Imunoterapia în cancer - posibilități și limite

CAPITOLUL 1

1.1 INTRODUCERE ÎN ONCOLOGIA COMPARATǍ

Cancerul este o boală a întregului organism, comună omului şi animalelor şi se manifestă identic (cu mici diferenţe ce ţin de specie) din punct de vedere al patogeniei, evoluţiei şi al capacităţii de invazie şi metastazare, având o evoluţie multistadială şi o etiologie multifactorială. Creşterea îmbolnăvirilor prin cancer poate fi explicată prin aceea că acele cauze care îl provoacă sunt şi ele într-o continuă creştere.

Ca fenomen biologic, este situat între principalele entităţi morbide, ca o boală degenerativă, cu o evoluţie gravă, care nu se rezolvă spontan.

Cancerul are cea mai largă răspândire în rândul vieţuitoarelor, având o etiologie multiplă, ceea ce face ca aceasta să reprezinte cea mai gravă maladie, atât ca morbiditate cât şi ca mortalitate.

Cancerul, ca manifestare patologică, a fost evidenţiat de la cele mai simple vieţuitoare – nevertebrate, până la organismele cu cea mai complexă organizare, aşa cum sunt mamiferele, între care specia umană ocupă un rol preponderent, fiind afectată cel mai mult de acest flagel în continuă creştere. Acest concept al universalităţii neoplaziei nu este un apanaj exclusiv al speciei umane, ci afectează aproape toate speciile de animale.

Deşi regnul vegetal – în special plantele superioare – sunt afectate de formaţiuni tumorale denumite de botanişti “gale” care conferă o mare analogie cu tumorile observate la regnul animal, totuşi între acestea sunt diferenţe, ceea ce face ca mulţi autori să nu fie de acord cu semnul egal între cele două tipuri de categorii de tumori (vegetale şi animale). Mai mult, nevertebratele au fost considerate indemne de cancer, lucru contrazis de prezenţa cancerelor la insecte, precum şi la alte nevertebrate care au furnizat date importante legate de patologia cancerului.

Oncologia comparată reprezintă un domeniu medical şi o ramură a oncologiei generale care se ocupă cu fenomenul neoplazic în totalitatea lui, atât ca epidemiologie cât şi ca manifestare morfoclinică şi evolutivă la om şi la animale. În cadrul oncologiei generale, oncologia comparată reprezintă un factor de real progres în studierea şi înţelegerea bolii canceroase în ansamblul ei, pe diferite trepte de organizare a vieţii pe pământ. Având în vedere că oncologia comparată este într-un real progres, totuşi rămân neelucidate o serie de probleme, mai ales în domeniul distribuirii fenomenului neoplazic, în special în rândul nevertebratelor.

Acest domeniu medical s-a cristalizat treptat, pe măsura acumulărilor de cunoştinţe în domeniul patologiei comparate, în general, al cancerului, având în vedere că aproape toate speciile regnului animal sunt afectate într-o măsură mai mare sau mai mică de această maladie.

Factorii de mediu cu risc crescut cancerigen câştigă o importanţă deosebită, deoarece sunt într-o continuă creştere, prezintă o mare diversitate, iar posibilităţile de cunoaştere, în acest caz, sunt limitate. Implicarea factorilor oncoactivi în geneza bolii canceroase este un fapt dovedit şi bine precizat. De asemenea, este binecunoscut faptul că factorii oncoactivi, care acţionează în mediul de viaţă, afectează deopotrivă atât regnul animal, cât şi cel vegetal.

Speciile de animale pot să se comporte diferit la acţiunea agenţilor cancerigeni, în sensul că putem vorbi de cancere cu o frecvenţă ce afectează un număr mare de specii şi de cancere cu o incidenţă limitată la unele specii. Agenţii cancerigeni din mediu devin nocivi pentru organism în momentul în care ating un anumit prag sau acţionează pe ţesuturi predispuse cancerizării.

Oncosensibilitatea diferă de la o specie la alta, de la un ţesut la altul, în raport cu natura, doza şi durata de acţiune a agenţilor oncoactivi prezenţi în arealul de viaţă comun om/animal. Pentru apariţia unei dezordini neoplazice, este nevoie de factori oncoactivi, cu risc crescut cancerigen, şi de coincidenţa acestora pe un organism dat, într-un moment bioritmic şi cronobiologic în care este prezent un status homeostatic deficitar datorat unei insuficienţe a răspunsului imunitar propriu organismului viu.