1. Istoricul Companiei FORD 1.1 Legenda lui Henry Ford Henry Ford a transformat modul nostru de viaţă datorită autovehiculelor practice şi accesibile. El a fost inventatorul metodelor de producţie moderne în masă care au devenit referinţă practicilor industriale în cursul primei jumătăţi a secolului XX. Născut pe 30 iulie 1863 la Springwells, Township, Wayne County in Michigan, era fiul cel mai mare din cei 6 copii ai lui William şi Mary Ford, o familie prosperă de fermieri. Îşi împărţea timpul între şcoală şi muncile agricole. De mic copil, arată interes pentru mecanică. Astfel că va deveni un geniu. Astăzi, este recunoscut drept una dintre cele mai importante figuri din industrie. 1.2 Învăţarea meseriei În 1875, la 12 ani, Henry îţi petrece întregul său timp liber într-un mic atelier, echipat chiar de el. El a construit aici primul motor cu aburi, la vârsta de 15 ani, înainte de a-şi părăsi casa în 1879 pentru un oraş vecin cu Detroit, unde va aprofunda cunoştintele de mecanică, revenind uneori acasă pentru a-şi ajuta familia la muncile câmpului. Va învăţa timp de 3 ani după care se va întoarce la Dearborn. Apoi, îţi va dedica timpul reparării motoarelor cu vapori, în diferite ateliere, şi întreţinerii utilajelor de la ferma tatălui său. În 1888 se va căsători cu Clara Bryant şi îşi va întreţine familia angajându-se într-o oţelărie. În 1891, Ford devine inginer la "Ediso Illuminating Company" din Detroit. Promovarea sa în 1893 îi va oferi timpul şi mijloacele mobilizării atenţiei către experimentarea motoarelor cu combustie internă. 1.3 Cvadriciclul Experimentele sale cunosc apogeul în 1896 când a realizat propriul său vehicul automotor- Cvadriciclul. Primul motor Ford din istorie a fost testat în bucătăria familiei Ford. Odată cu această tentativă, el a realizat un motor instalat pe un şasiu, echipat cu 4 roţi de bicicletă. Astfel a luat naştere prima maşină Ford. 1.4 In Solo În 1899, Henry demisionează de la Edison şi organizează "Detroit Automobile Company". Un an mai târziu, compania dă faliment. În acest timp, el concepe şi construieşte mai multe maşini de curse. 1.5 Ford Motor Company Ford Motor Company a fost fondată în 1903. Henry Ford, cu 25,5% acţiuni devine vice - preşedinte şi inginer - şef. Încet, încet la fabrica Ford din bulevardul Mach din Detroit au ajuns să se construiască mai multe maşini pe zi. Doi sau trei oameni se ocupau de câte o maşină utilizând componente cumpărate din afara ţării. Prima maşină terminată a fost vândută pe 23 iulie 1903. Henry devine astfel preşedinte şi proprietar în 1906. Henry Ford şi-a îndeplinit visul de a produce un automobil la un preţ rezonabil, fiabil şi eficient datorită modelului T, în 1908. Acest vehicul a deschis o nouă epocă. Era uşor de condus şi de întreţinut şi se comporta bine pe drumurile grele. Acesta a fost un succes imediat. 1.6 Noua generaţie În 1919, Henry şi fiul său, Edsel, vor recumpăra participaţiunile acţionarilor minoritari şi vor deveni singurii proprietari ai companiei. Edsel, care îi va succede tatălui său ca prim - preşedinte, va deţine această funcţie până la moartea sa în 1943. În decursul istoriei noii idei şi tehnologii au revoluţionat supply chain-urile şi au schimbat modul în care oamenii lucrează. Acum 200 de ani, maşinile gigantice au înlocuit forţa de muncă în efectuarea operaţiunilor în fabrici. Căile ferate, electrificarea şi noile metode de comunicaţie au extins pieţele şi au facut supply chain-urile mai bune, mai rapide şi mai ieftine. La începutul anilor 1900 Henry Ford a creat prima linie de asamblare mecanizată, folosind metode specifice de management. Aceasta a redus timpul necesar construirii unui Model T de la 728 de ore la 1,5 ore şi a iniţiat era producţiei în masă. În următorii cca 60 de ani, producătorii americani au devenit adepţii producţiei în masă cu ajutorul tehnicilor de cercetare a operaţiunilor. În anii 1970, însă, superioritatea în producţia Statelor Unite a fost supusă provocării costurilor mai mici şi produselor cu o calitate superioară lansate de companiile străine în multe ramuri ale industriei. Concurenţa la nivel global i-a forţat pe producătorii din Statele Unite să se concentreze pe îmbunătăţirea calităţii reducând defectele din supply chain-urile lor. Începând cu anii 1970 producătorii japonezi cum ar fi Toyota au schimbat regulile producţiei de la producţia de masă la producţia suplă (de tip lean). Acest tip de producţie se concentrează pe flexibilitate şi calitate mai degrabă decât pe eficienţă şi cantitate. 2. Structura portofoliului de produse actual Produsele şi serviciile pe care le oferă compania Ford în momentul de faţă sunt: -Autoturisme: -Ford Ka -Ford Fiesta -Ford Fusion -Ford focus -Ford C-Max -Ford Kuga -Ford Mondeo -Ford S-Max -Ford Galaxy
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Proiecte.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.