Studiu de Caz - Fondurile Europene în România

Introducere

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexeale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ o treime din bugetul UE2). De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului. În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă. Astfel, coeziunea economică şi socială nu numai că este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanţa sa este reflectată prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale UE, a patru State Membre mai puţin dezvoltate: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Principiul subsidiarităţii - care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare- este present şi la nivelul altor politici.

2 Este vorba de 35% din bugetul UE (http://europa.eu.int/comm/regional_policy)

În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negociereafinanţării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de priorităţilenaţionale şi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord. Strategia dezvoltării durabile3 este prezentă ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecţia mediului şi pe dezvoltarea de măsuri în această direcţie. Însă această strategie nu este numai europeană, ci există ca strategie globală promovată în toată lumea prin variate acorduri internaţionale, ceea ce subliniază o dată în plus caracterul complex al politicii de dezvoltare regională şi coerenţa internă a obiectivelor comunitare.

I. Politica de dezvoltare regională în Uniunea Europeană

I.1. Momente cheie

Principiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel European încă din1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 ţări semnatare (Belgia, Franţa,

Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirii celor mai puţin favorizate, în scopul realizării unei

economii comunitare solide şi unitare. Această nevoie a fost concretizată în 19584, prin înfiinţarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe re-integrarea şomerilor pe piaţa muncii. În 1962 a fost înfiinţat Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), în scopul finanţării politicii agricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale şi îmbunătăţirea structurilor agricole.

Anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu scopul de a redistribui o parte a contribuţiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiţii productive (pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile) şi în investiţii în infrastructură.

3 Dezvoltare durabilă în sensul promovării dezvoltării economice ţinând cont de impactul acesteia asupra mediului

şi asupra conservării resurselor naturale, ca responsabilitate faţă de generaţiile viitoare

4 Unele documente menţionează anul 1960 ca moment în care a fost înfiinţat FSE; crearea fondului a fost prevăzută

încă din Tratatul de la Roma, anul 1960 fiind anul la care FSE a intrat efectiv în vigoare. Atragem atenţia asupra

faptului că ambele variante sunt justificate şi nu este vorba de date inconsecvente.

Un moment important în dezvoltarea politicii regionale este reprezentat de adoptarea Actului Unic European, în 19865, prin care se introduce conceptul de coeziune economică – adică a eliminării diferenţelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni - şi se crează premisele unei politici de coeziune economică şi socială ca politică de sine stătătoare şi avînd drept scop facilitarea aderării la piaţa unică europeană a ţărilor din sudul Europei. În februarie 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operaţiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menţionate anterior şi numite acum Fonduri structurale – mai precis creşte considerabil alocaţiile acestora din bugetul comunitar. Astfel, este recunoscută şi declarată oficial importanţa acestor instrumente pentru reducerea disparităţilor regionale la nivel comunitar.