Protecția consumatorului - studiu de caz SC Autogara COM

INTRODUCERE

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale, prin intermediul căruia se realizează deplasările în spaţiu ale bunurilor şi oamenilor în vederea satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.

În zilele noastre serviciile de transport fac parte din categoria serviciilor la care oamenii apelează în mod frecvent, deplasându-se zilnic către diverse destinaţii.

În România, sunt multe legi în vigoare cu privire la protecţia călătorilor. Din păcate puţine firme respectă aceste legi şi la fel de puţine sunt amendate pentru nerespectarea lor. În ultimii ani s-au produs multe accidente rutiere în care au fost implicate microbuze, tocmai din cauza nerespectării legilor.

Prin această lucrare mi-am propus să analizez evoluţia transporturilor în lume şi în România, cum se efectuează transporturile în ţările UE, cum se protejează călătorii, cum se protejează mediul şi gradul în care transportatorii respectă drepturile clienţilor şi legile în vigoare.

CAPITOLUL I

1.1. Evoluţia transporturilor în lume şi în România

1.1.1. Evoluţia transporturilor în lume

De la origini până în mileniile V-III î.e.n., oamenii au trăit în condiţii extrem de primitive. Nevoile lor de transport erau reduse, iar atunci când produsele strict necesare vieţii trebuiau aduse de la distanţe mari, acestea erau cărate sau târâte prin forţa proprie.

Circulaţia repetată între anumite puncte a condus la formarea de poteci, care au fost primele căi de comunicaţie terestra. Pentru poverile mai grele oamenii se ajutau de târşitori, formate din crengi sau trunchiuri de copaci, pe care se aşezau animalele vânate şi alte obiecte grele, care erau deplasate prin târâre.

Pe masura înmulţirii şi evoluţiei, populaţiile primitive au început să se grupeze în comunităţi, amplasate de regulă de-a lungul văilor şi apelor curgătoare. Apariţia meşteşugurilor a condus la schimbul în natură între comunităţi şi la necesitatea unor căi de comunicaţie. După domesticirea animalelor (cai, boi, cămile, elefanţi), acestea erau folosite pentru căratul poverilor şi tragerea târşitorilor.

Probleme importante de transport au aparut la popoarele care au construit monumente uriaşe de piatră. De exemplu, egiptenii deplasau blocuri mari de piatră cu bârne de lemn, folosite ca nişte patine, trase cu frânghii de către oameni sau animale. Prin utilizarea unor astfel de procedee, pentru construirea piramidei lui Kheops au fost transportate aproape cinci milioane tone de piatră, antrenandu-se în executare o suta de mii de sclavi şi numeroase animale, timp de 20 de ani, cu eforturi istovitoare, într-un climat extrem de cald.

Începând cu mileniul III î.e.n. au fost amenajate numeroase drumuri militare, comerciale şi spre locaşurile de închinăciune şi morminte în Egipt, ţările Orientului Apropiat si Mijlociu şi în China. În locurile în care potecile sau drumurile erau întrerupte de cursuri de apă, s-au utilizat trunchiuri de copaci, care au format primele podeţe si poduri, iar în terenurile accidentate s-au săpat tuneluri pentru traversarea munţilor inaccesibili.

Măsuri mai însemnate pentru amenajarea drumurilor au fost luate în Europa, începand din secolul XVI. În Franţa s-a organizat pentru prima dată serviciul de întreţinere a drumurilor în timpul lui Ludovic al XIV-lea. În a doua jumatate a secolului XVIII s-a înfiinţat la Paris Şcoala de Poduri şi Şosele, în care s-au pregătit cadre de specialişti pentru construcţia şi întreţinerea drumurilor.

Tot în secolul XVIII, inginerul scoţian Mac Adam a inventat un tip de drum care i-a adus glorie în istoria drumurilor. Pavajele tip macadam elimină pietrişul natural din construcţia drmurilor, folosind numai piatră spartă.

Secolul XIX a adus realizări importante în îmbunataţirea căilor de comunicaţie în toate ţarile europene. În anul 1802 s-a folosit prima dată asfaltul la construcţia drumurilor.

După primul război mondial au aparut autostrăzile, şoselele moderne, cu patru până la opt benzi de circulaţie, care permit deplasarea unui numar mare de automobile, cu viteze de până la 200 km/h. Primele autostrazi din Europa au fost construite în Italia, între anii 1923-1925.

Apariţia şi evoluţia automobilului în lume

Istoricii consideră că apariţia roţilor şi introducerea lor în transporturi a avut loc cu 4000-5000 ani înainte de era noastra., în mai multe locuri pe glob, fiind consemnată în documente străvechi din Mesopotamia, Egipt şi China. Roţile au fost folosite la confecţionarea de care şi căruţe, vehicule rutiere.

De-a lungul secolelor mulţi oameni au fost preocupaţi de ideea realizării unui vehicul care se poate mişca singur. Primul vehicul cu tracţiune mecanica a fost conceput de Leonardo da Vinci în secolul XV. Automobilul modern a apărut ca rod al preocupărilor, ingeniozităţii şi realizărilor tehnice ale unui număr impresionant de cercetători, tehnicieni şi savanţi.

Inginerul francez N. J. Cugnot a construit in 1769 primul automobil cu abur, care a fost experimentat pe străzile din Versailles.

O deosebită importanţă pentru dezvoltarea automobilelor cu motoare termice a avut-o producerea unor combustibili prin rafinarea ţiţeiului. Primele foraje pentru extracţia ţiţeiului au fost efectuate în SUA în anul 1830. Goodyear a descoperit în anul 1838 procedeul de vulcanizare a cauciucului, pe care l-a aplicat începand din 1845 la roţile vehiculelor terestre, sub formă de bandaje compacte.

Producţia de automobile în serie a fost începuta în anul 1903 în SUA de catre Henri Ford. El a construit până în primul război mondial un milion de automobile.

Începând din anul 1904 a fost introdus autobuzul pentru prima oară în transportul oraşenesc, la Berlin.

1.1.2. Evoluţia transporturilor în România

Pe teritoriul ţării noastre existau aşezări tribale cu peste 40 000 ani î.e.n.; acestea erau legate între ele prin poteci bătătorite şi drumuri naturale.

Tehnica construirii drumurilor a cunoscut o mare înflorire în timpul romanilor. După ce romanii au cucerit Dacia, au construit pe teritoriul de la nord de Dunăre o reţea deasă de drumuri, aşternute cu pietriş de râu sau piatră spartă. Pentru asigurarea legăturilor cu trupele şi autorităţile de la nord de Dunăre, împăratul Traian a însărcinat pe arhitectul Apolodor din Damasc să construiască un pod peste Dunăre între Pontes şi Drobeta. Podul a fost terminat în anul 105 e.n., iar urmele lui se văd şi astăzi la Drobeta-Turnu-Severin.

În jumatatea a doua a secolului XIX în România s-au luat măsuri legislative şi organizatorice mai serioase pentru îmbunătăţirea drumurilor. În anul 1862 s-a creat Ministerul Lucrărilor Publice.

Starea drumurilor a franat multă vreme extinderea transporturilor auto în ţara noastră. În anul 1930 s-a contractat cu societatea suedeza „Svenska Vöggaktienbologet” şi cu grupul francez „Routes modernes” construirea unei şosele moderne de la Giurgiu până la Oradea.

În anul 1938 circulau în ţara noastră 2,5 milioane de care si căruţe şi 41 000 autovehicule. În ţara noastră, cel mai vechi model de căruţă a fost găsit lângă Braşov, apreciindu-se că datează din jurul anului 1850 î.e.n. Săpăturile arheologice au mai descoperit modele asemănătoare de căruţe la Vărşand (Banat), Petriş – Gherla, Dealul Turcului (Sighişoara) şi Otomani (Crişana), toate din perioada anilor 1800 – 1300 î.e.n. În epoca bronzului s-au folosit roţi cu spiţe. Astfel de roţi au fost găsite la Lacul Tei (Bucureşti), Novaci (lângă Bucureşti), Miercurea Ciuc şi în alte locuri.

Romanii au perfecţionat şi diversificat căruţele cu cai. Vehiculele folosite de romani erau: birota, căruţa cu doi cai pentru serviciul poştal, vereda, care transporta două persoane, rheda sau currus, car usor manevrabil, camea, un fel de trăsură pe patru roţi şi angaria sau clabula, car greu cu patru roţi.