Inovare la SC Mcdonald's SRL

Capitolul I:Generalităţi

Creativitate şi inovare

In anul 1942, în lucrarea Capitalism, socialism şi democraţie, economistul american Schumpeter propune o definiţie a inovării in domeniul tehnico-economic (prima din punct de vedere istoric), definiţie care are un caracter de mare generalitate, anume: Inovarea = a produce altceva sau a produce altfel .

In cadrul inovării, aşa cum este ea definită de Shumpeter, se admite că intră cinci tipuri de activităţi, anume:

- creerea unui nou produs;

- introducerea unei noi metode de fabricaţie;

- intrarea pe o piaţă nouă (sau creerea unei noi pieţe);

- apelarea la o nouă materie primă

-o nouă organizare a firmei

In ultima perioadă se poate admite apariţia unei a şasea activităţi, anume aceea de:

-creere a unei anume imagini a firmei.

Creativitatea este importantă într-o bună parte a vieţii organizaţionale. Când conflictele funcţionale sunt bine conduse, este posibil ca organizaţiile să găsească căi noi, mai bune şi mai creative pentru a-şi îndeplini sarcinile. Creativitatea permite organizaţiilor să anticipeze schimbarea, să creeze noi tehnologii, produse, şi noi metode operaţionale.

Creativitatea se dezvoltă cel mai bine într-o atmosferă dinamică şi tolerantă. Oamenii creativi pot fi supărători; întrebările lor răstoarnă rutina, iar ideile lor reclamă control şi modelare. Pentru a încuraja şi gestiona creativitatea, managerii trebuie să înţeleagă procesele creative, să cunoască cum să facă selecţia persoanelor cu abilităţi creative, să fie capabili să stimuleze comportamentul creativ şi să furnizeze un climat organizaţional de cultivare a creativităţii.

Unii definesc creativitatea ca o generare de noi idei şi inovarea ca o transpunere a ideilor în noi produse, servicii, sau metode de producţie. Creativitatea implică ceva nou în existenţa; inovaţia implică ceva nou în noi. Inovaţia este generarea, acceptarea şi implementarea de noi idei, procese, produse sau servicii.

Pentru a utiliza ideile, organizaţiile au nevoie de personal atât creativ cât şi inovativ. Noile idei trebuie să fie create, dar este de asemenea important să fim capabili să le implementăm pentru beneficiul organizaţiilor şi al comunităţii.

Etape clasice:

1. Definirea problemei. Selectarea individuală a problemei în muncă sau, mai bine zis, informarea cu privire la problemele sau disfuncţionalităţile existente.

2. Adâncirea pregătirii. Individul se concentrează pe problema, o adânceşte, colectează informaţii, formulează ipoteze relevante sau visătoare fără a fi evaluate.

3. Incubaţia sau gestaţia. Înainte de a asambla informaţiile disponibile, individul se relaxează şi apoi în subconştientul sau "fierb" toate materialele adunate. În această etapă crucială, subconştientul încearcă să aranjeze faptele într-un nou model.

4. Iluminaţia. Când sunt cele mai mici aşteptări - în timp ce mănâncă, este adormit sau hoinăreşte - noua idee se aprinde în mintea individuală. Momentul de inspiraţie trebuie înregistrat rapid pentru ca mintea conştientă îl poate uita în cursul altor activităţi.

5. Verificarea şi aplicarea. Tendinţa individului este de a arăta, logic sau experimental, că ideea poate rezolva o problemă şi că poate fi implementată. Tenacitatea se cere în această etapă, încă din faza în care noua idee este frecvent respinsă ca fiind eronată şi impracticabilă.

Indivizii diferă în abilităţile lor de a fi creativi. Oamenii cu creativitate înaltă tind să fie mai originali decât cei care au o creativitate scăzuta, mai prompţi şi flexibili faţă de cei mai puţin creativi. Ei preferă complexitatea pentru a simplifica şi au tendinţa de a fi mai independenţi decât oamenii cu creativitate inferioară.

Exista un număr considerabil de teste care oferă direcţii pentru selecţii individuale pentru a măsura abilităţile creative, însă este dificilă predicţia comportamentului şi acţiunii realmente creative.

Inovarea şi creativitatea organizaţională

Aşa cum indivizii diferă în abilităţile lor de a-şi transforma talentele creatoare în rezultate, organizaţiile diferă în abilităţile lor de a traduce talentul membrilor săi în noi produse, procese sau servicii. Procesul creativ în organizaţii implica trei paşi: generarea de idei, rezolvarea problemei sau dezvoltarea ideilor şi implementarea.

Generarea de idei. Generarea ideilor depinde în primul rând de fluxurile de oameni şi de informaţii între firma şi mediul ei înconjurător. Marea majoritate a inovaţiilor tehnologice sunt realizate ca raspuns la condiţiile impuse de piaţă.

Consultanţii şi experţii dinafară sunt o importantă sursă de informaţii pentru manageri, pentru că ei sunt adesea conştienţi de produsele noi, procesele sau dezvoltarea serviciilor în domeniile lor. Personalul nou angajat poate să cunoască modalităţi alternative de utilizare a tehnologiilor folosite de furnizori sau concurenţi. De asemenea, oamenii obişnuiti din organizaţie care se expun ei înşişi la informaţiile dinafară constituie surse valabile de noi idei. Aceşti oameni pot juca un rol particular important în stimularea creativităţii şi inovaţiei în cercetare şi dezvoltarea laboratoarelor.

Generarea ideilor este mult mai probabilă să devină inovaţie când aceste idei provin de la baza organizaţiei. Deşi multe idei noi provoacă şi zdruncină cultura tradiţională a companiilor, companiile inovative încurajează angajaţii să genereze idei noi.

Dezvoltarea ideilor. Dezvoltarea ideilor este dependentă de cultura organizaţională şi de procesele din organizaţie. Caracteristicile organizaţionale, valorile şi procesele, structura organizatorică pot să sprijine sau să inhibe dezvoltarea şi utilizarea ideilor creative.

Implementarea. Faza de implementare este un proces creativ ce constă în acei paşi care aduc invenţia pe piaţă. Pentru mărfuri, aceşti paşi includ unelte, fabricaţie, teste de marketing şi acţiuni de promovare. În timp ce un ritm înalt de inovare adesea reduce profitabilitatea pe termen scurt, ea este necesară pentru dezvoltarea pe termen lung.

Pentru ca inovaţiile să fie de succes, este necesar un grad înalt de integrare între diviziuni diferite ale organizaţiei. Specialiştii tehnici, inginerii responsabili pentru noile produse, trebuie să lucreze cu specialişti financiari sau cu personalul administrativ pentru a păstra costurile inovării în limite acceptabile. Managerii din producţie care definesc specificatiile noului produs trebuie să lucreze cu managerii de marketing, care sunt responsabili pentru testele de piaţă, reclame şi acţiunile de promovare. Organizaţiile cu structuri rigide au mari dificultăţi în integrarea activităţilor lor. În contrast, comunicarea frecventă şi informală în cadrul organizaţiei poate avea efecte pozitive în inovaţie.

Procesul inovativ

Procesul inovativ implică trei etape: recunoaşterea, iniţierea şi implementarea. Între nevoia de recunoaştere a problemei şi iniţiere apare decizia pentru a inova, care este un posibil răspuns la o nevoie. Între iniţiere demersului inovativ şi implementare vine decizia de a adopta o inovaţie particulară, generată în stadiul de inişiere. În timp ce etapele sunt, conceptual, distincte, ele nu sunt la fel de clar delimitate în practică. Adesea iniţierea descoperă mai multe nevoi de recunoaştere, iar problemele întâlnite în timpul implementării pot să necesite mai multă muncă în faza de iniţiere. Inovaţiile de succes implică muncă de echipă sau interdependenţa reciprocă, mai degrabă decât munca secvenţială, individuală.

Mediul organizaţiei este important în înţelegerea inovaţiei sub trei aspecte specifice: este un semnal timpuriu al problemelor de performanţă, este o sursă pentru informaţii tehnice şi resurse financiare (în special pentru organizaţiile publice). Problemele de performanţă iminente sunt recunoscute iniţial de clienţi. Dacă produsul costă prea mult, sau calitatea sa a scăzut, sau dacă livrarea este mai înceată, consumatorii pot să-şi schimbe imediat direcţia spre concurenţă.

O altă modalitate prin care mediul influenţează inovaţia este perceperea acestuia ca o sursa de informaţii tehnice. În timp ce organizaţiile inovative se bazează pe resursele proprii, ele depind în aceeasi măsura de ideile şi tehnologiile din exterior.

Sursa cea mai directă de cunoaştere o oferă consultanţa unor firme şi vânzătorii de tehnologie Organizaţiile adesea contractează cu furnizorii cumpărarea de idei inovative, programe, servicii şi produse. În alte cazuri, informaţia tehnică este disponibilă la preţuri mici în rapoartele de cercetare ale universităţilor şi instituţiilor guvernamentale.

Organizaţiile se diferenţiază în mare măsură prin capacităţile lor de a recunoaşte problemele pe care le au în atingerea performanţei şi exploatarea resurselor ambientale. Ele diferă şi prin gradul de succes pe care îl au în fazele de recunoaştere a nevoii, în iniţiere şi implementare. Structura organizaţiei poate lega eficace organizaţia cu mediul său, poate să faciliteze crearea de idei şi să permită tranziţia uşoară în fazele procesului de inovare.