Funcția Publică Europeană

INTRODUCERE

Plutarh spunea că legea este regina tuturor muritorilor şi nemuritorilor. Existenţa noastră întru respectul legii, construirea propriului sistem de valori în consonanţă cu sistemul social de valori concenrat în norme juridice sunt adevăruri care ne dăltuiesc destinul, care ne ajută să trăim în armonie unii cu alţii şi toţi cu societatea, cu statul, cu autorităţile. Căci statul, prin natura sa este ceva multiplu şi dacă devine o unitate mai strânsă, din stat se face familie şi din familie om.

Iată că istoria dovedeşte că decadenţa administraţiei, manifestată încă din Antichitatate a apărut când împăraţii au început să încalce regulile pentru numirea şi înaintarea funcţionarilor. Se manifestă astfel traficul cu slujbele, nepotismul şi favoritismul, boli ale timpurilor dintotdeauna, inclusiv ale celui prezent.

În scrierile lor, politice sau juridice, filozofice sau literare, marile spirite ale lumii au fost preocupate şi au abordat, de multe ori şi într-o manieră vehement critică, raporturile cu funcţionarilor cu statul şi cu cetăţenii.

S-a exprimat de asemenea ideea că atunci când statul nu are grijă de funcţionarii săi, titularii unor funcţii publice, îşi surpă temeliile. Pentru că aceştia din urmă recurg la mijloace lăturalnice, ceea ce repezintă originea corupţiei, a degradării morale acelor care prestează servicii publice şi a calităţii acestora. De aici necesitatea intervenţiei statului pentru a-i înlătura pe cei care îl compromit.

Într-un stat de drept, declarat constituţional ca democrat (condus de popor prin reprezentanţii săi legitimi) şi social (omul, binele lui, reprezintă valoarea supremă, centrul şi destinaţia preocupărilor guvernanţilor) funcţia publică, prin cel care exercită competenţele ce decurg din aceasta, reprezintă una din pârghile de bază prin care se împlinesc principiile democratice, concretizate în natura raporturilor stabilite între autoritate şi cetăţean.

De asemenea trebuie evidenţiat faptul că, statutul juridic şi economic al titularului unei funcţii publice, influenţează într-o măsură fundamentală bunul mers general în viaţa unui stat. Un funcţionar public recrutat dup, criterii obiective şi echitabil remunerat constituie prima condiţie a unui aparat de stat care să respecte drepturile garantate de legi particularilor şi competent a soluţiona problemele impuse de satisfacerea intereselor generale.

Dimpotrivă, dacă ocuparea funcţiilor publice se va face după criterii aleatorii, dacă nu se bucură de stabilitate iar remuneraţia este nesatisfăcătoare, aceste aspecte se vor repercuta defavorabil asupra eficienţei activităţii funcţionarului public şi bunei funcţionări a serviciului public.

Astfel, din perspectiva importanţei pe care o are funcţia publică în cadrul statului, lucrarea de faţă îşi propune să analizeze aspectele considerate definitorii ale acestei la nivelul spaţiului european, reflectând diferitele tradiţii manifestate în reglementările ce îi fundamentează cadrul juridic.

Am încercat ca pe parcursul lucrării să scoatem în evidenţă şi mutaţiile esenţiale produse în legătură cu regimul juridic al personalului care îşi desfăşoară activitatea în autorităţile şi instituţiile publice din alte state, cu precădere în statele membre ale Uniunii Europene.

Structurată pe cinci capitole, lucrarea abordează în primul capitol problematica distincţiilor terminologice, din literatura de specialitate, referitoare la noţiunea de funcţie publică şi funcţionar public şi eventualele implicaţii din sfera dreptului comparat ce decurg din acestea precum şi natura juridică a celor două instituţii.

Cel de-al doilea capitol evidenţiază modificările apărute în natura juridică a funcţiei publice în contextul transformărilor constituţionale din spaţiul european, a diferitelor regimuri constituţionale, precum şi în contextul elaborării statutului funcţionarilor publici.

Sistemul de recrutare şi încadrare al funcţionarilor publici, analizat în capitolul trei, este abordat în cadrul constituţional european urmărind să puncteze principalele aspecte evolutive ale reglementărilor juridice referitoarevla sistemele de recrutare şi selecţie. De asemenea capitolul în cauză abordează problrmatica accesului la funcţiile publice sub aspectele egalităţii şi meritului, aspecte identificate sub formă de principii în legislaţia europeană.

Ultimul capitol al părţii teoretice surprinde principalele reglementări juridice referitoare la drepturile, obligaţiile şi răspunderea funcţionarilor publici luând însă în considerare rolul pe care îl îndeplinesc aceştia în aparatul de stat.

Partea aplicativă a lucrării urmăreşte să evidenţieze, prin analizarea unor speţe gradul în care prevederile statutare de la nivel comunitar vin în întâmpinarea necesităţilor manifestate în exercitarea competenţelor funcţiei publice europene, precum şi maniera în care aceste prevederi statutare sunt respectate şi aplicate de către instituţiile cu competenţe în acest sens.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICE FUNDAMENTALE PRIVIND NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONAR PUBLIC

1.1. Funcţia publică şi funţionarul public. consideraţii teminologice generale şi elemente de drept comparat

Noţiunea de funcţie publica s-a impus ca o notiune fundamentala a dreptului public, in principal a dreptului administrativ, ea fiind strans legata de notiune de activitate, autoritate sau organ. S-a aratat ca un organ de stat sau o autoritate publica, in general, structural cuprinde trei elemente ce pot fi evidentiate ca fiind:

a) competenta;

b) mijloacele material-financiare si

c) personalul care la rândul sau este structurat pe compartimente, linii ierarhice si functii, dintre care numai unele ne apar ca fiind functii publice.

Astfel ca intr-o formulare generica titularul unei functii publice poartă denumirea de functionar public.