Managementul Conflictelor și Dialogul Social

comunicarea?

A comunicara inseamna in esenta “a fi impreuna cu”, a impartasi si a te impartasi, a realize o comuniune de gand, simtire si actiune. A comunica inseamna mai mult decat a impartasi cuvintele, putem vorbi fara sa comunicam si sa ne ’’impartasim’’ celorlalti fara a rosti nici un cuvant. Comunicarea este relatia bazata pe co-impartasirea unei semnificatii .

Comunicarea verbala nu are numai sens functional, de schimb de informatie, impus de rezolvarea unei sarcini comune, comunicarea interumana vehiculeaza si un continut emotional, caracterizandu-se printr-un anumit grad de consonanta psihica, de acceptare sau inacceptare, de concordanta sau neconcordanta, ceea ce se manifesta intr-un fel sau altul in conduita oamenilor care participa la comunicare. Esential este faptul ca participantii la comunicare se influenteaza unii pe altii, dar nu numai printr-un transfer reciproc de informatii(reprezentari,idei) ci si de activitati, stari afective, trebuinte, aspiratii, imbolduri spre actiune, rezistenta la eforturi. Psihologii insista asupra faptului ca intregul continut (individual si social) al vietii psihice este implicat in procesul comunicarii specifice umane , ceea ce nu gasim la nivelul infrahuman al comunicarii.

Comunicarea presupune un cod interiorizat comun, care in mod normal este limba,impreuna cu mijlocaele verbale de exprimare:mimica, gesturile, atitudinea corpului.

Cand intr-un grup, caracterizat prin coeziune apare o opinie divergenta, flxul de comunicari este dirijat cu precadre spre persoana cu opinii contrare pentru a o “recupera”; volumul de mesaje cu o asemenea adresa , creste pana atinge un maxim , dupa care scade sensibil, persoana in cauza fiind repudiata de grup, daca se mentine pe pozitie .Cand intre doua personae apare dezacordul, restabilirea echilibrului poate lua forme diferite si anume, atenuarea importantei acordate obiectului-evenimentului care formeaza sursa tensiunii si dezacordului, apropierea celor doua atitudini gratiei evolutiei unuia sau celor doi parteneri.

Comunicarea in procesul negocierii este esentiala, putem comunica fara a negocia neaparat ceva, dar negocierea fara comunicare este imposibil de realizat. Cu alte cuvinte, aşa cum nu este posibilă o comunicare eficientă în afara cuvântului, tot astfel nu este posibilă negocierea fără comunicare. Negocierea este o comunicare in ambele sensuri care duce la o intelegere atunci cand cele doua parti au interese comune si altele opuse. Negocierea este o cale fundamentala prin care obtinem ceea ce dorim de la altii. De modul in care are loc comunicarea., de felul acesteaia depinde in mare masura succesul negocierii.

Pentru Gary Johns negocierea este un proces decizional între părţi interdependente care nu împărtăşesc preferinţe identice. Şi, mai exact, este activitatea prin care se încearcă a se ajunge la un schimb satisfăcător între părţi. Dintre toate formele de comunicare, negocierea este, aşadar, singura care recunoaşte aprioric urmărirea unui interes.

Negocierea poate fi definite ca schimb de concesii, pana se ajunge la o solutie de compromis. Negocierea poate duce la rezolvarea temporara a conflictului, dar, de multe ori fara o rezolvare reala a problemei care l-a generat.Fiecare parte incepe, de obicei, prin a cere mai mult decat se asteapta sa primeasca. Niciuna din parti nu vrea sa inceapa concesiile, acest comportament fiind un semn de slabiciune.

In negociere exista o “comunicare tacita”; fiecare parte semnaleaza celeilalte dorinta de a fi flexibila, de a face concesii, fara sa faca o ofera sau o promisiune explicita. Diferenta de putere intre partile care negociaza impiedica si mai mult gasirea unei solutii viabile. Grupul mai puternic impune, pur si simplu, celuilalt, solutia care ii convine.

Aparitia conflictului si importanta negocierii

Negocierea are loc atunci cand exista interese neomogene, negocierea este forma de comunicare ce presupune un proces comunicativ, dinamic, de ajustare, de stabilire a acordului în cazul apariţiei unor conflicte de interese, prin care două sau mai multe părţi, animate de mobiluri diferite şi având obiective proprii, îşi mediază poziţiile pentru a ajunge la o înţelegere mutual satisfăcătoare . Conflictul, ca notiune generala, este definit ca „o neintelegere, o contradictie, un diferend, antagonism ce se manifesta intre doua sau mai multe parti" .

Cel mai frecvent, conflictele deriva din modul de alocare a resurselor, interdependentele in munca, diferentele dintre membrii in ceea ce priveste atitudinile, valorile, credintele, nevoile, obiectivele, perceptiile diferite etc. Sintetizand, principalele surse de conflict si cauzele care le produc, in ordinea frecventei aparitiei lor sunt:

a. diferentele personale – cauza: perceptii si asteptari diferite;

b. diferentele de informare – cauza: informare slaba si interpretare gresita;

c. incompatibilitatea cu functia – cauza: obiective si responsabilitati incompatibile cu persoana;

d. stresul generat de mediu – cauza: insuficienta de resurse si incertitudine

Fazele conflictului sunt: Frustrarea, Conceptualizarea, Comportamentul si Iesirile.

Exista mai multe metode de solutionare a conflictelor: evitarea, colaborarea, competitia compromisul si acomodarea .

Orice negociere include pe parcursul desfasurarii sale 5 elemente care actionaeza intr-o maniera interactiva si definesc astfel existenta dinamica a negocierii: obiectul negocierii, contextual, miza negocierii, raportul de forte existent intre negociatori. Obiectul negocierii depinde de domeniul in care se manifesta, diplomatic,commercial, social,interpersonal. Daca negocierea se circumscrie uni obiect, obiectul se circumscrie unui context;poate exista un context global al negocierii, in care se inscrie cel particular cu infinite variabile de care este bine sa se tina seama. Miza se refera la rezultatul scontat, intentia urmarita, este un element important al negocierii deoarce cuprinte interesele, riscurile, preocuparile resimtite de negociatori ;fiecare participanti isi urmareste obiectivele, aspriratile. Negocierea plaseaza fata in fata indivizii iar confruntarea dintre acestia reprezinta raportul de forte ce poate fi favorabil, defavorbail pentru unul dintre parteneri.

Negocierea intre parteneri, dupa modul de desfasurare, poate fi cooperanta/integrative sau conflictuala. Orientarea cooperanta are in vedere respecatrea dorintelor partii adverse ,sa considere rezultatul satisfacator iar negocierea conflictuala are drept scop supunerea completa a celuilalt si impunerea unei solutii.