Piata Mezelurilor in Romania

Extras din proiect Cum descarc?

1.Mezelurile
In acest capitol vor fi prezentate: scurt istoric al produselor;gama sortimentala existent pe piata.
Un prim pas in abordarea acestui subiect il constituie descifrarea numelui, termenul de "mezel" provenind din turcescul "meze" ce inseamna aperitiv. In engleza nu exista un sinonim exact, un singur produs denumeste intreaga industrie, fiind cel mai reprezentativ termen. ,,Sausage" provine din latinescul ,,salsus" ce defineste ceva sarat, in limba romana cuvantul ,,carnat" are la baza tot o denumire latina, ,,carnacius".
Istoria mezelurilor este relativ noua dar in acelasi timp foarte veche. Mezelurile nu au existat intotdeauna in forma pe care o percepem noi astazi, aceasta latura fiind una dezvoltata recent. Inca din vremuri timpurii existau diverse preparate din carne, aparute datorita preocuparii omului pentru pastrarea calitatii alimentelor. Aceasta se datora si lipsei mijloacelor tehnice, bazei stiintifice de conservare.
Prima forma de mezeluri (carnatii) a aparut in urma cu 5000 de ani in Sumeria, Iraq-ul de astazi. Pe parcursul istoriei, carnatii s-au bucurat de un real succes, fiind mentionati si in Odisea lui Homer, acum 2700 de ani. In anul 900 i.Hr. acest preparat se consuma in teatrele Greciei antice. Mai tarziu, in anul 320 d.Hr., carnatii au fost interzisi de Imparatul roman Constantin I si de catre Biserica Catolica deoarece era considerat ca aveau conotatii pagane.
O personalitate importanta cu care sunt asociati este Regina Victoria, aceasta aprecia alimentul foarte mult dar prefera carnea tocata manual. O opinie distincta avea Imparatul Leo V la adresa carnatilor, deoarece a declarat ca producatorii alimentului vor fi sever sanctionati daca nu sisteaza fabricarea acestuia. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, carnatii au primit un pseudonim ,, bangers", deoarece contineau multa apa, explodand in contact cu uleiul sau in momentul prepararii.
In tara noastra mezelurile se produc de timpuriu, insa nu de catre fabrici specializate, deoarece acest concept este nou aparut, ci artizanal, de catre fiecare familie in parte. Acest produs alimentar este unul cu traditie ce imbina datinile stravechi ( taiatul porcului si al mielului). Deoarece nu existau utilaje speciale s-au dezvoltat anumite forme primare, rudimentare de mezeluri: carnati, carne la borcan, sunca, slanina, toba, leber. Cele mai frecvente proceduri de obtinere a preparatelor din carne erau afumarea, deshidratarea sau sararea. Un produs mai putin intalnit, obtinut prin afumare era pastravul in cetina de brad. 
In urma cu 150 de ani conservarea alimentelor de origine animala prin modalitati practice care sa faca mancarurile sa ramana consumabile pentru o perioada indelungata de timp, reprezenta o preocupare de mare interes. Alimentele conservate erau considerate bunuri pretioase, in special pentru corabierii care calatoreau saptamani si luni intregi sau pentru unitatile militare care plecau in campanii prelungite. Pentru expeditiile de lunga durata oamenii aveau nevoie de provizii care sa reziste mult timp la conditii deficitare da transport, la variatii de temperatura si in acelasi timp sa pastreze calitatile nutritive. Desi se foloseau metode de afumare, sarare, murare sau uscare, pastrarea vitaminelor, o conditie fundamentala pentru cei implicati in astfel de activitati, ramanea o problema. In ciuda oricaror masuri, mancarea se strica prea repede, facand inutila stocarea unor cantitati insemnate. Inventia care a impus iesirea din astfel de impasuri dateaza din epoca napoleoniana, la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
In spatiul francez incercarile de solutionare a problemei conservarii alimentelor a fost stimulata de anuntarea unui premiu de 12 000 de franci, suma ce urma sa fie acordata celui care reusea sa descopere o modalitate de pastrare a mancarii, astfel incat aceasta sa poata fi transportata oriunde si indiferent de sezon. Inventatorul acestei metode este bucatarul sef Nicolas Appert, acesta a prezentat un proces de pastrare prin incalzire. El a folosit borcane sigilate cu capace de pluta legate cu fir metalic. La mijlocul secolului al XIX - lea, fizicianul francez Luis Pasteour a reusit sa dovedeasca in mod stiintific principiile propuse cu decenii inainte de Appert. Fizicianul a descoperit bacteriile responsabile de alterarea alimentelor si a prezentat modalitatea de a le distruge prin tratare la cald. 
Astfel, pasteurizarea a devenit un principiu acceptat in lumea stiintifica in anul 1810.
In aceeasi perioada, englezii au perfectionat tehnica de conservare prin obtinerea unor combinatii corecte intre pasteurizare si ambalare. In data de 25 mai 1810, Peter Durand si Augustus de Heinne au obtinut licenta britanica pentru pastrarea alimentelor in cutii de fier. In anul 1813 soldatii din British Navy folosesc pentru pastrarea mancarii cutii solide din fier care cantareau mai mult decat continutul si care se desfaceau cu dalta si ciocanul. Cateva decenii mai tarziu, in 1858, apar primele desfacatoare de conserve pe care le detineau bacanii care desfaceau conserva in momentul vanzarii. Odata cu avansul tehnologiei se ajunge la producerea cutiilor din tabla mai subtire, greutatea acestora scazand considerabil. 
In spatiul romanesc, doua preparate s-au delimitat de celelalte: carnatii de Plescoi si Salamul de Sibiu.
Carnatii de Plescoi, lafel ca toate lucrurile bune sunt purtatori de legenda. Pe baza lor circula doua povesti. Cea dintai sustine ca ,,Plescoii" erau un tip de carnati obisnuiti (de casa, din oaie, condimentati, uscati, afumati) produsi in gospodariile de pe Valea Buzaului, pana cand Napoleon Bonaparte, in retragerea din campania din Rusia nu s-ar fi oprit in casa unui boier local si acesta nu l-ar fi servit cu ce a crezut de cuviinta. Dupa aceasta intamplare produsul a devenit cunoscut, mai ales datorita faptului ca a placut insusi regelui Frantei. Din pacate aceasta legenda nu are nici o baza reala care sa demonstreze aceasta ipoteza, neexistand nici un izvor care sa mentioneze retragerea lui Napoleon prin Romania. Un alt dezavantaj al acestei povestiri este reprezentat de prostul gust in domeniul culinar al regelui.
A doua legenda sustine ca reteta originala a preparatului provine din traditia sarba, si dateaza din secolul al XIX - lea cand acestia s-au stabilit in zona Buzaului, aducand cu ei si secretul babicului. Gustul carni diferea foarte mult de cel cu care erau obisnuiti, deaceea au hotarat sa condimenteze puternic carnatii, sa ii afume si sa ii usuce.
Istoria Salamului de Sibiu i-a nastere la fabrica de la Medias, la sfarsitul secolului al XIX - lea. Numele sau provine de la denumirea vamii prin care era exportat in vechiul regat. Pentru ca este un produs cu traditie, nici el nu este lipsit de legende. Una dintre acestea spune ca reteta este de origine italiana, salamul fiind produs de trei frati, Filippo, Antonio si Giuseppe Dozzi la Sinaia, unde acestia se stabilisera in urma plecarii din Italia natala. Legenda are o baza reala, deoarece in Sinaia conditiile climaterice sunt proprii desfasurarii procesului de productie, in apropiere gasindu-se pesteri ce asigura conditiile optime ( umiditate de 80-90% si o temperatura mai mica de 15?C) dezvoltarii sporilor de mucegai nobil. 
Datele istorice spun ca reteta salamului a fost perfectionata de mezelarii sasi de-a lungul timpului, incepand din 1895 fabricandu-se numai iarna. Odata cu incheierea Primului Razboi Mondial, Josef Theil devine patronul firmei de la Medias, pe care o denumeste incepand din 1922 ,,Theil & Co.A.G. Salami und Selchwarenfabrik". Acest tip de salam a devenit cunoscut si datorita reclamelor din ziarele vremii. Desi produsul era comercializat sub diverse denumiri si de catre firme distincte, consumatorii il asociau ca fiind ,,Salam de Sibiu", transformand denumirea intr-o denumire traditionala a unui produs. 
In 1967, societatea Scandia, predecesoarea firmei Theil, a inregistrat marca ,,Sibiu BRAND", pentru o lista de produse, printre care si ,,Sibiu salami". In urma acestei decizii, se confirma statutul de nume traditional al produsului si din2003 denumirea ,,Salam de Sibiu" este protejata si recunoscuta in Romania ca indicatie geografica. De acest statut bucurandu-se decat doua produse. Statutul juridic de indicatie geografica a denumirii ,,Salam de Sibiu" confera tuturor producatorilor romani dreptul de a o utiliza (in Romania si in Uniunea Europeana) pentru un produs romanesc traditional, care respecta atat reteta, cat si tehnologia de fabricatie.


Fisiere in arhiva (1):

  • Piata Mezelurilor in Romania.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Proiecte.ro.


Descarca aceast proiect cu doar 6 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!