Un model economico - matematic al cererii de monedă bazat pe teoria gestiunii stocurilor

CAP 1. Moneda şi cererea de monedă

1.1. Prezentare

Din timpuri imemoriale , toate societăţile au folosit un tip sau altul de monedă. Moneda este o formă specială de bunăstare ,sau un activ. Randamentul sau este foarte scăzut-bancnotele nu caştigă dobânda-si totuşi ea este forma extremă în care pot fi transformate celelalte active. Motivul este acela ca moneda facilitează tranzacţiile între diferiţii agenţi economici Ea este indispensabilă pentru buna funcţionarea unei economii moderne. Pentru a ne convinge de aceasta , trebuie numai să ne imaginăm costul pe care o economie de barter l-ar impune asupra vieţii noastre de zi cu zi. Şi totuşi , definiţia monedei este de parte de a fi precisa. Bancnotele şi mărunţişul reprezintă moneda Dar cecurile de călătorie ,conturile de economii , sau alte instrumente financiare?Există într-adevar o mare varietate de tipuri de monedă ,creed diverşi agenţi Primul pas spre înţelegerea rolului monedei în macroeconomie este efectul sau asupra preţurilor , ratelor dobânzii şi , în definitive , asupra activităţii din economia reală.

1.2. Ce este moneda?

Definiţia monedei a reprezentat un subiect de dispută pentru mult timp , iar dificultăţile au fost sporite de revoluţia informaticii. Pe vremuri , aurul , argintul şi alte mărfuri serveau drept moneda. Încet, dar sigur , banii de hartie (bancnotele) au depăşit stadiul de moneda-marfă Apoi a urmat utilizarea la scară largă a conturilor bancare şi cecurilor.O definiţie corectă trebuie să includă calităţile stabile , de lungă durată , care caracterizează moneda , făcând abstracţie de cele efemere , arbitrare sau specific anumitor ţări.

Moneda în sens strict

Numerarul (bancnote şi moneda divizionara) este fără îndoială o formă de monedă , chiar dacă în urma cu un secol existau îndoieli dacă aceste forme erau la fel de demne de încredere precum monedele făcute din metale preţioase Şi totuşi , numerarul are o utilizare relativ limitată în cadrul tranzacţiilor , întrucat agenţii economici apelează mai degrabă la depozitele bancare.Acesta este punctual de pornire pentru o primă definiţie a monedei numerarul aflat în mâna publicului (gospodării , firme şi guvern) plus depozitele la vedere ( conturi bancare care sunt plătibile la cerere , denumite adesea monedă scripturală). Acest agregat monetar este notat cu M1. O caracteristică-cheie a lui M1 este acceptarea generală ca modalitate de plată.

M1=numerar în circulaţie + depozite la vedere

M2=M1+depozitele la termen (sau conturi de economii) la bănci , cu acces nerestriţionat

M3=M2+depozitele importante ,cu termene fixe +depozite la institutii nebancare.

Cea mai bună definiţie a monedei este: un activ general acceptat ca mijloc de plată.

1.3.Cererea de monedă

Valoarea reală a monedei poate fi reprezentată ca:

Stocul real de monedă = M/P , unde

M este stocul nominal de monedă

P, indicele preţurilor la consumator (IPC).

Stocul real de monedă rămâne neschimbat atunci cand stocul nominal creşte cu exact aceeaşi proporţie ca şi nivelul preţurilor. Ceteris paribus , dacă oferta de moneda şi nivelul preţurilor (şi valoarea nominală a celorlalte active din economie) s-ar dubla , asupra economiei reale nu ar aparea nici un efect. Această proprietate este denumită neutralitatea monedei Ea are implicaţii importante în macroeconomie.

1.3.1. Venitul real ca determinant al cererii de monedă

Motivul principal pentru deţinerea de monedă (M1) este facilitarea tranzacţiilor. De aceea, volumul real al activităţii economice trebuie să reprezinte un factor important pentru determinarea cererii de monedă şi ar trebui să ne aşteptăm la o relaţie pozitivă dintre PIB real şi stocul real de moneda. Costurile tranzacţionale (comisioanele bancare sau timpul şi efortul cheltuite pentru convertirea monedei din anumite active în altele) îi conduc pe oameni la utilizarea cât mai eficientă a monedei. Elasticitatea cererii de monedă în funcţie de PIB este definită ca o creştere procentuală a cererii de monedă rezultată dintr-o creştere de 1% a PIB.

1.3.2.Funcţia cererii de monedă

Funcţia cererii de monedă :

M / P = L ( Y , i , c ), unde

M = stocul nominal de monedă , + - +

P = nivelul preţurilor ,

Y=PIB real ,

i=rata nominală a dobânzii

c =costul mediu al convertirii în moneda a altor forme de avere.

Comentariu: Diverse motive pentru a deţine moneda

În text , cererea de monedă este justificată prin rolul sau în facilitarea tranzacţiilor. Aceasta abordare este adesea numită teoria gestiunii stocurilor aplicată monedei, deoarece provine din compararea costului detinerii acelui stoc-costul dobanzii-cu costul de tranzactionarecorespunzator convertirii in moneda a activelor purtatoare de dobanzi. Acest rationament poate fi extins astfelincat sa se tinacont de nesiguranta si de riscul de a nu avea lichiditati in situatii de urgent.Acest comportament este numit motivatia precautiei si afirma in general ca cererea de moneda creste atunci cand conditiile economice devin nesigure.

De aici rezultă ca funcţia cererii de monedă poate fi argumentată formal cu ajutorul principiilor de gestiune a stocurilor.

CAP 2. Gestiunea stocurilor

2.1. Stocurile într-un sistem de producţie

În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de producţie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit scop, de exemplu: un program de producţie realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau într-un timp cât mai scurt.