Litiaza Renală

ARGUMENT / MEMORIU EXPLICATIV

Scopul tratării acestei teme a fost unul foarte personal. De-a lungul timpului am întâlnit multe persoane (chiar din familia mea) care au suferit de această afecţiune. Câteva cazuri au avut un deznodământ tragic. Chiar şi eu am suferit ca urmare a acestui diagnostic.

Litiaza renală s-a impus preocupărilor umane de multă vreme datorită frecvenţei, dar mai ales a disconfortului sau complicaţiilor pe care le generează.

Litiaza renală reduce durata medie a vieţii la 20% din bărbaţi şi 5-10% din femei, iar după tratament sau eliminarea spontană a calculilor, indicele de recidivă este de 50% în 5 ani. In ceea ce priveşte tipul litiazei depistate la 75% din cazuri este calcică (oxalat de calciu, fosfat de calciu), iar la 25% din cazuri sau alte tipuri de litiază, litiaza se întâlneşte cu frecvenţă maximă între 20-40 ani, dar nu este rară la copii, chiar de la naştere şi nici la cei foarte vârstnici.

Eu cred că studiul şi analiza acestei teme mă va ajuta să devin o asistentă eficace pentru pacienţii care au nevoie de ajutorul meu şi care se confruntă cu consecinţele nefaste ale acestei boli „litiaza renală”.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL

1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului renal

Rinichiul - este un organ pereche parenchimatos situat retroperitoneal, la nivelul foselor lombare subdiafragmatice. În dezvoltarea sa ontogenetică, rinichiul se formează dintr-o porţiune nefrogenă a mezenterului, respectiv din coloane celulare numite nefroane, printr-o succesiune de etape ce constituie pronefrosul, mezonefrosul, şi metanefrosul, acesta din urmă va forma rinichiul definitiv. Rinichii nu se găsesc la aceeaşi înălţime, rinichiul drept fiind puţin mai coborât decât cel stâng din cauza ficatului. Polul superior al rinichiului stâng se află la nivelul vertebrei T11, iar polul inferior la nivelul vertebrei L4.

Rinichiul deplasat în jos din loja lui este un rinichi ptozat, iar cel dezvoltat şi fixat în afara lojei, oprit în ascensiune este un rinichi ectopic. Ca o malformaţie se poate întâlni unirea celor doi rinichi prin polii lor superiori sau mai frecvent prin cei inferiori realizând „rinichiul în potcoavă”. Se pot întâlni chiar mai mulţi rinichi sau doi situaţi unilaterali.

Rinichiul are formă de bob de fasole şi prezintă:

- două feţe: anterioară şi posterioară;

- două margini, laterală convexă şi medială în care se înfundă sinusul renal (în adâncul lui se găseşte hilul renal);

- doi poli: unul superior şi unul inferior, axul lor vertical fiind oblic în jos şi în afară, iar cel transversal oblic înapoi şi în afară.

Dimensiunea rinichilor este de regulă 12x6x3 cm, greutate între 120-200 gr şi sunt de culoare roşie - brună şi au consistenţă destul de fermă ca să lase impresiuni pe splină şi ficat.

Rinichiul este aşezat în loja renală, delimitat anterior de peritoneul parietal şi fascia prerenală, iar posterior de fascia retrorenală.

Loja renală între rinichi şi fascii este umplută cu un strat de grăsimi care formează capsula adipoasă perirenală Gerota, iar posterior între fascia lui Zuckerkond şi perete se află o grăsime formând capsula adipoasă pararenală.

Rinichii sunt fixaţi în lojele renale prin fascia renală, grăsimea parirenală, presa abdominală, vasele pedicului renal, fascia retrocolică Toldt şi peritoneu.

Datorită raporturilor cu diafragmul rinichii sunt mobili cu mişcări respiratorii amplitudine 3-5 cm.

Raporturi

Rinichii sunt aşezaţi cu partea posterioară pe peretele dorsal al trunchiului, alcătuit la acest nivel din muşchi pătratul lombelor, diafragm. Faţa anterioară a rinichiului drept este în raport cu faţa viscerală a ficatului, unghiul hepatic al colonului, colonul adiacent şi porţiunea descendentă a duodenului. Faţa anterioară a rinichiului stâng este în raport cu mezocolonul travers, splina, pancreasul, stomacul, colonul descendent şi ansele intenstinului subţire. Polii superiori ai rinichilor sunt în raport cu glandele suprarenale.