Extras din proiect

CAPITOLUL 1

ELEMENTE DE ISTORIE TEHNICĂ A RADIOFONIEI MONDIALE

1.1 Descoperiri premergătoare din domeniul fizicii electromagnetice

Din timpuri străvechi omenirea a fost interesată de transmiterea veştilor la distanţă. Dar acest lucru a fost posibil doar în funcţie de gradul de cunoştinţe ştiinţifice ale oamenilor din diferite epoci ale istoriei, precum şi de dezvoltarea posibilităţilor de producţie. În lumea antică, spre exemplu, veştile erau transmise cu ajutorul focurilor care, fiind aprinse pe platourile înalte, puteau fi văzute de la distanţe destul de mari.

Pe măsură ce gradul de cunoştinţe al omenirii a avansat, sistemele de transmitere a informaţiilor s-au perfecţionat, ajungându-se la cele cunoscute astăzi. Dintre ele, unul dintre cele mai influente, este radioul. Istoria acestui sistem de comunicare reprezintă o serie de cercetări şi descoperiri pasionante, care au început cu aproximativ trei secole în urmă. Aparent, multe din descoperirile şi invenţiile făcute în acest interval de timp n-au nici o legătură cu ceea ce numim astăzi radio. În realitate însă, ele se asamblează asemeni unui joc de puzzle, contribuind la apariţia şi perfecţionarea continuă a radioului.

Una dintre primele descoperiri legate de acest domeniu s-a petrecut pe la sfârşitul secolului al XVI-lea, când medicul englez William Gilbert a observat că şi alte substanţe, în afară de chihlimbar, se electrizează prin frecare. La scurt timp de la această observaţie, mai precis în anul 1678, fizicianul olandez Cristiaan Huygens emitea prima teorie a eterului. Pornind de la aceste două teorii, americanul Benjamin Franklin, inventatorul paratrăsnetului, sugera în 1756, ideea folosirii electricităţii pentru a transmite informaţii. Optsprezece ani mai târziu, în 1774, fizicianul elveţian Lesage, realizează la Geneva ideea lui Franklin, construind un aparat format din 24 circuite, legate fiecare cu câte un electroscop, corespunzător unei litere din alfabet.

Studiul electricităţii era în continuă evoluţie; în 1784 fizicianul francez Charles de Coulomb enunţă legile care îi poartă numele, după care corpurile încărcate cu sarcini electrice contrare se atrag, iar cele încărcate cu sarcini electrice de acelaşi fel se resping. Italianul Alessandro Volta inventează « pila electrică », prototipul elementelor voltaice, a căror utilizare a revoluţionat ştiinţa despre electricitate. Acesta este primul moment crucial din istoria radioului, şi unul dintre cele mai importante din istoria electricităţii şi a ştiinţei în general.

În 1813, fizicianul danez Hans Cristian Oersted descoperă că, atunci când curentul electric parcurge un conductor, acul unei busole aflate în vecinătate deviază de la poziţia de repaus. Lucrarea sa despre acţiunea curentului electric asupra acului magnetic a produs senzaţie în lumea oamenilor de ştiinţă şi o nouă revoluţie în studiul electricităţii ; se descoperise efectul magnetic al curentului.

André Marie Ampère demonstrează, în 1822, echivalenţa dintre polii magnetici şi bobinele parcurse de curenţi electrici, arătând şi existenţa unor interacţiuni între conductoarele parcurse de curent. Tot el face distincţia între tensiunea electrică şi curentul electric, inventează solenoidul şi apoi electromagnetul; astfel el punea bazele electromagnetismului şi electrodinamicii.

O contribuţie importantă la studiul curentului electric aduce şi fizicianul german Georg Simon Ohm care, în 1826 delimitează clar noţiunile de forţă electromotoare, cădere de tensiune şi intensitate a curentului, deducând legea fundamentală care îi poartă numele.

Concomitent activează şi savantul englez Michael Faraday; aflând de descoperirea lui Oersted, Faraday reface experienţa acestuia şi, în 1821, publică prima sa lucrare privitoare la fenomenele electromagnetice. Zece ani mai târziu, el descoperă legea inducţiei electromagnetice, în 1833 stabileşte legile electrolizei, iar din 1836 dezvoltă teoria liniilor de forţă electric şi magnetice, introducând ideea şi respectiv noţiunea de câmp. Descoperitor şi inventator fecund, Faraday a fost o personalitate remarcabilă în lumea ştiinţei secolului al XIX-lea, realizările sale aflându-se la baza celor ce vor duce la rezultate fructuoase în domeniul telecomunicaţiilor.

După o serie de încercări realizate de diverşi cercetători, fizicianul rus Pavel Lvovici Şiling inventează, în 1832, primul tip de telegraf electric în adevăratul sens al cuvântului. Invenţiei neacordându-i-se importanţa cuvenită, este trecută cu vederea. Cel ce a realizat şi a pus în practică instalaţia telegrafică a fost pictorul american Samuel Morse. Cariera ştiinţifică a acestuia a început în 1832, când a inventat codul de transmitere telegrafic, compus din puncte şi linii, cunoscut şi azi. În 1835, Morse a reluat nişte experienţe ale lui Soemering şi a reuşit să creeze un tip original de telegraf. Oficial, telegraful electric a intrat în funcţiune la 27 mai 1844, în Statele Unite ale Americii. Prima telegramă a fost transmisă de la Baltimore la Washington, anunţând alegerea noului preşedinte al Statelor Unite.

În 1833, pe când era director al Observatorului astronomic şi profesor la Universitatea din Göttingen, fizicianul german Karl Friedrich Gauss a realizat un telegraf electric, menit să pregătească drumul dezvoltării vertiginoase a acestuia. Wilhelm Eduard Weber, un alt fizician german, a construit şi el un telegraf electromagnetic, capabil să transmită ştiri până la 3 km distanţă. Totodată, Weber a făcut studii asupra electricităţii, electromagnetismului şi magnetismului terestru, reuşind să definească şi să măsoare cantităţile de electricitate cu ajutorul unităţilor de lungime, de timp şi de masă.