Generalitati Materialul compozit este o imbinare a doua sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o capacitate mare de adeziune si care are proprietati superioare materialelor din care provine. Un astfel de material este constituit dintr-o osatura numita ranfort care asigura rezistenta mecanica si un material de legatura numit matrice care asigura coeziunea structurii si transmiterea solicitarilor la care sunt supuse piesele. Ele mai contin materiale de umplutura care modifica sensibil proprietatile mecanice, electrice si termice, amelioreaza aspectul superficial si reduc pretul de cost. Materialele astfel obtinute sunt eterogene (au proprietati diferite in puncte diferite) si anizotrope (nu au aceleasi proprietati in toate directiile). Primul material compozit utilizat de om a fost lemnul (compozit natural), iar mai tarziu chirpiciul (material de constructie sub forma de caramida, facut dintrun amestec de lut, paie si baligar uscat la soare), betonul si betonul armat. In 1823, Charles Macintosh a inventat impermeabilul, prin cauciucarea unei tesaturi de bumbac, iar in 1892, Francois Hennebique a realizat betonul armat. Materialele compozite prezinta urmatoarele avantaje: greutate redusa; rezistenta buna la tractiune; coeficient de dilatare mic; rezistenta la oboseala ridicata; rezilienta ridicata; capacitate buna de amortizare a vibratiilor; rezistenta la umiditate, caldura, coroziune, precum si la actiunea unor produse chimice (uleiuri, solventi, petrol); ciclu de fabricatie scurt si pret de cost acceptabil; siguranta mare in functionare. In acelasi timp, ele nu pot inlocui materialele metalice sau ceramice in domenii care reclama proprietati fizico-mecanice sau chimice specifice. Tipuri de materiale compozite Materialele de armare constituie osatura compozitelor, conferindu-le rezistenta la tractiune, rigiditate si un modul de elasticitate bun. Dupa natura lor, ele pot fi organice sau anorganice, iar dupa modul de prezentare, sub forma granulara, de fibre sau placi. Matricea leaga compozitul intr-un monolit, transmite eforturile materialelor de ranforsare si impiedica deplasarea acestora. De asemenea, asigura protectia chimica a osaturii impotriva agentilor exteriori si da forma dorita produsului finit. Ca matrice, se folosesc materiale plastice (pana la 200 oC), metalice (pana la 600 oC) sau ceramice (pana la 2.000 oC). Materialul compozit obtinut imbina proprietatile favorabile ale componentelor si inlatura proprietatile nefavorabile ale acestora. Astazi exista un numar insemnat de materiale compozite, in cele ce urmeaza prezentandu-se cateva dintre acestea. Materiale compozite armate cu particule Materialul compozit este alcatuit din particulele dure si fragile 1 dispersate aleatoriu in matricea moale si ductila 2 (fig. 2). Cu cat aceste particule sunt mai fine si distanta dintre ele este mai mica, cu atat compozitul este mai dur si mai rezistent. In practica, se utilizeaza indeosebi compozite armate cu particule mai mari care au proprietati specifice interesante. Fig.1 Clasificarea materialelor compozite. a) Carburile metalice contin particule ceramice dure (carburi de wolfram, titan si tantal), cu concentratii volumice de pana la 94%, incorporate intr-o matrice de cobalt. Dupa presarea amestecului de pulberi, acesta se incalzeste peste temperatura de topire a cobaltului. Cobaltul lichid va incorpora particulele dure, rezultand astfel placutele dure cu care se armeaza sculele aschietoare. Fig.2 Material compozit armat b) Sculele abrazive sunt produse fasonate sub forma de discuri sau prisme, alcatuite din particule abrazive, incorporate in masa unui liant. Materialele abrazive sunt materiale cristaline dure sub forma de granule, pulberi sau micropulberi care, datorita muchiilor si varfurilor aleatoare pe care le au, detaseaza numeroase aschii marunte de pe suprafata de prelucrat. Ele pot fi naturale sau artificiale. Ca materiale abrazive naturale se utilizeaza: smirghelul (40 65% Al2O3 cristalin, cu adaosuri de magnetita, cuart si silicati), cuartul, corindonul si diamantul natural, iar ca materiale abrazive sintetice, electrocorindonul, carbura de siliciu, carbura de bor, azotura cubica de bor si diamantul artificial. Liantii au rolul de ingloba particulele abrazive. Ei trebuie sa reziste la solicitari termice mari, la solicitari mecanice si la actiunea lichidelor de racire. Din punct de vedere chimic pot fi anorganici (argila, feldspat, caolin, silicati fluizi, oxiclorura de magneziu, oxid de magneziu) sau organici (lacuri, bachelita, cauciuc natural sau sintetic).
Generalitati Materialul compozit este o imbinare a doua sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o capacitate mare de adeziune si care are proprietati superioare materialelor din care provine. Un astfel de material este constituit dintr-o osatura numita ranfort care asigura rezistenta mecanica si un material de legatura numit matrice care asigura coeziunea structurii si transmiterea solicitarilor la care sunt supuse piesele. Ele mai contin materiale de umplutura care modifica sensibil proprietatile mecanice, electrice si termice, amelioreaza aspectul superficial si reduc pretul de cost. Materialele astfel obtinute sunt eterogene (au proprietati diferite in puncte diferite) si anizotrope (nu au aceleasi proprietati in toate directiile). Primul material compozit utilizat de om a fost lemnul (compozit natural), iar mai tarziu chirpiciul (material de constructie sub forma de caramida, facut dintrun amestec de lut, paie si baligar uscat la soare), betonul si betonul armat. In 1823, Charles Macintosh a inventat impermeabilul, prin cauciucarea unei tesaturi de bumbac, iar in 1892, Francois Hennebique a realizat betonul armat. Materialele compozite prezinta urmatoarele avantaje: greutate redusa; rezistenta buna la tractiune; coeficient de dilatare mic; rezistenta la oboseala ridicata; rezilienta ridicata; capacitate buna de amortizare a vibratiilor; rezistenta la umiditate, caldura, coroziune, precum si la actiunea unor produse chimice (uleiuri, solventi, petrol); ciclu de fabricatie scurt si pret de cost acceptabil; siguranta mare in functionare. In acelasi timp, ele nu pot inlocui materialele metalice sau ceramice in domenii care reclama proprietati fizico-mecanice sau chimice specifice. Tipuri de materiale compozite Materialele de armare constituie osatura compozitelor, conferindu-le rezistenta la tractiune, rigiditate si un modul de elasticitate bun. Dupa natura lor, ele pot fi organice sau anorganice, iar dupa modul de prezentare, sub forma granulara, de fibre sau placi. Matricea leaga compozitul intr-un monolit, transmite eforturile materialelor de ranforsare si impiedica deplasarea acestora. De asemenea, asigura protectia chimica a osaturii impotriva agentilor exteriori si da forma dorita produsului finit. Ca matrice, se folosesc materiale plastice (pana la 200 oC), metalice (pana la 600 oC) sau ceramice (pana la 2.000 oC). Materialul compozit obtinut imbina proprietatile favorabile ale componentelor si inlatura proprietatile nefavorabile ale acestora. Astazi exista un numar insemnat de materiale compozite, in cele ce urmeaza prezentandu-se cateva dintre acestea. Materiale compozite armate cu particule Materialul compozit este alcatuit din particulele dure si fragile 1 dispersate aleatoriu in matricea moale si ductila 2 (fig. 2). Cu cat aceste particule sunt mai fine si distanta dintre ele este mai mica, cu atat compozitul este mai dur si mai rezistent. In practica, se utilizeaza indeosebi compozite armate cu particule mai mari care au proprietati specifice interesante. Fig.1 Clasificarea materialelor compozite. a) Carburile metalice contin particule ceramice dure (carburi de wolfram, titan si tantal), cu concentratii volumice de pana la 94%, incorporate intr-o matrice de cobalt. Dupa presarea amestecului de pulberi, acesta se incalzeste peste temperatura de topire a cobaltului. Cobaltul lichid va incorpora particulele dure, rezultand astfel placutele dure cu care se armeaza sculele aschietoare. Fig.2 Material compozit armat b) Sculele abrazive sunt produse fasonate sub forma de discuri sau prisme, alcatuite din particule abrazive, incorporate in masa unui liant. Materialele abrazive sunt materiale cristaline dure sub forma de granule, pulberi sau micropulberi care, datorita muchiilor si varfurilor aleatoare pe care le au, detaseaza numeroase aschii marunte de pe suprafata de prelucrat. Ele pot fi naturale sau artificiale. Ca materiale abrazive naturale se utilizeaza: smirghelul (40 65% Al2O3 cristalin, cu adaosuri de magnetita, cuart si silicati), cuartul, corindonul si diamantul natural, iar ca materiale abrazive sintetice, electrocorindonul, carbura de siliciu, carbura de bor, azotura cubica de bor si diamantul artificial. Liantii au rolul de ingloba particulele abrazive. Ei trebuie sa reziste la solicitari termice mari, la solicitari mecanice si la actiunea lichidelor de racire. Din punct de vedere chimic pot fi anorganici (argila, feldspat, caolin, silicati fluizi, oxiclorura de magneziu, oxid de magneziu) sau organici (lacuri, bachelita, cauciuc natural sau sintetic).
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Proiecte.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
