Cuprins
- CAPITOLUL 2: INVESTIGAŢII SPECIFICE AFECŢIUNILOR HEPATICE ŞI METODE DE DOZARE 12
- 2.1. Transaminazele (aminotransferazele) TGO (AST) si TGP (ALT) 12
- 2.2. Gama-glutamil transferaza GGT 15
- 2.3. Lactat-dehidrogenaza LDH 16
- 2.4. Ornitin-carbamil-transferaza OCT 19
- 2.5. Fosfataza alcalină 20
- 2.6. Colinesteraza serică 22
- 2.7. Leucin-aminopeptidaza serică 24
- 2.8. 5’Nucleotidaza 25
- 2.9. Bilirubina serică. 26
- 2.10. Bilirubinuria 30
- 2.11. Urobilinogenul şi urobilina 31
- 2.12. Cuprul seric şi ceruloplasmina 32
- 2.13. Proteinele serice 34
- 2.14. Electroforeza proteinelor serice 36
- 2.15. Imunoelectroforeza proteinelor serice 40
- 2.16. Fibronogenul, timpul de protrombină şi factorii de coagulare 43
- 2.17. Testul cu vitamină K (Koller) 47
- 2.18. Testele de labilitate coloidală plasmatică (de disproteinemie) 47
- 2.19. Amoniacul 49
- 2.20. Colesterolul sanguin şi alte lipide 50
- 2.21. Testul sintezei acidului hipuric (Quick) 56
- CAPITOLUL 3: STUDII DE CAZ 58
- BIBLIOGRAFIE 61
Extras din proiect
CAPITOLUL 1: EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ 2
HEPATO-BILIARĂ ŞI SINDROAMELE SPECIFICE 2
1.1. Explorarea funcţională hepato-biliară 2
1.2. Sindromul de necroză celulară hepatică (hepatocitoliza) 9
1.3. Sindromul hepatopriv (hipofuncţiei celulare) 10
1.4. Sindromul inflamator 10
1.5. Sindromul de insuficienţă secretorie biliară (excreto-biliar) 11
1.6. Cercetarea unor factori etiologici în afecţiunile hepatice 11
CAPITOLUL 1: EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ
HEPATO-BILIARĂ ŞI SINDROAMELE SPECIFICE
1.1. Explorarea funcţională hepato-biliară
Explorarea funcţională hepato-biliară are în vedere particularităţile circulatorii si funcţionale (metabolice, antitoxică, biligenetică) ale ficatului cu importanţă primordială în asigurarea homeostaziei mediului intern.
Cea mai mare “glandă” a corpului omenesc, cântărind între 1400 – 1600 g, ficatul are o structură segmentară şi lobulară, acinul hepatic considerându-se unitatea sa funcţională. Acesta este constituit dintr-o masă neregulată de parenchim, cu canalicule şi sinusoide dispuse în jurul unui ram terminal port sau cav. Acinii simpli formează acini mari, conglomerate de acini care caracterizează structura ficatului. Alimentarea cu sânge a acinilor determină zone funcţionale cu activitate relativ diferenţiată în legătură cu funcţiile metabolice ale parenchimului hepatic.
Substanţele vehiculate de sângele port şi arterial ajung la nivelul sinusoidelor, de unde pătrund prin spaţiul Disse în celula hepatică (hepatocit).
Hepatocitele sunt dispuse în straturi ce formează lamele de celule, în contrast cu sinusoidele şi cu canaliculele biliare. Celula hepatică este prevăzută cu o membrană dublă de lipoproteine, ce prezintă microvilozităţi multiple înspre spaţiul Disse, fapt care face ca suprafaţa sa în acest sector să se mărească de circa 20 de ori. Membrana celulară prezintă un echipament enzimatic cu rol în secreţia biliară şi în transportul ei la acest nivel. Citoplasma conţine organite cu multiple funcţii:
- mitocondriile, care sunt sediul a circa 16 enzime ce iau parte la diferite procese metabolice;
- ribozomii, care participă la sinteza proteinelor;
- reticulul neted, agranular, cu rol în glicogeneză;
- aparatul Golgi, implicat în metabolismul hidrocarbonatelor şi lipoproteinelor şi în transportul intracelular al proteinelor;
- lizozomii, conţinând enzime hidrolitice.
Nucleul celulei are o structură fibrilară şi una granulară; la nivelul său este concentrat materialul genetic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Diagnosticul de Laborator al Afectiunilor Hepatice.doc