Politică publică

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 24 în total
Cuvinte : 5768
Mărime: 48.43KB (arhivat)
Publicat de: Fiodor Iosif
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

I.Prezentarea domeniului de elaborare a politicii publice

Cultura reprezintă un set de trăsături spirituale, materiale, intelectuale şi afective distincte ale unei societăţi sau a unui grup social şi cuprinde, pe lângă arte vizuale, muzică, teatru, dans, literatură şi elemente definitorii pentru stilul de viaţă, sistemul de valori, tradiţiile şi credinţa respectivului grup.

Cultura, în sens larg, înseamnă felul în care se întâmplă lucrurile într-un anumit loc, viaţa locului respectiv, chiar dacă, pentru mulţi, ea înseamnă doar operă, teatru, concerte, muzee şi expoziţii. Cultura este importantă tocmai pentru că ea înseamnă toate acestea, plus presa pe care o citim, emisiunile TV pe care le privim, felul în care inter-relaţionăm şi ne petrecem timpul liber, locurile în care ne facem cumpărăturile, arhitectura, universităţile în care învăţăm, practicile religioase, nivelul de educaţie şi implicare civică, felul în care ne raportăm la mediul înconjurător, moştenirea istorică, obiceiurile sportive, felul în care ne alimentăm şi ne îmbrăcăm, grija faţă de sănătate, respectul faţă de tradiţii şi valori.

Cultura este mecanismul prin care ne definim identitatea ca indivizi, comunităţi sau naţiuni. Cultura este un element esenţial al dezvoltării economice şi al regenerării sociale şi reprezintă un indicator al calităţii vieţii şi bunăstării individuale.

De asemenea cultura are un rol central în dezbaterile privind viitorul omenirii, ceea ce necesită să înţelegem cultura nu doar ca un consumator de resurse, ci şi ca un factor de dezvoltare socială. În acest sens, cultura devine un instrument pentru realizarea altor obiective sociale şi economice (precum: ocuparea forţei de muncă, beneficii economice şi educaţionale, coeziune socială, reducerea fenomenelor de devianţă socială) şi trebuie înţeleasă ca având valoare şi dinamică trans-sectorială.

O asemenea abordare instrumentalizată a culturii nu este curentă în ţările est-europene şi se impune o schimbare radicală de concepţie privind locul şi rolul culturii în viaţa economică şi socială, raportul ei cu celelalte sectoare, precum şi în legătură cu proiecţia imaginii ei în spaţiul public şi cu percepţia acestei imagini.

Cultura este şi un factor de dezvoltare durabilă, deoarece aceasta se bazează pe elementele constitutive ale culturii: diversitate lingvistică, cunoştinţe teoretice şi empirice, credinţe, reprezentări despre lume, patrimoniu material şi imaterial, creaţii artistice, literare, ştiinţifice, invenţii etc.

O astfel de dezvoltare necesită ca în domeniul Culturii să se producă schimbarea modului de producere a bunurilor şi serviciilor culturale,diversificarea practicilor de consum cultural, accesul şi participarea la viaţa culturală.

Globalizarea şi creşterea economică, dezvoltarea socială şi progresul tehnologic au un impact direct asupra elementelor structurale şi asupra funcţiilor sectorului Culturii. Ca atare, elaborarea strategiei de dezvoltare a sectorului Culturii pentru orizontul de timp 2008–2013 trebuie să ţină seama de aceste influenţe şi de rolul central care revine Culturii – în multitudinea accepţiunilor asociate acestui concept – în societatea bazată pe cunoaştere (societatea informaţională) şi în procesul de dezvoltare umană.

1.1.Componenţa patrimoniului cultural al judeţului Prahova

Din patrimoniul cultural judeţean mobil fac parte:

1.Bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum: piese arheologice din săpături terestre şi descoperiri întâmplătoare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie,materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;inscripţii, elemente separate provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;mărturii materiale şi documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, publicaţii de diferite tipuri, cu autografe şi ex-librisuri, periodice;documente şi tipărituri de interes social: documente de arhivă, hărţi şi alte materiale cartografice;obiecte cu valoare memorialistică;obiecte şi documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, medalii, decoraţii insigne, bancnote, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde;piese epigrafice;fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video; instrumente muzicale;uniforme militare şi accesorii ale acestora; vestimentaţie.

2.Bunuri cu semnificaţie artistică, precum:opere de artă plastică: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, stampe şi altele;opere de artă decorativă şi aplicată: mobilier, tapiserii, covoare, piese din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe;obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier şi altele;proiecte şi prototipuri de design;materiale primare ale filmelor artistice, documentare şi de animaţie;monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;cărţi poştale şi ilustrate;piese decorative pentru spectacole.

3.Bunuri cu semnificaţie etnografică, precum;arhitectură populară;instalaţii tehnice;obiecte de uz casnic (din lemn, os, metal, piatră, sticlă, ceramică) şi gospodăresc;unelte de muncă;industrie casnică textilă: covoare, păretare, prosoape, costum popular etc;mobilier;recuzită a obiceiurilor;obiecte de cult;produse de artizanat contemporan, etc.;

4.Bunuri de importanţă ştiinţifică, precum:specimene rare şi colecţii de zoologie, botanică, mineralogie, petrologie, paleontologie, antropologie, speologie, anatomie;trofee de vînat;

5.Bunuri de importanţă tehnică, precum:creaţii tehnice de unicat;rarităţi, indiferent de marcă;prototipurile aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curentă;orologerie;realizări ale tehnicii populare;documente tehnice: proiecte, planuri, schiţe, brevete de invenţii;mijloace de transport şi de telecomunicaţii;

Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extraculturale.

Preview document

Politică publică - Pagina 1
Politică publică - Pagina 2
Politică publică - Pagina 3
Politică publică - Pagina 4
Politică publică - Pagina 5
Politică publică - Pagina 6
Politică publică - Pagina 7
Politică publică - Pagina 8
Politică publică - Pagina 9
Politică publică - Pagina 10
Politică publică - Pagina 11
Politică publică - Pagina 12
Politică publică - Pagina 13
Politică publică - Pagina 14
Politică publică - Pagina 15
Politică publică - Pagina 16
Politică publică - Pagina 17
Politică publică - Pagina 18
Politică publică - Pagina 19
Politică publică - Pagina 20
Politică publică - Pagina 21
Politică publică - Pagina 22
Politică publică - Pagina 23
Politică publică - Pagina 24

Conținut arhivă zip

  • Politica Publica.doc

Te-ar putea interesa și

Fundamentele monitorizării activității economico-financiare a întreprinderilor de stat

INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Mecanismul economic, instituit în Republica Moldova odată cu trecerea la relaţiile...

Politici Publice și Schimbare Instituțională

Introducere Începând cu data de 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene. Agenda publică din ultimii ani a fost ocupată într-o...

Strategia - tipuri de strategii și politici publice locale

I. STRATEGIA 1.1 Definitii si concepte Strategia defineste incotro doreste organizatia sa se deplasese pentru a-si indeplini misiunea, respectiv...

Managementul strategic în administrația publică

INTRODUCERE Provocările societăţii contemporane la nivelul implementării unor politici de management care să asigure succesul în diferitele...

Uniunea Europeană și Politicile Publice

INTRODUCERE Referatul „Uniunea Europeană şi politicile publice", Studiu de caz — „Politicile publice în România", suscită un interes deosebit, mai...

Formarea Opiniei Publice și Impactul Acesteia asupra Politicii Publice

Introducere Administraţia publică reprezintă o structură complexă, bazată atât pe principiul democraţiei cât şi pe principiul separării puterilor...

Reforma Contabilității Publice

1.Contextul general al reformei contabilitatii publice Dupa 1990, România s-a caracterizat prin reforme politice si economice semnificative. În...

Elaborarea politicilor publice II

I. CONCEPTUL DE POLITICA PUBLICA 1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE POLITICA PUBLICA Termenul de politica a avut de-a lungul timpului mai multe...

Ai nevoie de altceva?