Contractul de Leasing

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 18 în total
Cuvinte : 5402
Mărime: 54.31KB (arhivat)
Puncte necesare: 6
MASTER:MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

Extras din proiect

APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA LEASINGULUI

Leasingul este o formă de comerţ şi de finanţare prin locaţie (închiriere) de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni, de instituţii financiare sau direct de producători a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor a căror motivaţie să recurgă la această tehnică de comerţ, rezidă în specificul unor operaţiuni pe care le realizează (pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra. Afacerea economică se încheie pe o anumită perioadă, în anumite condiţii de plată şi a altor condiţii stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acţiunii.

Cu alte cuvinte, leasingul este o operaţiune de finanţare la termen, care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri. Totodată, leasingul se dovedeşte a fi şi o formă de privatizare a economiei de stat. La sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Prima definiţie legală a leasingului în Europa continentală provine din Franţa, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operaţiunea numindu-se credit-bail. Operaţiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă unei locaţii bunuri imobiliare în vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar. Aceste operaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziţionarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate. O definiţie mai recentă a leasingului în Franţa pune în evidenţă funcţiile economice ale acestuia: leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei investiţii productive garantată de beneficiar.

O definiţie foarte sumara a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 şi respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixă şi perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevăd următoarele:

a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere;

b) mărimea plăţilor care se fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de achiziţie ori de producţie, şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) a apărut în aprilie 1986, ţi este definit prin“închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finanţatorul le dobândeşte, ori le confecţionează, în raport cu indicaţiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-şi toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune, cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii”.

Leasing-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, ca mai apoi, treptat, să pătrundă şi în alte ţări, îndeosebi în Europa. În S.U.A., leasing-ul a fost reglementat prin United States Uniform Consumer Credit Code şi prin Uniform Commercial Code . Iniţial, firma avea un capital de numai 20 000 $, ca după doi ani de activitate să finanţeze echipamente în valoare de 3 milioane $. Prima companie care a folosit leasingul a fost Bell Telephone Co., în 1877, care a propus abonaţilor săi închirierea aparatelor telefonice, în locul vânzării lor. Abia în anii ’30 a aparut leasing-ul imobiliar, prin exploatarea unor imobile pe o perioada îndelungată.

În anul 1930, leasingul a fost folosit pentru finanţarea bunurilor imobile, iar la începutul anilor 1950 era folosit ca instrument de finanţare a echipamentelor mobiliare. . Anul 1950 marchează naşterea leasingului ca operaţiune de credit. Directorul unei fabrici de alimente din Statele Unite primise o comandă consistentă pe care nu o putea onora din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţionarea echipamentelor necesare. Atunci, el a propus unei instituţii financiare urmatoarea operaţiune: achiziţionarea echipamentelor de către această instituţie urmată de inchirierea lor către firma sa. Încurajat de bunul mers al operaţiunii si de avantajele acestei noi forme de creditare, directorul respectiv a înfiinţat prima societate de leasing, numita United States Leasing Corporation.

După acest moment marcant în istoria finanţelor mondiale, leasingul a început să reprezinte o formă populară de finanţare, răspândindu-se rapid şi în Europa. Prima ţară europeană care a adoptat această formă de creditare a fost Marea Britanie, urmată de Franţa, Belgia, Germania s.a.

Numărul firmelor de leasing a crescut rapid,astfel,în 1972 ia fiinţă Federaţia Europeană a Societăţilor de Leasing (LeaseEurope), un consorţiu ce controla 80% din industria financiară de leasing a Europei, având în 1980 o valoare contabilă a activului federaţiei de 25 mld $. Această valoare a crescut ulterior, ajungând în 1991 la 79,1 mld.

În Marea Britanie , Franţa şi Belgia s-au elaborat reglementări, care definesc relaţiile contractuale pe bază de leasing şi precizează operaţiunile pe care le include.

Operaţiunile de leasing s-au extins în ţările puternic industrializate care erau interesate de amplificarea şi perfecţionarea relaţiilor economice, prin găsirea celor mai eficiente căi de comerţ exterior şi a unor noi surse de venituri valutare, necesare importurilor.

Preview document

Contractul de Leasing - Pagina 1
Contractul de Leasing - Pagina 2
Contractul de Leasing - Pagina 3
Contractul de Leasing - Pagina 4
Contractul de Leasing - Pagina 5
Contractul de Leasing - Pagina 6
Contractul de Leasing - Pagina 7
Contractul de Leasing - Pagina 8
Contractul de Leasing - Pagina 9
Contractul de Leasing - Pagina 10
Contractul de Leasing - Pagina 11
Contractul de Leasing - Pagina 12
Contractul de Leasing - Pagina 13
Contractul de Leasing - Pagina 14
Contractul de Leasing - Pagina 15
Contractul de Leasing - Pagina 16
Contractul de Leasing - Pagina 17
Contractul de Leasing - Pagina 18

Conținut arhivă zip

  • Contractul de Leasing.doc

Te-ar putea interesa și

Leasingul - Formă Modernă de Creditare

INTRODUCERE Leasingul, prin istoria sa relativ scurtă, este un produs al economiei de piaţă, rezultat ca urmare a procesului evolutiv de...

Contractul de Leasing

Analistii comertului international au scos în evidenta faptul ca leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în acest...

Contractul de leasing

INTRODUCERE Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de piaţă a fost instituita prin dispoziţii declarative...

Contractul de Leasing

Introducere Viaţa economică a secolului nostru se caracterizează prin dinamism şi complexitate. Pe lângă caracterul complex al activităţilor ce se...

Leasingul - Operațiune Modernă de Finanțare a Activității Economice

INTRODUCERE Progresul tehnic, în principal, dar şi dezvoltarea rapidă a comerţului şi deci a raportului dintre cerere şi ofertă, a determinat...

Contractul de Leasing, Report și Factoring

CAPITOLUL I Introducere în studiul dreptului 1.1.Organizarea ştiinţelor juridice în sistemul ştiinţelor Relaţiile în care intră oamenii sunt...

Contractul de leasing

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND LEASINGUL 1.1. Aspecte generale privind contractul de leasing În orice societate, economiile şi...

Contractul de leasing - Speță privind contractul de leasing

I. Noțiuni introductive privind contractul de leasing 1.1. Aspecte generale privind contractul de leasing Contractul de leasing nu este...

Ai nevoie de altceva?