Managementul Conflictului și Managementul Stresului în Cadrul Echipei de Proiect

Introducere

În general, conflictul apare ca o formă a interacţiunii umane prin care doi sau mai mulţi membri ai unei colectivităţi intră în dezacord total sau parţial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte, conflictul este amestecul intenţionat al unui individ sau al unui grup în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Deoarece scopurile celor două părţi sunt de cele mai multe ori incompatibile, realizarea scopului de către una din părţi face imposibilă realizarea acestuia de către cealaltă parte.

Practica organizaţională arată că situaţiile conflictuale sunt utilizate ca strategii importante de obţinere a unui rezultat cât mai bun în detrimentul progresului celorlalţi. În consecinţă, conflictul trebuie privit ca un element al vieţii organizaţionale, tocmai datorită divergenţelor existente între atitudini, scopuri, modalităţi de acţiune sau faţă de o situaţie din procesul de conducere. Practicarea managementului de succes impune de la bun început identificarea surselor conflictuale precum şi factorii care favorizează orientarea acestora în sensul diminuării performanţelor manageriale.

În ceea ce priveşte rolul pe care îl au conflictele în viaţa organizaţională, există mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, conflictele sunt stări anormale în activitate, având un profund caracter disfuncţional. Pe de altă parte, conflictele sunt aspecte fireşti de existenţă şi evoluţie a afacerilor, funcţional având un rezultat pozitiv. Conflictul cuprinde o serie de stări afective ale indivizilor cum ar fi: neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, agresiunea deschisă, precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv competiţia.

Conflictul este o forma de opoziţie centrată pe adversar, bazată pe incompatibilitatea scopurilor, intenţiilor şi valorilor părţii oponente.

De-a lungul timpului practica managerială a dezvoltat două viziuni asupra conflictelor (J. A. Stoner, R. Freeman, 1989). Conform conceptelor promovate în viziunea veche:

- conflictul poate fi evitat;

- conflictul e cauzat de erori manageriale în proiectarea şi conducerea organizaţiei;

- conflictele dezbină organizaţia şi împiedică obţinerea performanţei optime;

- obiectivul managementului este de a elimina conflictul;

- performanţa optimă necesită îndepărtarea conflictului.

În prezent, lumea specialiştilor prezintă o viziune nouă asupra conflictelor, care poate fi rezumată astfel:

- conflictul este inevitabil;

- conflictul este cauzat de: structura organizatorică, diferenţe în scopuri, în percepţii, evaluarea resurselor umane;

- conflictele contribuie la defăimarea performanţei organizaţiilor în diferite grade;

- obiectivul managementului este de a conduce nivelul conflictului spre obţinerea performanţelor optime în organizaţie;

- performanţa optimă necesită reducerea nivelului conflictului.

TIPURI DE CONFLICTE

Din punct de vedere al esenţei lor conflictele pot fi:

- esenţiale (de substanţă) generate de existenţa unor obiective diferite;

- afective, generate de stări emoţionale care vizează relaţiile interpersonale;

- de manipulare;

- pseudo-conflicte.

Din punct de vedere al subiecţilor aflaţi în conflict pot exista următoarele categorii de conflicte:

- conflictul individual interior;

- conflictul dintre indivizi din acelaşi grup;

- din grupuri diferite;

- din organizaţii diferite;

- conflictul dintre indivizi şi grupuri;

- conflictul intergrupuri;

- conflictul dintre organizaţii.

O altă clasificare se poate face pe criteriul efectelor generale ale acestora, în:

- distructive;

- benefice.

Din punctul de vedere al duratei şi modului de evoluţie, conflictele pot fi:

- spontane

- acute

- comice

În funcţie de forma de manifestare, putem întâlni conflicte:

- explicite (manifeste)

- latente (acoperite)

În funcţie de natura divergenţei între cele două entităţi aflate în conflict avem următoarea clasificare:

- conflict de rol

- conflict de scop

Stresul reprezintă acea situaţie care exercită o presiune fizică sau psihică asupra unei persoane. Stresul mai poate fi definit şi prin prisma efectelor sale: „reacţia minţii şi a trupului la schimbare” sau: „dezechilibrul produs atunci când actualele abilităţi şi resurse ale unei persoane sunt insuficiente pentru a face faţă cerinţelor unei situaţii date”. Sau chiar: „teama indusă unui organism care încearcă să-şi păstreze normalitatea în faţa potenţialilor agenţi care îl pot afecta”.

La locul de munca stresul poate fi definit ca schimbarea în starea fizică, psihică, emoţională sau comportamentala a unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa in moduri incompatibile cu abilitatea sa reală sau perceputa, cu timpul si resursele avute la dispoziţie.

O modalitate de clasificare este în următoarele tipuri de stres: bazal, cumulativ şi traumatic.

Stresul bazal este determinat de experienţele zilnice, la care se adaugă lipsa de activitate, specifică multor sarcini, carac¬terul monoton, rutinier al acestora, precum şi respectarea rigorilor regulamentelor.

Principalele manifestări ale aces¬tui tip de stres constau în: scăderea capacităţii de concentrare, creşterea iritabilităţii, oboseala, apariţia senti¬men¬telor de tensiune, furie, frustrare.