Locul și Rolul Motivării în Cadrul unei Întreprinderi

LOCUL SI ROLUL MOTIVĂRII ÎN CADRUL UNEI ÎINTREPRINDERI

Motivarea-concept

Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi un subiect frecvent tratat în literatura de specialitate, înregistrând o mare varietate de abordări. Se deosebesc cu precădere două accepţiuni majore ale motivării:

Motivarea în sens restrâns constã în corelarea necesitãţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilitãţilor atribuite în cadrul organizaţiei.

Motivarea în sens larg rezidã în ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determinã stakeholderii organizaţiei sã contribuie direct şi indirect la realizarea de funcţionalitãţi şi performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelãrii intereselor acestora în abordarea şi realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale.

Funcţia de motivare are drept scop stimularea angajaţilor în obţinerea de performanţe.Ea începe cu recunoaşterea faptului că indivizii sunt unici şi că tehnicile motivaţionale trebuie să se adapteze la nevoile fiecărui individ.

Tipologia motivării profesionale.

Definirea tipului de motivare

În esenţã prin tip de formã de motivare desemnãm ansamblul de motivaţii, delimitate în

funcţie de anumite criterii, folosite în mod repetat de manageri într-o opticã specificã,

care se bazeazã, conştient sau inconştient, pe anumite ipoteze privind condiţionarea

motivaţionalã a performanţelor salariaţilor şi organizaţiei

Tipuri (forme) de motivare

1.Motivarea pozitivă şi negativă

Motivarea pozitivă are în vedere creşterea eforturilor şi contribuţiei personalului la realizarea obiectivelor firmei, pe baza amplificării satisfacţiilor sale prin participarea la procesul muncii ca urmare a realizării sarcinilor atribuite majorităţii salariaţilor, iar motivaţiile analizate preponderent asigură creşterea veniturilor salariaţilor , a moralului şi statutului lor corespunzător aşteptărilor acestora.Aceasta, prin numeroasele satisfacţii pe care le generează, contribuie la instaurarea unui moral ridicat şi la deszvoltarea individuală a salariaţilor, la conturarea unui climat organizatoric propice muncii şi performanţelor ridicate.

Motivarea negativă vizează sporirea eforturilor şi contribuţiei personalului firmei la îndeplinirea obiectivelor sale pe baza diminuării satisfacţiilor în procesul muncii sau a amentinţării cu reducere lor, dacă sarcinile şi obiectivele de realizat , nu sunt realizate, iar motivaţiile folosite generează frecvent scăderi de venituri, moral, prezenţă şi statut al salariaţilor în raport cu aşteptările lor.

2.După modul cum se produce (axa cognitiv-afectiv):

Motivare cognitivă – vizează procesele mintale privind „ghidarea” comportamentului. Generează convingeri şi diferite stări faţă de realitate pe baza educaţie şi a diferitor instruiri la locul de muncă, de unde şi automotivarea. Eficienţa depinde de soliditatea argumentării, credibilitatea sursei: persoana, instituţia, autorul, domeniul

Motivare afectivă – vizează procesele, cauzele emoţionale în „ghidarea” comportamentului. Are la bază diferite sentimente, pasiuni, simpatii, frustrări, plăceri, libertatea de a alege, chiar şi iluzia alegerii

Influenţele celor două tipuri de motivări sunt reciproce, separarea se face ca şi reacţie şi comportament, sub aspectul cauzalităţii imediate.

3.După „conţinutul” muncii (axa intrinsec-extrinsec):

Motivare intrinsecă – vizează însăşi conţinutul muncii, satisfacţia interioară a persoanei respective de a face acel lucru, considerarea muncii ca o necesitate (ca o trebuinţă). Munca devine a componentă a structurii interioare a individului, iar odată realizată are efecte de lungă durată. Din acest considerent trebuie avută în vedere în procesul de selecţie (privind opţiunile personale) şi promovare printr-o stimulare continuă

Motivare extrinsecă – vizează factorii externi conţinutului procesului de muncă. Se regăseşte la locul de muncă sub două forme: recompensele şi pedepsele (penalităţile). Sunt concretizate în diverse forme: materiale (de natură salarială sau altele: timp liber) sau nemateriale (diplome, aprecieri verbale, insigne, gesturi: prânz cu managerul etc.).