Resurse Umane și Managementul Resurselor Umane

Schimbările structurale produse după anul 1989 au facut posibile, pe plan economic, înfiinţarea a numeroase societăţi comerciale. Numarul angajaţilor economici noi crește continuu, iar fiecare dintre aceştia are nevoie de o forţă de muncă bine platită. În noua societate informaţională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică.

Resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale unei organizaţii. În consecinţă, compartimentul resurse umane este indispensabil desfăşurării oricăror activităţi economice, iar inspectorul resurse umane poate fi considerat angajat de bază al agentului, pentru că, indiferent de dimensiunea forţei de muncă implicate, asigură gestionarea optimă a acestei investiţii.

Resursele financiare, timpul şi resursele umane reprezintă cele trei elemente importante pe care se fundamentează eficienţa şi competitivitatea unei organizaţii.

Primele doua se pot irosi în lipsa unui management eficient, iar tehnologiile şi metodele de marketing pot fi copiate cu uşurinţă. Resursele umane deţin însă un potenţial unic. Chiar dacă mijloacele de management al resurselor umane pot fi şi ele împrumutate cu uşurinţă, întotdeauna se pot descoperi căi noi de motivare şi reţinere a angajaţilor; oamenii se pot schimba, se pot adapta, se pot instrui şi perfecţiona, dispunând de un potenţial nelimitat din acest punct de vedere. Din aceste motive, managementul resurselor umane, poate oferi oricărei organizaţii unul dintre cele mai importante avantaje competitive.

Referitor la evoluţia domeniului resurselor umane în România ultimilor ani, Cătalin Ionescu, preşedintele CEO CODECS, afirma: “Într-un mediu tot mai imprevizibil, resursele umane constituie capitalul cel mai important pentru companiile care vor să rămâna competitive. Criza economică mondială a lăsat să se întrevadă că reînnoirea sistemelor de gestiune a resurselor umane reprezintă singura cale de ieşire din impas. Rezultatele înregistrate în ultimii ani demonstrează că organizaţiile care au descoperit cum să mobilizeze oamenii şi să utilizeze dinamismul echipelor au avut un avantaj considerabil în competiţia tot mai stransă existentă acum pe piaţă.

În nici un domeniu social investiţiile nu sunt aşa de mari şi atât de îndelungate precum cel amintit. De aceea, societatea noastră ar trebui să acorde o maximă atenţie acestuia şi să înţeleagă că fără un sprijin substanţial, şi nu de formă ca până acum, infuziile de tehnologie şi de finanţe sunt absolut neputincioase.”

Managementul competitiv al resurselor umane este esenţial pentru succesul oricărei organizaţii. Responsabilitatea managementului resurselor umane revine atât managerului general, cât şi şefului compartimentului de resurse umane, aceştia având responsabilitatea de a se familiariza cu problematica şi procedurile utilizate în acest domeniu de către firmele performante atât în ţară, cât şi în străinătate.

Managementul resurselor umane presupune îmbunatăţirea continuă a tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii şi obiectivelor organizaţionale, iar aplicarea cu succes a managementului resurselor umane presupune existenţa unui sistem de evaluare a performanţelor, a unui sistem de stimulare a angajaţilor şi de recompensare a rezultatelor. În scopul depăşirii actualei situaţii economice din România, formarea unor specialişti la nivelul exigenţelor europene şi internaţionale, în domeniul managementului resurselor umane ar putea constitui un deziderat esenţial. Vechile practici bazate pe responsabilităţi şi autoritate se impun a fi înlocuite cu practicile care pun un accent din ce în ce mai mare pe dezvoltare a indivizilor ca membri autentici ai echipei.

Specialiştii consideră că rolul deosebit de important al resurselor umane la nivelul societăţii se regăseşte şi la nivelul firmei:

- Resursele umane reprezintă singura sursă creatoare de valoare de întrebuinţare;

- Resursa umană este singura creatoare, nu numai sub aspect economic, ci şi sub aspect spiritual, ştiinţific;

- Eficacitatea şi eficienta utilizării resurselor materiale şi informaţionale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane.