Schimbarea lingvistică din perspectivă sociolingvistică

I. Limba este văzută de W. Von Humboldt în două ipostaze: ca Ergon (produs al activității) și ca Energeia (activitate). Cea de-a doua ipostază presupune crearea și re-crearea limbii de către fiecare individ în parte. Saussure formulează două principii legate de limbă: creativitatea și ateritatea, primul putând fi corelat cu ceea ce Humboldt numește Energeia, deoarece surprind dinamismul limbajului, deci posibilitatea de a avea loc schimbări lingvistice.

În principiu, reprezentanții școlii sociologice franceze (A. Meillet, J. Vendryes ș.a.) au abordat judicios raportul limbă - societate, demonstrând pregnant caracterul social al limbii. Spre exemplu, A. Meillet a descris relația dintre istoria unei limbi și istoria societății, interdependența dintre modificările semantice ale unităților lexicale și schimbările din societate.

Lingvistul englez J. Lyons observă, pe bună dreptate, că „orice standard de evaluare aplicat schimbărilor lingvistice trebuie să se bazeze pe recunoașterea diferitor funcții pe care o limbă - este chemată- să le îndeplinească în societatea care o utilizează” [Lyons, 1995, 57].

Pentru a-și argumenta propria teorie, E. Coșeriu recurge la noțiunile inovație și adoptare: schimbarea lingvistică semnifică generalizarea unei inovații sau „o serie de adoptări succesive” [Coșeriu, 1997, 70]. Prima fază, inovația, presupune apariția elementelor noi, diferite de unitățile deja existente, iar faza a doua, adoptarea, este acceptarea inovației de către vorbitori.

Potrivit concepției coșeriene, schimbarea lingvistică, „în momentul său inițial și originar, este totdeauna un act de creație individuală” [Coșeriu, 1995, 90]; ea nu este accidentală, ci constituie o trăsătură inerentă a limbii, fiind o manifestare a „creativității limbajului în istoria limbilor”. Savantul conchide că „orice schimbare este la origine o adoptare” [Coșeriu, 1997, 70] și înglobează trei aspecte: rațional, generalși istoric.

Prof. E. Coșeriu explică schimbările lingvistice doar în termeni funcționali șiculturali: în opinia sa, cauzalitatea ar fi o noțiune din domeniul lingvisticii pozitiviste despre limbă ca „organism” natural a cărui funcționare este determinată de „legi” ce nu cunosc excepții.

„Limba este legitim legată de viața socială, de civilizație, de artă, de dezvoltarea gândirii, de politică etc.; într-un cuvânt, de întreaga viață a omului” [Coșeriu, 1995, 58].

Care ar fi factorii extralingvistici? În lucrările de specialitate sunt luate în seamă multiple fenomene: extensiunea geografică a idiomurilor și a purtătorilor acestora, amestecul etnic, bilingvismul, împrumutul de cuvinte etc. [Martinet, 1970; Lobiuc, 1998]. Aceștia interacționează cu cei de natură intralingvistică: tendințele evolutive ale diferitor idiomuri, „inegala penetrabilitate a compartimentelor limbii” care, în fond, exteriorizează capacitatea acesteia de a accepta sau de a „repudia” elementele străine sau eterogene, frecvența unităților lingvistice, apartenența lor la centrul sau periferia sistemului etc. [Graur, 1960; Martinet, 1970].

Limba, privită ca „sistem în mișcare”, presupune schimbarea lingvistică: „Dacă schimbarea este înțeleasă ca o - facere- sistematică a limbii, este evident că nu poate exista nici o contradicție între - sistem- și - schimbare- , și că, mai mult, trebuie să vorbim nu despre - sistem- și - mișcare- - ca despre două lucruri opuse - , ci numai despre - sistem în mișcare- : dezvoltarea limbii nu este o permanentă - schimbare- arbitrară și produsă la întâmplare, ci este o permanentă sistematizare” [Coșeriu, 1997].

Viziunea coșeriană, grație probelor peremptorii, este împărtășită de către lingviști de notorietate, care semnalează caracterul imanent al schimbărilor lingvistice. Astfel, funcționalistul francez A. Martinet subliniază că anume „sistemul în mișcare” (= limba) „se schimbă în orice clipă”: „Este suficient să-i examinăm amănuntele funcționării, pentru a descoperi diversele procese care pot face ca după o lungă perioadă ea să devină de nerecunoscut” [Martinet, 1970, 222].

Potrivit concepției coșeriene, schimbarea se atestă atunci când „ceva care nu era limbă, devine limbă, e adoptat de alți vorbitori și devine limbă” [Saramandu, Coșeriu, 1996, 38]. Nu este vorba despre schimbarea unui produs (Ergon), ci despre producerea continuă a limbii (Energeia).

Acceptând delimitarea coșeriană a termenilor schimbare lingvistică și schimbarea limbii, vom interpreta primul concept ca substituirea unor fapte de limbă prin altele, pe când schimbarea limbii o vom considera drept un proces perpetuu de devenire, de creativitate.