Limba de lemn - aspect al globalizării

Pe langa foame, frig si intuneric, unul dintre “produsele de succes” ale “epocii de aur” a fost limba de lemn. Limba, domeniu si fenomen social prin excelenta a devenit vehiculul perfect al ideologiei comuniste.

Sintagma “limba de lemn” , atat de mult utilizata in anii din urma, a fost si este asociata atat de vorbitori cat se de specialistii care au studiat fenomenul, cu un continut semantic destul de vag, care , in cursul ultimilor anii , a evoluat ca urmare a perceperii si revelarii treptate a unor caracteristici suplimentare.

Ultimii ani au cunoscut voga internationala a doua unitati lingvistice : dialog si limba / limbaj de lemn. Voga dialogului restransa pana la un moment dat la lumea occidentala, se intemeiaza pe o schimbare de mentalitate – moderna si democratica, care promoveaza tratativele ca principala modalitate de rezolvare a problemei litigioase, a conflictelor de toate felurile. Dimpotriva , limba de lemn reprezinta mentalitatea totalitara si are in vedere realitati ale Europei de Est si Asiei, desi sursa sintagmei este occidentala : in acceptia sa social- politica , cea care i-a asigurat larga raspandire internationala , formula limba de lemn a fost pusa in circulatie de Fr. Thom , in 1987 prin cunoscuta lucrare La langue du bois .

Prima abordare teoretica a fenomenului este cea propusa de Roman Jakobson in 1963 care facand o comparatie cu limbajul natural a stabilit caracteristicile limbii de lemn :

a) emitatorul este rareori specificat , personalitatea sa nu are importanta pentru ca el vorbeste ca reprezentant al partitudului , al guvernului , al poporului ;

b) destinatarul este la fel de neprecizat ;

c) referentul , mesajul si codul se confunda ;

d) functia metalingvistica in limba de lem trece pe primul plan pentru ca aplicarea codului , este in acelas timp, expresia puterii si expresia supunerii la aceasta ;

e) functia fatica se realizeaza prin formule rituale din comunicare , care instaureaza si pastreaza puterea;

f) functia referentiala este absorbita de functia incitativa; naratiunile si descrierile se transforma irezistibil in ordine si imbolduri.

Din analiza discursului comunist, acelasi autor reliefeaza urmatoarele trei concluzii :

• stilul limbii de lemn este vag, plin de abstractii si redundante ;

• stilul limbii de lemn este identic, oricine ar fi autorul si oricare ar fi tema, in limba de lemn exista o singura adecvare : cuvintele se plaseaza potrivit unui ritual cunoscut de toti ;

• inventia, hiperbola si eufemismul se intalnesc in registrele invectivelor (“dusmani marsavi, caini turbati”) si in “blestemele superlativului” (“cel mai dintai, cel mai egal“) ;

• pronumele eu a disparut , iar pronumele la persoana a doua nu apare niciodata. In schimb “noi este inserat la fiecare rand”, dar trimite la acelasi referent, unitatea poporului , partidului sau guvernului.

A doua abordare teoretica a fenomenului limbii de lemn este cea propusa de Fr. Thom in lucrarea mai inainte mentionata .

Intemeindu-se pe teme sovietice cu caracter social-politic mai ales, autoarea incearca sa surprinda , pe baza unei analize profunde si minutioase , specificul acestei variante lingvistice.