Managementul marketingului bancar - cu aplicații la BRD

ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE

CAPITOLUL I

Sistemul bancar in România

1.1. Concept si functii

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii financiar – bancare, care funcţionează într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice.

În prezent, sistemul bancar dintr-o ţara cuprinde:

cadrul instituţional – format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere), bănci comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora;

cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancara.

Cadrul juridic are la baza Legea privind activitatea bancara si Legea privind statutul Băncii Naţionale care au intrat in vigoare la 3 mai 1991 si care au fost modificate ulterior prin Legea 58/1998 privind activitatea bancara si Legea 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale, prin care s-a consfiinţit crearea unui sistem bancar pe doua niveluri, bazat pe principiul universalităţii băncilor. Cadrul juridic are ca obiectiv central mentinerea stabilitătii si viabilitătii intregului sistem bancar.Reglementările elaborate de Banca Naţională sunt in concordanta cu principiile generale stabilite de Comitetul de la Basel privind activitatea de supraveghere bancară, cât si cu directivele Uniunii Europene privind reglementarea activitatii institutiilor financiare si de credit.

In esenţă o bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanteaza si crediteaza persoanele fizice si juridice, organizează si efectuează decontările si plătile in cadrul economiei nationale si in relaţiile cu celelalte state, in scopul de a obtine profit.1

In principal, o bancă indeplineşte următoarele funcţii:

• Funcţia de depozit care constă in efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere si la termen, in cont, cu numerar si cu titluri, constând in atragerea de resurse băneşti de la persoane juridice si fizice, in vederea păstrării si fructificării lor, precum si efectuarea de operaţiuni de depozitare si trezorerie pentru obiecte de valoare aflate in proprietatea persoanelor fizice si juridice.

• Funcţia de investitii care constă in acordarea de credite in lei si valută persoanelor fizice si juridice din ţara si străinătate, achiziţionarea de active financiare in nume propriu si participarea in calitate de acţionar la infiinţarea unor instituţii bancare sau nebancare in ţară sau străinătate.

• Funcţia comercială care constă in realizarea de încasări si plăţi, in valută si in lei, generate de activităti de export, import, prestări de servicii si turism intern si international; efectuarea de operaţiuni de scontare si rescontare a efectelor de comerţ; efectuarea de operaţii de schimb valutar; cumpărarea si vinderea de valută si efecte de comerţ, in ţara si străinătate; efectuarea de operaţiuni cu titluri emise de stat; organizarea lansărilor de obligaţiuni; prestarea de servicii bancare, expertizare tehnică, economică si financiară, etc. 1

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare şi sectorizare.

In general, specializarea (din punct de vedere al proceselor economice) reprezintă limitarea producţiei la anumite produse, sau, altfel spus, producerea unei game restrânse de produse. În acest context, specializarea bancara poate fi privita ca fiind orientarea activităţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.

Noţiunea de sectorizare poate fi definită, în contextul acestei sesiuni, ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea activităţii bancare spre anumite domenii de activitate economică (sectoare ale economiei naţionale).

Referitor la sistemul bancar românesc şi modul în care a evoluat acesta in secolul 20, putem spune că a avut o dinamică destul de accentuată:

- specializare bancara şi sectorizare înainte de cel de al doilea război mondial. restrîngerea sistemului bancar după 1945 urmare trecerii la o economie centralizata.

- evoluţia şi o noua specializare bancara şi sectorizare după 1990.

1Maricica Stoica, Management Bancar, Ed Economica, p 18

1.2. Rolul sistemului bancar în economie

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice eficiente.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. în îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de baza ale sistemului, controlează modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigura şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţă financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legatură de drept între ei. Ne referim la faptul ca băncile gestionează depozitele şi mijloacele de plată din economie. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionarii eficiente a acestora, cu maxim de randament, în beneficiul propriu al depunătorilor.