Strategia și Managementul Strategic al Firmei

Conceptele de strategie, management strategic şi politică a organizaţiei

Strategia şi principalele sale caracteristici

Prin strategie se desemnează ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei.

Din această definiţie a strategiei rezultă trăsăturile sale definitorii, obligatorii de întrunit:

-întotdeauna strategia are în vedere, în mod explicit şi implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub formă de misiune şi obiective. Obiectivele reprezintă fundamentul motivaţional şi acţional al strategiei, calitatea lor fiind determinantă pentru performanţele viitoare ale organizaţiei.

-strategia vizează perioade viitoare din viaţa firmei, cel mai adesea 3-5 ani. De aici, şi gradul ridicat de risc şi incertitudine ce-i este asociat, cu toată gama consecinţelor în procesul operaţionalizării.

-sfera de cuprindere a strategiei este organizaţia în ansamblul sau - cel mai adesea - sau părţi importante ale acesteia. Chiar şi atunci când se referă direct doar la anumite domenii - tehnic sau comercial, de exemplu - ea are la bază, de regulă, luarea în considerare a problemelor de ansamblu ale organizaţiei.

-conţinutul strategiei se rezumă la elementele esenţiale, concentrându-se asupra evoluţiilor majore ale organizaţiei, indiferent că acestea reprezintă sau nu schimbări faţă de perioada anterioară. Fireşte, cel mai adesea, prin strategie se prevăd mutaţii tehnologice, comerciale, financiare, manageriale etc., de natură să asigure supravieţuirea şi dezvoltarea organizaţiei.

-strategia se bazează pe abordarea corelativă a organizaţiei şi mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Prevederile strategiei au în vedere, în bună măsură, realizarea unei interfeţe cât mai eficace între organizaţie şi mediu, reflectată în performanţele organizaţiei.

-indiferent dacă managerii ce o elaborează sunt conştienţi sau nu, strategia reflectă, într-o anumită măsură, interesele cel puţin ale unei părţi a stakeholderilor. Conţinutul strategiei reflectă interesele proprietarului, managerilor, salariaţilor, clienţilor sau furnizorilor. Cu cât această reflectare este mai cuprinzătoare şi mai puternică, cu atât şansele de operaţionalizare cu succes ale strategiei sunt mai mari.

-prin strategie se are în vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizatie pe termen lung, ţinând cont atât de cultura firmei, cât şi de evoluţiile contextuale. Aceasta reflectă cultura organizaţiei, care se exprimă prin atitudinile, comportamentele, sistemul de convingeri, ataşamentele, aspiraţiile şi valorile executanţilor şi managerilor, manifestate în procesele de muncă. O strategie performantă proiectează un anumit comportament, care reflectă cultura organizaţiei într-o abordare ameliorativă.

-obţinerea unei sinergii cât mai mari constituie întotdeauna, aşa cum a precizat pentru prima dată Igor Ansoff, scopul demersului de elaborare a strategiei. Expresia sa economică o constituie generarea unei valori adăugate cât mai substanţiale, recunoscută prin cumpărare de către clienţii firmei.

-prin modul cum este concepută strategia este necesar sa aibă în vedere şi să favorizeze desfăşurarea unui intens proces de învaţare organizaţională. Prin aceasta, se desemnează nu numai însusirea de noi cunostinte de catre salariatii unei organizatii, dar si transformarea lor în noi abilităţi care se reflectă în comportamentele şi acţiunile lor. Învaţarea organizaţională are în vedere - aspect esenţial în planul implementării strategiei - capacitatea organizatiei de a sesiza schimbarile în mediul în care opereazasi de a răspunde lor. Referindu-se la aceste aspecte, Th. Kochan şi M.Useen afirmau ca ritmul de învaţare al organizaţiei este singurul care susţine menţinerea avantajului competitiv pe termen lung.

-la baza abordării strategiei se află principiul echifinalităţii. Potrivit acestuia, există mai multe modalităţi sau combinaţii de resurse şi acţiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv. În consecinţă, atât în elaborarea, cât şi în implementarea strategiei, nu trebuie absolutizată o singură combinaţie. În funcţie de variabilele endogene şi exogene implicate, se poate folosi una din mai multele combinaţii eficace, prin care se realizează avantajul competitiv.

-strategia este un rezultat al negocierii explicite sau implicite a stakeholderilor. Se recomandă o negociere distributivă, bazată pe descoperirea de multidimensiuni, care să nu fie complet opuse. Ca urmare, se abandonează negocierea de tip câştig - pierdere, generatoare de conflicte latente sau deschise, şi se trece la negocierea de tip câştig-câştig, în care ambele părţi implicate câştigă câte ceva. Pe această bază se faciliteazăa armonizarea intereselor părtilor implicate, favorizând dezvoltarea unei culturi şi a unui sistem relaţional, propice obţinerii de performanţe ridicate pe termen lung.

-în firmele contemporane, chiar şi în cele de mici dimensiuni, strategia are, de regulă, un caracter formalizat, îmbrăcând forma unui plan. Frecvent, acesta este un „business plan”, mai ales în întreprinderile mici. În schimb, în marile corporaţii, strategiile au, de regulă, forma unor planuri sau programe pe termen lung, ale căror componente, proceduri şi mecanisme de elaborare şi implementare sunt bine precizate. O atare abordare este - aşa cum subliniau Peters si Waterman în best-sellerul „În Search of Excellence” - definitorie pentru companiile competitive din SUA, cum ar fi IBM, General Motors etc.

-obţinerea avantajului competitiv, referitor esenţialmente la costul sau calitatea produsului, constituie scopul principal al elaborării strategiei organizaţiei şi criteriul cel mai important de evaluare a calităţii sale. O strategie care nu vizează şi asigură obţinerea avantajului competitiv nu prezintă, în fapt, utilitate pentru organizaţia respectivă.