Strategia de Concentrare vs Strategia de Diversificare

Lumea afacerilor cunoaste astazi un nivel al concurentei fara precedent. Tendinta de mondializare a pietei a transformat relatia piata interna-piata mondiala untr-un mijloc de integrare si asigurare a unor fluxuri curente, reciproce de produse. Pentru consumatorii si utilizatorii finali, importanta este achizitionarea unui produs de calitate, indiferent de provenienta.

Aceasta stare de fapt este rezultatul direct al progresului tehnico-stiintific, care a apropiat piete geografice foarte vaste. In general, prin relatiile de comert exterior s-a ajuns ca produsele comercializate pe diferite piete nationalesa se alinieze unor standarde de calitate acceptate pe plan international, ceea ce demonstreaza ca firmele nu pot sa faca abstractie de forta concurentei.

De altfel, una dintre caracteristicile pietei contemporane este schimbarea luata in sens general si manifestata pe toate palierele activitatii si vietii umane, care afecteaza, prin urmare, si desfasurarea oricarui gen de activitate avind ca punct de plecare satisfacerea unei nevoi de consum. Strategiile de marketing traditionale bazate exclusiv pe cunoasterea clientelei nu mai sunt suficiente pentru asigurarea unui succes durabil al firmei.

Pusa in legatura cu mediul in care functioneaza, obligata sa se acomodeze schiombarilor acestuia, firma are nevoie de o viziune de larga perspectiva, axata pe anticiparea mutatiilor si a inetractiunilor cu toti concurentii sai. Pentru o piata aflata in faza de maturitate, aceasta este o conditie esentiala pentru existenta si succesul firmei.

1. Strategia intreprinderii . Definitii si concepte

Studierea managementului cuprinde numeroase definiri ale strategiei intreprinderii. Astfel, binecunoscutii profesori americani Justin Longenecker si Charles D. Pringle, intr-un manual universitar editat de numeroase ori, trateaza strategia ca o concentrare a previziunii, statuand ca are drept obiect “elaborarea unor corespunzatoare programe de esenta privind viitorul, continuandu-se cu o planificare mai detaliatasi de o natura specifica”.

Reputatul specialist belgian Philippe de Woot defineste strategia ca fiind “optiunile importante ale intreprinzatorului in confruntarea cu mediul tinand de resursele de care dispune”. O definitie sensibil diferita formuleaza M. Bower – “strategia este stiinta si arta de a declansa toate resursele intreprinderii pentru atingerea cu succes a obiectivelor si scopurilor fixate”.

In sens economic, termenul de strategie îşi găseşte aplicabilitatea atât la nivel macroeconomic cât şi la cel microeconomic aceasta putând fi definită ca fiind „politica generală pentru atingerea unui număr de obiective specifice".

( Strategie, Ghid propus de „The Economist Books”, Editura Nemira, Bucureşti 1998)

Deşi există mai multe concepte pentru a defini strategia sensul acestora converge spre ideea că „strategia este un plan pentru a şti să acţionezi în împrejurări viitoare incerte” ea trebuind să răspundă la două întrebări esenţiale :"Unde încercăm să ajungem?" şi "Cum putem ajunge acolo?"

( M. Ioncică (coordonator), Strategii de dezvoltare a sectorului terţiar, Editura Uranus, Bucureşti, 2004).

De-a lungul timpului conceptul de strategie a fost dezvoltat pe larg de către specialişti în marketing şi management, diferitele opinii sau definiţii aparţinând unor renumiţi profesori şi cercetători în domeniu fiind consemnate în literatura de specialitate.

Astfel, strategia:

• „unei organizaţii răspunde la două întrebări: în ce constă afacerea? şi care ar trebui să fi obiectul de activitate al firmei?”( P. Drucker 1954)

• „un demers al cărui rezultat constă în răspunsul la întrebările: care sunt scopurile si obiectivele întreprinderii ?, în ce domenii şi cu ce intensitate va căuta să se diversifice întreprinderea?, cum ar trebui să se dezvolte întreprinderea în domeniul produselor şi pieţelor, exploatând poziţia pe care o deţine?”(I. Ansoff 1965)

• „este determinarea scopurilor şi obiectivelor pe termen lung ale unei organizaţii şi alocarea resurselor necesare pentru a le atinge” (Chandler 1962)

• „sistemul de scopuri şi obiective, de politici şi planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află firma sau în care acceptă să intre, ca şi a tipului de firmă care doreşte să devină’ (Andrews 1971)

• „un mod de fundamentare a desfăşurării actuale şi preconizate a resurselor şi de interacţiune cu mediul, indicând cum organizaţia îşi va atinge obiectivele” (Hofer şi Schendel, 1978)

• „un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi etapele acţiunii” (Quinn, 1980)

Strategia de firmă este cea care permite creionarea misiunii şi a perimetrului de desfăşurare

a activităţii globale a organizaţiei, precum şi modalităţile de creare sau de sporire a valorii diverselor activităţi care o compun. Prin intermediul acestui nivel, cel mai cuprinzător al strategiei se decide oportunitatea realizării de către firmă a unor acţiuni de anvergură precum fuziuni, achiziţii sau parteneriate.

De asemenea, se stabileşte modul de organizare al activităţilor, se definesc obiectivele generice, repartizarea globală a resurselor şi se realizează controlul performanţelor la nivelul ansamblului organizaţiei.

Strategiile de firmă sunt de asemenea responsabile pentru armonizarea aşteptărilor şi exigenţelor părţilor implicate în viaţa firmei, în speţă acţionarii, creditorii sau Statul. Definirea corectă a nivelului de strategie pe care operează decidentul este importantă, de acest aspect depinzând tipul deciziilor strategice şi modul de punere în aplicare al acestora.

Prin urmare, prin strategia de firma deesmnam ansamblul obiectivelor majore ale firmei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, impreuna cu resursele alocate.