Transportul public din București și Londra

Capitolul I

Serviciul public din Romania

Serviciul public- prezentare generala

Noţiunea de serviciu public este utilizată într-un dublu sens, şi anume pentru a

denumi organismul prin care se realizează activitatea de satisfacere a unui interes public

precum şi pentru a desemna activitatea desfăşurată de organismul prestator al serviciului.

Serviciul public este explicat ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţie publică, pentru a satisface nevoi sociale în interes public. Nevoile sociale sunt nelimitate şi diferă după cele mai variate criterii (geografice, economice, culturale, grad de civilizaţie, vârstă, etc).

In ţara noastră, noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul

public precum şi în dreptul administrativ, definirea sa cunoscând o multitudine de variante, cu nuanţări de la un autor la altul.

Majoritatea autorilor au descoperit anumite trăsături specifice serviciului public:

a) este un organism specializat care satisface un interes public.

Serviciile publice ale statului, judeţului şi comunei sunt organizate si funcţionează ca organe ale administraţiei publice, instituţii publice şi regii autonome de interes public, care în literatura română au fost denumite stabilimente publice.

b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii.

Organele administraţiei publice se înfiinţează prin lege sau pe baza legii, în temeiul unui act de autoritate subordonat legii.

c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice.

Organismele sunt dotate cu atribuţii şi competenţe care să le permită satisfacerea interesului general. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate, de regulă funcţionari publici cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice.

d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică, după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică.

Serviciul public are un caracter continuu ce rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte, nefiind admisă întreruperea activităţii.

e) baza materială necesară activităţii se asigură în principal din bugetul statului, judeţului sau comunei

Statul, judeţul sau comunele sunt obligate atunci când este cazul să subvenţioneze activitatea serviciilor publice în vederea satisfacerii interesului general pe care statul îl urmăreşte şi nu în vederea realizării unui profit.

Paul Negulescu considera că serviciile publice sunt de trei categorii: naţionale,

judeţene şi comunale. Prin această clasificare autorul a vrut să reliefeze două aspecte:

a) organul competent să înfiinţeze un serviciu public,care poate fi central sau local.

Potrivit autorului, Parlamentul are autoritatea de a crea servicii publice pentru stat şi de a autoriza autorităţile judeţene şi comunale să organizeze servicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. Infiinţarea unui serviciul public local este posibilă doar dacă acesta este oportun pentru colectivitatea

locală.

b) zona de răspândire a unui anumit serviciu public, care putea fi constituită din întreg teritoriul ţării sau numai dintr-o parte a acestuia.

Serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional cât şi pe plan local. Administraţia are drept scop satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează, astfel încât administraţiile locale prestează în mod direct anumite servicii publice sau organizează servicii publice care gestionează domeniul public privat al colectivităţilor locale ce oferă servicii publice.

„Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute este stabilit de factorul politic reprezentat în plan local de consiliile locale şi judeţene.”

Lista nevoile ce trebuie satisfăcute diferă de la o zonă la alta, de la o colectivitate locală la alta, priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice locale.

Intervenţia autorităţilor administraţiei publice locale în scopul satisfacerii unei

nevoi recunoscute ca fiind publică îmbracă o paletă variată de manifestări, astfel:

a) acordarea unor subvenţii către unele firme private concomitant cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora

b) delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice, sub controlul administraţiei

c) înfiinţarea unor servicii publice, având un scop bine precizat.

Serviciile publice mai pot fi definite ca ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia.

Cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau care se adaugă altora deja existente sunt suportate, în principiu, de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. Totodata, pentru ca pierderile sa fie cat mai mici, managerii diferitelor institutii de interes public trebuie sa se bazeze pe „notiuni unite intr-un proces organizat: un proces repetitiv de imbunatatire a calitatii.

Dupa forma de organizare a serviciilor publice, literatura de specialitate distinge trei categorii:

1) organe ale administraţiei publice

2) instituţii publice

3) regii autonome de interes public.

Legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome, obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale

de interes naţional sau local. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate.

Serviciul public, în accepţie generală, reprezintă ansamblul activităţilor organizate de către administraţie pentru a satisface nevoile sociale în interesul public, având următoarele caracteristici:

• satisface o nevoie socială;

• se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce;

• furnizează bunuri sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale entităţii în general;