Denutriția

Denutriţia

Denutriţia sau slăbirea având ca sinonime insuficienţa alimentară, malnutriţia caloricoprotidică sau distrofia alimentară este starea fiziologică în care se produce scăderea greutăţii corpului cu peste 15 % faţă de greutatea sa normală, ca urmare a unui dezechilibru între aport şi cheltuielile calorice şi proteice. Slăbirea poate fi constituţională, cu păstrarea intactă a capacităţii de muncă fizică şi intelectuală şi a apetitului, sau cu scăderea acestora, în primul caz nefiind patologică.

Cauzele sunt de ordin economic, social, cultural şi medical, deseori boala fiind consecinţa conjugării acestora. În zilele noastre, denutriţia primară (determinată de lipsa alimentelor în condiţii de foamete, războaie, calamităţi etc.) este relativ rară, datorită posibilităţilor de întrajutorare facilitate de dezvoltarea transporturilor.

Denutriţia secundară este circumstanţială şi are drept cauze mai importante reducerea ingestiei de alimente determinată de o serie de factori cum ar fi anorexia, afecţiuni ale gurii şi dinţilor, febra prelungită, boli tiroidiene, îngustarea părţilor superioare ale tubului digestiv (prin intervenţie chirurgicală), consum exagerat de droguri, tutun şi alcool, stresul, mărirea pierderilor de materie proprie organismului (prin supuraţii cronice, diaree, arsuri întinse, afecţiuni renale, hipersecreţie sudoripară etc.),

consumul sporit de energie în perioadele de creştere, drept consecinţă a activităţilor fizice epuizante, hipertiroidism, scăderea capacităţii digestive şi a eficienţei digestiei, din cauza reducerii secreţiilor gastrice şi intestinale şi a motricităţii tubului digestiv sau a eliminării unei părţi nedigerate din materiile consumate prin vomă, diaree, valorificarea deficitară a alimentelor (boli hepatice, diabet). [Jean-Claude Basdekis. 2009]

O categorie aparte este reprezentată de denutriţia iatrogena, apărută ca urmare a administrării incorecte a medicamentelor, efectuării de intervenţii chirurgicale sau a unor prescripţii dietetice prea severe, care antrenează carenţe în substanţe nutritive indispensabile.

Boala poate îmbraca forma:

- acută: în cazul postului complet prelungit, cu diminuarea funcţiilor vitale;

- subacută: în care sunt prezente tulburări digestive (foame dureroasă, colici abdominali, arsuri esofagiene, colopatii), circulatorii (hipertensiune arterială, palpitaţii), osteoarticulare (dureri difuze, osteoporoză), genitale (amenoree, scaderea potenţei), anemie carenţială şi avitaminoze B2 şi PP, tulburări de sensibilitate la nivelul extremităţilor (senzaţii de frig, de clad, înţepături, arsuri), deficit imunitar;

- cronica: rară şi asociată, de regulă, alcoolismului cronic.

Simptomele caracteristice sunt pierderea de ţesut adipos şi astenia, manifestată prin obosirea uşoară şi permanentă la cel mai mic efort. Alte semene care sunt uşor de detectat sunt parul rar, friabil, limba purpurie, depapilată, pielea uscată, ridată.

Neglijată sau netratată corespunzător, boala duce la scăderea rezistenţei organismului faţă de agenţii agresivi exteriori şi, implicit, la instalarea unor boli infecţioase grave, ca de exemplu, tuberculoza. Nu este de neglijat şi efectul la distanţă, prin compromiterea stării de sănătate a descendenţilor. [Jean-Claude Basdekis. 2009]

Anorexia nervoasă

Generalităţi

Anorexia nervoasă constă într-o tulburare de alimentare cu implicaţii fizice şi emoţionale. O persoană cu anorexie prezintă o greutate mult sub limita greutăţii standard, impunându-şi limite foarte drastice pentru cantitatea de alimente care are voie să o consume, deoarece prezintă o imagine distorsionată a corpului, neputând să-şi menţină greutatea corpului în limite normale, temându-se de caştigul în greutate. Anorexia pe termen lung sau formele grave pot duce la înfometare, alterarea importantă a stării de sănătate şi chiar la deces. Anorexia poate deveni o boală cronică, chiar dacă este posibilă recuperarea completă cu un tratament adecvat. [www.sfatulmedicului.ro]

Etimologie

Termenul anorexia își are originea în greaca veche: an (αν- sau α -lipsa de, "α privativ" ), și órexis (óρεξις) = dor, poftă, apetit (de la verbul "orégo" (ορεγω) = a întinde, a oferi cuiva, a tinde spre), existând și în greaca modernă: orexi - óρεξι = poftă).

Istoric

Anorexia nervoasă a fost descrisă prima dată în 1694 de către Richard Morton (1637 - 1698), medicul regelui James al II-lea al Angliei, în tratatul său despre atrofia nervoasă, în care a semnalat între altele și apariția amenoreei, precum și asocierea cu un comportament hiperactiv.[www.wikipedia.com]

Morton a descris cazul unei fete de 18 ani, fără poftă de mâncare și emaciată într-atâta că rămăsese doar „piele și schelet". Pierduse ciclul menstrual și studia zi și noapte fără semne de oboseală. Morton nu găsise alte semne de patologie fizică și gândea că boala se datora unei stări anormale a „spiritelor animale" și slăbirii tonusului nervilor. El presupunea că pasiunile violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete, trimițând prea mult sânge la creier. De asemenea credea că, poate, și schimbări în climă - nopțile foarte reci din anul 1684 - au contribuit la apariția bolii.

Terapia pe care a propus-o conţinând plasturi pe stomac, săruri de amoniu, doctorii amare conținând săruri de fier, nu au ajutat și pacienta a decedat după câteva luni.