Programe TV destinate copiilor - violența în desenele animate

Introducere

Astăzi, când tehnologia a atins cote pe care acum câţiva ani nici nu ni le puteam imagina, relaţia societate-informaţie este indisolubilă. Acest lucru a făcut ca în ultimele decenii să se dezvolte discipline ale comunicării, unde faptele sociale sunt considerate mesaje luate dintr-un ansamblu socio-cultural.

Omul este o fiinţă socială comunicaţională, adică o fiinţă care nu poate exista în afara comunicării cu membrii grupului. Într-o societate în care mai toate mamele lucrează, televizorul a devenit din ce în ce mai mult un factor în educaţia tinerilor. De multe ori, nou-născutul are acces la televizor în mod indirect. Astfel, încă înainte de a începe să meargă şi să vorbească, are de a face cu imaginile în mişcare.

El recunoaşte sunetele care ies din televizor şi privirea îi este atrasă de ecran. În jurul vârstei de doi ani, copilul poate deja să urmărească un program scurt.

Televizorul, aparatul care emite sunete şi imagini este un paradis cu totul fascinant pentru el. Televiziunea are un impact considerabil asupra felului în care copilul percepe timpul în general.

Creşterea ponderii timpului afectat televizionărilor în condiţiile sporirii cuantumului de timp liber al omului modern incumbă exigente deosebite faţă de calitatea emisiunilor transmise. Problema modalităţilor de folosire a timpului liber, în ansamblul activităţii umane, reprezintă astăzi unul din cele mai importante obiective ale cercetărilor economice, sociologice, psihologice, pedagogice sau medicale.

În limbajul oamenilor de ştiinţă, noţiunea de «petrecere a timpului liber» apare ca fiind distinctă, fără să se confunde cu timpul liber propriu-zis şi nici cu mijloacele cu ajutorul cărora omul contemporan fructifică timpul liber de care dispune. Făcând o apreciere justă a sensului filosofic şi sociologic ce trebuie acordat noţiunii de timp liber, cercetătorul român Francisc Albert subliniază in lucrarea sa Contributii la sociologia culturii de masa“ faptul că acesta reprezintă o mărime variabilă, cu structură, trăsături, valente, modalităţi de folosire diferite în funcţie de grupe de vârstă, sex, dar şi în funcţie de generaţie, perioadă istorică, precum şi de nivelul de trai şi de caracterul muncii în societatea dată.

Întrucât o bună parte din timpul liber al omului, inclusiv al copiilor de vârstă şcolară, este dedicat din ce în ce mai mult recepţionării produselor mass-media, o serie de studii şi investigaţii concrete sunt dedicate funcţionalităţii acestor mijloace. Ţinând seama de faptul că elevii, în special preadolescentii, dedică o parte însemnată din timpul lor liber televizorului, precum şi de faptul că acesta, prin conţinuturile şi mesajele transmise, exercită asupra tineretului o influenţă din raza căreia este, de fapt, imposibil să te sustragi, se consideră oportună o analiză mai atentă a contributiei televiziunii asupra dezvoltării morale a copiilor şi tineretului şcolar, evident cu scopul preconizării unor măsuri teoretice şi practice menite să contribuie la optimizarea procesului de educaţie morală a tinerelor generaţii.

I. Televiziunea în viaţa cotidiană

I.1. Aspecte istorice. De la spaţiu public la opinia publică.

Pentru a putea explica ponderea şi impactul deosebit pe care le au mesajele transmise de micile ecrane asupra publicului, trebuie avute în vedere caracteristicile lor specifice, unice în peisajul mediatic: cantitatea mesajului, capacitatea sa de acoperire şi de penetrare, viteza lui de transmitere şi impactul extraordinar. Începând din deceniul al 8-lea, oferta canalelor de televiziune a depaşit-o pe cea presei scrise, însumând un public din ce în ce mai numeros.

În Statele Unite sunt peste 30 de canale cu emisie non-stop. În ţările europene occidentale au apărut, pe lângă televiziunile naţionale de stat, numeroase posturi private. În ultimii ani, internaţionalizarea mesajului televizat, datorită transmiterii sale prin satelit şi cablu, a înmulţit considerabil oferta de programe, contribuind la diversificarea opţiunilor. În România, în ultimii 10 ani a crescut semnificativ cantitatea ofertei din domeniul audiovizual, pe lângă televiziunea de stat existând mai multe posturi private de mare audienţă, precum şi alte posturi locale şi de televiziune prin cablu. Asemenea conceptului de cultură, termenul ‘televiziune’ nu dispune de o definiţie unanim sau larg acceptată.

În urmă cu multe decenii, televiziunea a început să fie confundată cu programul de televiziune. Dar cu şi mai multe decenii în urmă, în perioada gestatiei ei tehnice, când programul tv încă nu se nascuse, televiziunea îl preceda existând independent de el ca proiect, şi într-o anumită măsură chiar cu realitate. Televiziunea determină uniformizarea gustului artistic al publicului iar, în unele cazuri, chiar coborârea lui, prin promovarea unor modele culturale submediocre. Acest lucru este rezultatul presiunii unor factori concreţi decisivi, care condiţionează programarea şi managementul oricărui post de televiziune: extinderea continua a programelor, scaderea timpului alocat selecţiei, insuficienţa timpului pentru realizarea unor producţii de valoare, goana dupa audienţă, costul extrem de ridicat al licenţelor pentru difuzarea marilor filme şi spectacole.