Managementul sistemului de salarizare la SC Romtelecom Caraș-Severin

Capitolul I

MOTIVAŢIA ÎN MUNCĂ - FACTOR IMPORTANT ÎN

OBŢINEREA SUCCESULUI

1.1. MOTIVAŢIA - DEFINIRE, CONCEPT, TEORII, MECANISME, VECTORI

În lucrările de specialitate se apreciază că managementul are următoarele funcţii: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-reglarea. Fireşte, în cadrul procesului de management, ele trebuie văzute ca un tot, dar în acelaşi timp fiecare dintre ele are importanţa sa şi modalităţi proprii de manifestare. În acest context, funcţia de antrenare prezintă o complexitate deosebită având în vedere, după cum apreciază şi Robert B. Reich, că într-o organizaţie cele mai importante bunuri „sunt oamenii ingenioşi şi talentaţi şi nu proprietatea care poate fi cumpărată sau vândută". Aceasta chiar în condiţiile în care realizările trecute s-au materializat în bunuri care pot fi vândute (brevete, drepturi de autor, mărci de fabricaţie) şi asupra cărora „se poate pretinde dreptul legal de proprietate", dar „ideile lor viitoare nu pot fi avute în posesie sau comercializate. Oricare ar fi valoarea potenţială a acestor active conceptuale, adevăraţii lor proprietari vor fi întotdeauna cei în mintea cărora ele se află". Ca urmare „Astfel de bunuri nu pot fi extrase din capetele lor fără consimţământul lor şi nici devotamentul lor nu poate fi obţinut la comandă". Mai mult, chiar dacă „Ideile lor viitoare şi devotamentul lor pot fi cumpărate, dar dacă ei nu sunt mulţumiţi de angajamentul lor este puţin probabil că îşi vor manifesta ingeniozitatea şi creativitatea pe deplin". În cadrul fiecărei organizaţii, după cum ne spune Peter F. Drucker, „Conducătorii sunt plătiţi pentru eficientă, fie că răspund de performantele altora şi de propria performanţă, fie că sunt colaboratori profesionali individuali răspunzători doar de propria performanţă", iar „Fără eficienţă nu există «performanţă», indiferent câtă inteligenţă şi cunoaştere se investeşte în muncă, indiferent câte ore ia aceasta”. Pentru realizarea funcţiei de antrenare este nevoie de o motivaţie complexă a oamenilor care să le determine un comportament eficient şi performant. În cadrul activităţii oricărei organizaţii, sensul adevărat al acţiunilor şi comportamentul angajaţilor nu pot fi identificate fără cunoaşterea motivelor care le-au generat. Cunoaşterea motivelor ajută la mărirea eficienţei acţiunilor, la creşterea posibilităţilor de explicare şi predicţie a comportamentului uman, cât şi la descifrarea valorii morale a acestuia. Din punct de vedere etimologic, motivaţia îşi are originea în cuvântul latin "movere", care înseamnă deplasare. Conform DEX, motivaţia reprezintă "totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri". Pentru o delimitare strictă se impune stabilirea ariei de cuprindere, între motivare, motivaţie şi motiv.

Motivarea reuneşte totalitatea acţiunilor întreprinse de către factorii de decizie, indiferent dacă ei sunt persoane sau instituţii, asupra unui individ sau grupuri de indivizi în vederea imprimării acestora a unui comportament sau mentalităţi care să favorizeze îndeplinirea obiectivelor urmărite de cel care a decis. Conform literaturii de specialitate, motivarea reprezintă arta îndeplinirii sarcinilor şi atingerii obiectivelor prin stimularea şi influenţarea personalului din subordine. Motivaţia reprezintă un proces mai complex, bazat pe mecanisme psihologice, la nivelul individului sau grupului de indivizi care poate fi iniţializat sau nu sub acţiunea demersurilor de motivare. În concepţia lui Nello Bemard Abramovici, motivaţia descrie forţa ce iniţiază un comportament şi-l orientează către un scop a cărui îndeplinire procură un răspuns ce va satisface o necesitate/nevoie. În lucrarea sa Psihologia industrială, Dumitru Cristea o defineşte ca „totalitatea mobilurilor interne care declanşează, menţin şi orientează acţiunea subiectului în sensul satisfacerii trebuinţelor, imboldurilor şi impulsurilor care stau la baza lor”.

În opinia lui M. Golu, motivaţia reprezintă un proces intern derulat cu scopul asigurării creşterii şi dezvoltării sistemului personalităţilor individului, sub incidenţa relaţiei dinamice dintre mediul ambiant (fizic şi social) şi individ. În opinia specialiştilor nord-americani J.I. Gibson, J.M. Ivanicevich şi J.H. Donelly, motivaţia reprezintă un concept ce subsumează forţele care acţionează din afara sau din interiorul individului, iniţializând sau orientând eforturile acestuia. Motivarea muncii este un proces complex care face să intervină atât dimensiunile interioare (imaginea de sine, ambiţia), cât şi caracteristicile organizaţiei (conţinutul sarcinilor, ambianţa de lucru etc.). Reductibilă la câteva reţete simple, motivarea personalului se girează şi se reconstruieşte în permanenţă pornind de la strategii multiple. Fără motivare talentele, mijloacele de acţiune, resursele de orice natură rămân sterile. Motivul reprezintă unul dintre angrenajele mecanismului. Între motiv şi motivaţie există o relaţie ca de la parte la întreg. Motivaţia, iniţial, a constituit obiectul de studiu al psihologiei muncii, iar mai târziu a devenit o preocupare atentă şi în acelaşi timp obiect de studiu managementului resurselor umane, în special. Din punct de vedere, al concepţiei manageriale pe care se fundamentează, deosebim două accepţiuni majore ale motivaţiei:

• Motivarea în sens restrâns, bazată pe o viziune clasică asupra organizaţiei, care are în vedere numai salariaţii sau personalul firmei. Din acest punct de vedere motivaţia în sens restrâns constă în corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor atribuite în cadrul organizaţiei.