La ce folosește internetul. trecut, prezent și viitor

1. Internetul. Definiţie. Preliminarii

Originile internetului se găsesc în 1969 la Ministerul de Apărare din SUA, în reţeaua ARPAnet. Pentagonul construise reţeaua pentru contracte militare şi pentru schimb de informaţii cu universităţile care se ocupau de cercetări militare. În 1983, National Science Fundation, societate ce promova ştiinţa, preia o parte a acestei reţele în cadrul unui proiect a cărui finalitate viza asigurarea accesului cercetătorilor la patru supercomputere din Cornell, Illinois, Pittsburg şi San Diego.Crearea reţelei civile, activitate costisitoare şi riscantă, va atrage curând tot mai multe instituţii şi tot mai mulţi utilizatori, mare parte dintre ei având deja reţele interne proprii. Astfel, NSF apărând ca perfect justificat,în contextul următoarei definiţii:

Internetul reprezintă o colecţie întinsă de reţele de calculatoare care cuprinde întregul glob, conectând la un larg sistem electronic de servicii, resurse şi informaţii atât instituţii guvernamentale, militare, educaţionale şi comerciale, cât şi persoane fizice; se utilizeaza o serie de instrumente şi de convenţii pentru a crea imaginea unei singure reţele, deşi calculatoarele din reţea se bazează pe platforme hard şi soft foarte diferite.

Dar, pentru ca Internetul să existe, este nevoie de mai mult decât de un simplu ordinator, care, în definitiv, are drept funcţii imediate efectuarea calculelor. Dominique Wolton consideră că au fost necesare două condiţii pentru apariţia Internetului:

Codificarea numerică, adică transformarea oricărui tip de semn în unitate informaţională şi posibilitatea transmiterii lor pe acelaşi fir;

Compresiunea numerică şi dezvoltarea telecomunicaţiilor, concomitent cu rentabilizarea întregului segment: informaţie mai multă, timp mai puţin, costuri mai mici. „Internetul asigură circulaţia între audiovizual, care trimite imagini, între telefon, care transmite semnalul, şi calculator, care calculează rapid orice informaţie” .

Internetul a apărut aproape simultan în Europa şi pe alte continente. Astăzi, este constituit din „ 4000 de reţele interconectate, 3,2 milioane de maşini, 30 milioane de utilizatori şi 154 de ţări interconectate. Internetul, care cunoştea o creştere între 10% şi 15% pe lună (12% în SUA şi 17% în Europa), a devenit unealta de comunicaţie fundamentală a întregii comunităţi de învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică, publică sau privată, precum şi în industrie ” .

La originea Internetului au stat două procedee fundamentale, care, după acelaşi sociolog francez D. Wolton, trimit la mize diferite: protocolul american IP, concentrat pe transport, şi Web-ul şi protocolul HTTP, modele europene, concepute iniţial pentru navigare documentară, utilă în hipertext. Nu era vorba, prin urmare, de sisteme de comunicare de masă, ci doar de subsisteme realizate pentru a servi unor comunităţi militare sau ştiinţifice restrânse, perspectivă ce oferă o explicaţie a faptului că atunci părea mai important conţinutul decât canalele care-l vehiculau. Treptat însă, între cele două segmente s-a stabilit un raport de semiegalitate, mediul devenind la fel de important ca şi conţinutul. Volumul de date şi informaţii disponibil pe internet poate fi astfel structurat:

Informaţii ştire (informations news), tot ce se referă la polică,istorie, economie, divzate pe sectoare: informaţii generale, respectiv specializate;

Informaţii-servicii, în plină expansiune în ultimii 100 de ani: informaţii utile, de interes practic, cum ar fi orarele trenurilor;

Informaţiile-divertisment, în creştere, industria de divertisment, fiind prima industrie ca importanţă a lumii;

Informaţia-cunoastere, care trece prin anumite bănci de date, mai mult sau mai puţin profesionale;

Termenul Internet are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie de context:

Numele propriu Internet (cu majusculă) se referă la reţeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol şi Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima reţea de computere interconectate sub numele Arpanet. Super-reţeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea reţelei Arpanet.

Substantivul comun internet (cu minusculă) desemnează in marea majoritate a cazurilor aceeaşi reţea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu.

Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2 sau mai multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de altele. Exemple de reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este justificată, sunt SIPRNet si FidoNet.

2. Accesul fizic la internet

Există un şir întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat inteligent la Internet:

printr-un modem şi o linie de telefon şi legătură telefonică normală, prin formarea unui număr, (vezi figura 1)

linie de telefon dedicată / închiriată unui singur utilizator sau unei singure firme, (figura 2)

legătură radio la un aşa-numit Hotspot sau Active Point, utilizând technicile WLAN sau Wi-Fi,(vezi figura 3)

legătură radio, de la un telefon mobil la antena celulară terestră,

legătură radio la un satelit, (vezi figura 4)

prin cablul terestru de televiziune,(vezi figtra 5)

prin reţeaua normală de curent electric,