Direcții de evoluție a managementului pe linie de integrare și etică necesare în contextul procesului de globalizare

INTRODUCERE

Din punct de vedere al importanței, transformările radicale care au intervenit în economia mondială de-a lungul ultimelor două decenii au generat largi comentarii, purtate îndeosebi pe marginea creșterii explozive a șomajului, a ritmurilor necontrolate ale inflației, a deficiențelor bugetare, modificărilor tehnologice și a degradării mediului înconjurător, toate la un loc, reprezentând probleme majore ale căror rezolvare nu a fost considerată întotdeauna mulțumitoare. Economiștii au încercat diverse soluții de răspuns, dar nu au reușit să meargă până la capăt și să contureze concluzii relevante. În teoria economică, treptat au apărut noi concepte capabile să explice cu o acuratețe mai mare, enormele transformări intervenite în ultimul timp în economia mondială. Unul dintre aceste concepte care a contribut efectiv la înțelegerea naturii și consecutiv tuturor acestor schimbări a fost tocmai cel de globalizare economică.

Globalizarea este un proces continuu. Guvernele, companiile și firmele sunt întotdeauna în căutare de proceduri noi, inovative, în așa fel încât economia și scara ierarhică a lumii să nu fie vreodată stagnantă. În crearea proceselor de inovație, nu este importantă doar tehnologia, sunt importanți oamenii, cultura și comunicarea. Procesul de globalizare necesită o amănunțită investigare vizavi de dezvoltarea resurselor umane. Se diferențiază de dezvoltarea resurselor umane interne.

Internaționalizarea, cunoscută acum ca și globalizare, a jucat un rol important în susținerea expansiunii economice a economiei globale.

Scopul universalității managementului este dat de legătura indisolubilă dintre latura tehnico-organizatorică și cea social-economică. Ele îmbină tehnica și tehnologia de fabricație, cu pârghiile economice, financiare, cu metodele stimulentelor materiale și morale, gradul de autonomie, inițiativa și răspunderea personală și colectivă (Petrescu,I., 1993). Tot acest angrenaj poate duce la a considera managementul ca o instituție socială ce pleacă de la câmpul larg al activității de afaceri. Dar principiile sale sunt întâlnite și în multe alte forme de organizare, în alte domenii decât cele economice, unde sunt cerințe de ridicare a eficienței folosirii resurselor materiale, naturale sau umane și caracterizează, ca un cadru general, specificul și evoluția omenirii. (Gruia, R., 2017).

Conceptul de management exprimă o complexitate teoretică și practică, reprezentată de acțiuni care se asigură de buna funcționare a colectivităților umane organizate (mari companii, instituții, organizații, firme, societăți comerciale) și de integrare a acestora în ecosistemele din viața de zi cu zi.

Teoretic, conceptul de management se referă la o serie de imperative devenite clasice (Marteau, A.,1970, citat de Petrescu, I.,1993): (a) a obține rezultate prin alții, însă cu asumarea responsabilității rezultatelor; (b) a fi orientat spre mediul de viață înconjurător; (c) a lua decizii direct legate de obiectivele întreprinderii; (d) a acorda încredere salariatului în procesul muncii: încredințarea de responsabilități, primirea favorabilă a inițiativelor sale, recunoașterea dreptului de a greși etc.; (e) a descentraliza sistemul 7 organizatoric și a judeca salariații după rezultatele obținute în muncă; (f) a asigura mobilitatea structurilor și a oamenilor.

Practic, conceptul vizează metodologic următoarele aspecte: (a) cunoașterea faptelor și prevederea evoluției lor; (b) conceperea unei strategii competitive și o judicioasă alegere a obiectivelor; (c) organizarea mijloacelor și conceperea unor structuri evolutive; (d) un control corectiv eficace. (Gruia, R., 2017).

Obiectivele globalizării pot fi definite ca si procese economice, tehnologice și sociale continue. Există mai multe dimensiuni ale acestor procese, inclusiv internaționalizarea sporită a piețelor economice, ca de exemplu, în fluxurile de capitaluri comerciale și financiare.

Integrarea rapidă a economiei mondiale prin creșterea comerțului și a investițiilor, care au fost alimentate de noile tehnologii, răspândirea informațiilor și creșterea importanței industriilor ce posedă cunoștințe de bază pentru deschiderea de noi căi, pentru dezvoltarea umană.

PRINCIPII ALE MANAGEMENTULUI, CA PREMISE DE EVOLUȚIE

Dintre principiile managementului, considerăm cinci a fi mai frecvent utilizate (după Cornescu, V. și col., 1994) pentru organizarea și conducerea unei întreprinderi, și anume, cele 5 principii de baza sunt:

1) principiul gestiunii raționale (economice) = „autofinanțare”

2) principiul maximizării rezultatelor = „eficiența economică”

3) principiul unitățti conducerii și răspunderii = „organizarea atribuțiilor”

4) principiul competenței profesionale și motivarea salariaților =„meritocrație”

5) principiul flexibilității = „adaptare”

1) Principiul gestiunii economice (autofinanțarea)

Autofinanțarea este cea mai comună formă de finanțare, care necesită companiilor să își asigure propria dezvoltare și să utilizeze o parte din profiturile și fondurile de amortizare obținute în curs ca sursă pentru creșterea activelor.

Acest lucru depinde de creșterea resurselor obținute din propriile activități, care vor fi lăsate permanent la dispoziția întreprinderii pentru finanțarea activităților viitoare.