Fracturile de Mandibulă

Cavitatea bucală (lat. bucca = obraz), gura, orificiul oral sau orificiul bucal, este segmentul iniţial, cranial, al tubului digestiv la mamifere şi om. Fiind o deschidere a corpului care este delimitată lateral de obraji, superior de palat, inferior de planşeul bucal.

Comunică cu exteriorul prin orificiul bucal gura şi cu faringele prin istmul faringian, având rolul de rezonant sonor pentru vocea produsă de coardele vocale, în parte rol în respiraţie şi funcţia cea mai importantă este calea de introducere a hranei, la păsări fiind reprezentat prin cioc iar la mamifere prin gură.

Definiţie : Aparatul dento-maxilar reprezintă un ansamblu de ţesuturi şi organe, diferite din punct de vedere anatomic, dar care sunt armonizate morfologic în scopul îndeplinirii funcţiilor de masticaţie, deglutiţie, fonaţie şi fizionomie. Elementele constitutive ale aparatului dento-maxilar (A.D.M.) sunt : oasele maxilare; articulaţiile temporo-mandibulare (A.T.M): stângă şi dreaptă; musculatura aparatului dento-maxilar, din care fac parte muşchii mobilizatori ai mandibulei, muşchii oro-faciali (muşchii mimicii) şi musculatura limbii; dinţii; glandele salivare, care se clasifică în glande majore şi glande salivare minore; mucoasa cavităţii bucale, mucoasa bucală.

CRANIUL VISCERAL

Craniul visceral sau splanhnocraniul, cunoscut şi sub denumirea generală de oasele feţei, este un masiv osos, situat în partea anterioară a craniului şi este constituit din 14 oase, dintre care două – mandibula şi vomerul – sunt oase nepereche şi mediane. Celelalte sunt oase pereche şi aşezate simetric de o parte şi alta a planului median. Acestea sunt: maxilarul, osul zigomatic, osul lacrimal, cornetul nazal inferior, osul nazal şi osul palatin.

• MAXILARUL

Maxilarul (figura 1) este cel mai dezvoltat dintre oasele fixe ale feţei. Este un os pereche, aşezat în partea centrală a feţei. Forma acestui os este foarte neregulată şi este alcătuită din corp şi patru apofize.

Corpul maxilarului are formă neregulată şi prezintă patru feţe: Faţa anterioară sau externă prezintă în dreptul primilor patru dinţi nişte creste verticale; cea din dreprul craniului este înaltă şi înapoia vârfului ei se află o gropiţă, fosa craniană. Deasupra ei, aproape de marginea superioară a corpului, există un orificiu,orificiul intraorbital, care este capătul extern al canalului cu acelaşi nume, prin care trece artera infraorbitală şi nervul intraorbital. Faţa posterioară este situată înapoia apofizei zigomatice. În mijlocul ei se găsesc orificiile canalelor dentare ale unor dinţi superiori. Faţa superioară sau orbitală se prezintă ca o lamă triunghiulară netedă care formează o parte din peretele inferior al orbitei. Faţa internă sau nazală are la partea inferioară o suprafaţă de articulare cu osul maxilar opus. Înapoia acesteia porneşte apofiza palatină, deasupra căreia faţa internă a maxilarului formează peretele meatului nazal inferior.

Fig.1 Maxilar

Cele patru apofize ale maxilarului sunt:

- Apofiza zigomatică se desprinde de pe partea superioară a limitei dintre feţele anterioară şi posterioară ale corpului, articulându-se cu osul zigomatic.

- Apofiza frontală sau ascendentă se articulează prin vârful ei cu osul frontal, iar prin muchia ei anterioară, cu osul nazal. Ea contribuie la formarea peretelui intern al orbitei şi a peretelui lateral al cavităţii nazale. Sub muchia anterioară a apofizei frontale, muchia corpului maxilarului formează o scobitură, incizura nazală. Pe faţa laterală a apofizei frontale se află o creastă verticală, creasta lacrimală, înapoia căreia este un şanţ vertical, şanţul lacrimal al frontalului.

- Apofiza alveolară reprezintă marginea inferioară a corpului. Ea are opt scobituri numite alveole dentare, în care sunt adăpostite rădăcinile dinţilor superiori.

- Apofiza palatină se prezintă ca o lamă orizontală care, unindu-se cu apofiza palatină opusă, constituie partea anterioară a palatului dur, a cărui faţă inferioară formează plafonul cavităţii bucale(cerul gurii), iar faţa superioară formează podeaua cavităţii nazale.