesari determinării sporului de vechime; este, de multe ori, data primei angajări, dar există suficiente situaţii în care o persoană a plecat pentru câteva luni/ani la lucru la negru prin ţările UE sau alte speţe în care DataSV (data pentru spor de vechime) nu coincide cu data primei angajări;
• Sal Orar - salariul orar (curent);
• SalOrarCO - salariul orar pentru calculul drepturilor pentru perioada de concediu de odihnă; poate fi la acelaşi nivel, dar şi diferit de cel al salariului orar;
• Colaborator - indică poziţia de angajat curent sau temporar a persoanei respective.
Fiecare linie corespunde unui angajat, aşa că atributul Marca este cheia primară a tabelei.
Figura 1. Tabele iniţiale ale bazei
Tabela PONTAJE conţine datele importante despre orele lucrate în fiecare zi de către un angajat.
Atribute:
• Marca are aceeaşi semnificaţie precum atributul PERSONAL .Marca;
• Data - ziua pentru care se introduce pontajul;
• OreLucrate - numărul de ore lucrate în ziua curentă de angajatul cu marca curentă; valoarea implicită a acestui atribut este 8;
• OreCO - are valoarea 0 dacă persoana nu este în concediu în ziua curentă şi 8 în caz contrar;
• OreNoapte - conţine câte ore, dintre cele lucrate, sunt asimilate activităţilor de noapte şi plătite corespunzător;
• OreAbsNem - ore absenţe nemotivate, adică numărul orelor de chiul fără avizul şefului pentru ziua respectivă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- 0 pag 02-05.doc
- 0 pag 06-07.doc
- 0 pag 08-12 .doc
- 0 pag 13-15 .doc