Stabilirea Stadiului Cunoașterii pe Domeniul Deșeuri

1. Introducere

Fiecare cetăţean din România “produce” zilnic aproape 1 kilogram de deşeuri.

Deşeurile sunt formate din resturi de la prepararea hranei, recipiente de plastic, ambalaje, ziare, materiale textile, deşeuri de grădină, componente metalice, iar, mai nou, chiar aparatură electrocasnică scoasă din uz, autoturisme şi multe altele. Aceste

resturi cărora li se spune în mod curent “deşeuri urbane” sau “deşeuri municipale” trebuie colectate, transportate, depozitate, neutralizate astfel încât să perturbe cât mai puţin mediul pentru generaţia noastră şi pentru cele viitoare.

Managementul deşeurilor devine din ce în ce mai acut, o preocupare a cetăţenilor şi a autorităţilor locale din toate zonele ţării cu cât, aruncarea la întâmplare a deşeurilor în spaţii neamenajate special, pe parcursul multor ani, a condus la un impact periculos asupra mediului înconjurător.

În ţările occidentale preocupările pentru această componentă socio-economică îşi află originile cu câteva decenii în urmă. La ora actuala, sistemele occidentale de reglementări în domeniu şi, mai ales, structurile diversificate de implementare a reglementărilor, structuri ce includ toate componentele societăţii civile îşi pun baza pe acţiunea şi conştiinţa cetăţenilor, au condus la educarea acestora în spiritul protejării resurselor naturale şi a mediului.

1.2 Deşeurile în Europa.

Politicile occidentale privitoare la protecţia mediului şi a resurselor naturale au căpătat o tot mai mare amploare în anii ’80. Cauza a fost legată de faptul că daunele aduse mediului sunt departe de a fi menţinute sub control. Din fericire, în ultimii ani, tot mai mulţi oameni devin conştienţi de aceste pericole şi cer acţiuni mai

energice la nivel national, european şi internaţional pentru protecţia mediului înconjurător.

Ca rezultat al acestei îngrijorări, a crescut numărul măsurilor din domeniul politicilor de mediu, de la cele legate de legislaţie la cele din domeniul politicilor financiare. În particular, tratatul de la Amsterdam a pus pe primul plan principiul “sustainable development”, adică al dezvoltării susţinute (de durată), precum şi prioritatea protecţiei mediului înconjurător. Astfel strategia în acest domeniu a Uniunii Europene a devenit mai pragmatică şi mai diversificată, acoperind toate sectoarele societăţii şi îmbrăţisând o gamă largă de instrumente de lucru.

Câteva dintre problemele de mediu sunt în mod deosebit familiare cetăţenilor Europei.

Unul dintre ele este cel al creşterii îngrijorătoare al cantităţii de deşeuri. La nivelul comunităţii europene rezultă anual un volum de deşeuri de cca. 2.000 de milioane de tone. Peste 40 de milioane de tone din cantitatea de mai sus (2%) sunt clasificate ca deşeuri toxice.

În ultimii 6 ani, cantitatea de deşeuri generate a crescut cu cca. 10% pe an. Este evident că această tendinţă trebuie stopată dacă nu dorim să ne scufundăm în deşeuri. Uniunea Europeană şi-a definit şi urmăreşte punerea în aplicare a strategiei sale în acest scop.

Un kilogram de deşeuri de persoană pe zi poate nu pare cine ştie ce dar, la nivelul Europei, pe parcursul unui întreg an aceasta conduce la peste 2.000 de milioane de tone de deşeuri municipale care trebuie prelucrate şi depozitate într-un fel sau altul.

Mai mult decât atât, deşeurile municipale nu reprezintă decât o mică parte din “muntele” de deşeuri produse anual în interiorul ţărilor comunităţii.

Situaţia actuală nu mai poate continua. Deşeurile nu sunt numai un pericol la adresa mediului înconjurător. Ele au devenit o ameninţare la adresa sănătăţii umane în general şi a modului nostru de viaţa. Gropile de deşeuri devin pe zi ce trece mai pline. Metale grele şi substanţe toxice se scurg zi de zi în sol şi în apa freatică. Depozitele generează gaze toxice şi explozive. Şi mai periculoase se dovedesc a fi gropile de deşeuri neamenajate sau slab amenajate al căror risc este incomparabil mai mare decât al depozitelor construite în conformitate cu cerinţele şi tehnologiile moderne.

Considerată multă vreme ca o soluţie alternativă la depozitarea deşeurilor, incinerarea acestora produce cantităţi mari de substanţe toxice şi metale grele. Pentru prevenirea împrăştierii acestora trebuie montate sisteme de filtrare complicate şi costisitoare. Filtrele uzate cu grad foarte mare de contaminare împreună cu cenuşile, cântărind cca. o pătrime din greutatea deşeurilor incinerate trebuie şi ele în final depozitate într-o groapă de deşeuri.

În sfârşit, o parte importantă a deşeurilor industriale şi casnice sunt clasificate ca fiind periculoase, ceea ce reclamă tehnologii speciale de tratare.

Transportarea deşeurilor într-o altă ţară dipusă, eventual, să le accepte, nu este, în mod evident, o soluţie pe termen lung. Cu toate acestea, depozitarea deşeurilor este numai una dintre laturile problemei.

Cantitatea de deşeuri pe care o producem este o consecinţa a stilului nostru de viaţă.

Modelul nostru de producţie - consum trebuie să se adapteze la cerinţa de minimizare a presiunii asupra mediului în care trăim şi consumăm resursele limitate ale Terrei.

Aspecte importante despre situaţia deşeurilor în Europa:

• Totalul cantităţii de deşeuri generate anual în ţările europene este de cca. 2.000 milioane tone. Peste 40 de milioane de tone din aceste deşeuri intră în categoria deşeurilor toxice.

• Între 1990 şi 1995 totalul cantităţii de deşeuri generate în Europa (valorile conţin şi Europa Centrală şi de Est) a crescut cu 10%.

• Ramurile cele mai mari producătoare de deşeuri sunt: agricultura, construcţiile, mineritul şi aglomerările urbane. Cantităţile cele mai mari de deşeuri provin din agricultură în timp ce deşeurile cu cel mai negativ impact asupra mediului sunt cele provenite din industrie.

• Sursele de deşeuri variază de la o ţară la alta în funcţie de situaţia economică a acestora din urmă.

• Ţările din vestul Europei produc o cantitate mai mare de deşeuri industriale şi urbane, în timp ce în ţările din est procentul maxim de deşeuri îl dă mineritul.

• Cantitatea de deşeuri municipale (casnice) din ţările europene a crescut în deceniul trecut cu 11% pe an, ajungând la un total de cca. 200 de milioane de tone pe an. Se preconizează menţinerea aceastei tendinţe de creştere în perioada imediat următoare.

• Fluxul de deşeuri municipale din ţările europene are ca principale componente hârtia şi deşeurile organice cu o tendinţă de creştere a ponderii deşeurilor de plastic.

• Majoritatea deşeurilor municipale din ţările europene sunt depozitate în sisteme amenajate, în continuare cea mai ieftină opţiune de neutralizare a deşeurilor, chiar şi după introducerea taxelor de depozitare.

• Conştientizarea necesităţii de a preveni şi minimiza cantitatea de deşeuri este o realitate ce se manifestă prin tehnicile de reciclare ce se aplică îndeosebi în ţările cu sisteme de management al deşeurilor avansat din vestul Europei. Se face încă foarte puţin pentru aplicarea tehnologiilor de fermentare a compostului.

• Statisticile privind producţia de deşeuri, compoziţia, transportul şi depozitarea în ţările europene se bazează pe date colectate cu metode diferite ce au la bază grade diferite de detaliere. Aceasta face ca imaginea de ansamblu precum şi tendinţele din diferite zone să nu fie absolut certe. O sursă de îngrijorare importantă este legată de lipsa datelor despre deşeurile toxice.