Referințe teoretice - stresul

Stresul. Un cuvânt devenit banal, pe care toata lumea îl utilizează, fară să ştie cu adevărat ce înseamnă.Un cuvânt încărcat deseori de conotaţii negative, atunci când este vorba despre o funcţie esenţială vieţii. Stresul nu este o boală. Cu toate acestea, prea adesea este considerat drept „flagelul epocii noastre”, ca şi SIDA sau Cancerul. Nu este nici un concept abstract, la fel de impalpabil ca sufletul sau spiritul, ci un fenomen concret si studiat ştiinţific. De peste şaptezeci de ani, cercetătorii se ocupă de stres si dispun astăzi de numeroase date pentru a înţelege această realitate biologică si psihologică în întreaga sa utilitate.

Deşi indispensabil vieţii, stresul reprezintă o ameninţare pentru starea noastră de bine. Căci, tot aşa cum un medicament util poate deveni dăunator peste o anumită doză, reacţiile de stres prea intense, prea frecvente, prea prelungite şi prost gestionate pot avea efecte negative asupra sănătăţii noastre. Se ştie, de exemplu, că stresul creşte de trei ori riscurile cardio-vasculare şi că este în mare măsura responsabil de tulburările musculare, cele mai frecvente boli profesionale. Cât despre consecinţele psihologice, ele sunt din ce în ce mai alarmante: aproximativ 10 % dintre salariaţi suferă de depresie, anxietate sau surmenaj.Suntem oare pe cale să o luăm pe urmele Japoniei unde aproape zece mii de persoane mor anual din cauza stresului la locul de muncă? Va fi curând stresul considerat drept o boală profesională? Va continua el să coste atât de mult întreprinderile şi colectivitatea?

- Istoria stresului

Hans Selye „părintele” stresului

Istoria stresului a început într-un laborator de fiziologie, în Canada, în anii 1930.Un cercetător de origine maghiară, Hans Selye, remarcase că multe boli infecţioase, mai ales în stadiul precoce, se manifestau prin aceleaşi tipuri de simptome. În timp ce efectua cercetări asupra hormonilor sexuali ai şobolanului, el şi-a dat seama că starea de sănătate a animalelor pe care le folosea pentru experienţele sale se degrada din ce in ce mai mult.Unele ajungeau chiar să moară.

Selye a observat că substanţele chimice pe care le injecta animalelor nu erau cauza directă a acestui fapt.Înlocuind hormonii sexuali cu formol sau apa conţinând impurităţi, el a remarcat aceleaşi consecinţe nefaste. Şi chiar şi atunci când animalele nu primeau nici un produs, simplu fapt ca se găseau într-un mediu dificil ( frig, manipulări) sau erau confruntate cu diferiţi agenţi agresivi (arsuri, şocuri electrice) provoca o alterare a stării lor.

În secolul XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, numeroşi cercetători bănuiseră existenţa stresului ca mod de răspuns general al unui organism viu la agresiunile exterioare.Charles Darwin subliniase si el rolul fricii ca mijloc de mobilizare a organismului şi de facilitare a supravieţuirii sale, ajutându-l să facă faţă pericolului La începutul secolului al XX-lea , Walter Cannon descria, de asemenea, reacţia de fugă sau de luptă la animalele expuse la o situaţie ameninţătoare

Totuşi, Hans Selye este primul care a studiat în mod aprofundat acest fenomen.El a constatat că, de fapt, este vorba despre un mecanism de adaptare la agenţii agresivi, un răspuns „nespecific (mai precis, comun tuturor indivizilor şi in toate contextele) pe care îl dă corpul nostru la fiecare cerere ce i se face”. Selye a calificat acest răspuns drept „sindromul general de adaptare”.Doar mai târziu îi va da denumirea de „stres”.

- Stres si factori de stres

De multe ori, se utilizează acelaşi cuvânt pentru a desemna mai multe realitaţi.Astfel, se vorbeşte deseori despre stres pentru a desemna, de fapt, cauzele stresului: un calculator in pană, un ambuteiaj sau un patron dificil nu constituie un stres, ci sunt factori de stres.

Stresul sau , mai exact, reacţia de stres reprezintă ansamblul de manifestări ( fizice si psihologice) care au loc in interiorul nostru, ca urmare a acţiunii factorilor de stres.