Miniatură romantică la Frederic Chopin

Motivatia alegerii temei

Frédéric Chopin este unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Romantismului muzical, ramane cel care a imbogatit literatura muzicala pianista, mai ales in genul miniatural. Totodata el a fost si un mare dramaturg, un maestru al formelor mari.

Lucrarea sa m-a fascinat prin melodicitatea, expresivitatea continutului muzical, prin originaliatea scriiturii, plasticitatea imaginilor, ceea ce m-au determinat sa incerc sa aprofundez unele genuri miniaturale in care el a excelat, si anume Balada, Mazurca si Poloneza.

Audierea si studierea pe partitura a acestor lucrari mi-au trezit curiozitatea si interesul pentru descifrarea sentimentelor pe care le-a transpus in muzica, marele poet al pianului - Frédéric Chopin.

Consider ca aceasta lucrare poate fi doar un punct de plecare in analiza miniaturilor si a altor lucrari ale lui Frédéric Chopin.

In ceea ce ma priveste, am o mare admiratie pentru creatia compozitorului, in care dovedeste a fi fost un adevarat poet, dramaturg si artist virtuoz, dovada fiind intreaga opera dedicata pianului.

Capitolul I

Romantismul muzical

I.a Trasaturi ale muzicii romantice

In prima jumatate a secolului al XIX-lea se anunta o noua perioada de o deosebita importanta pentru cultura, cea care timp de 50 de ani (1830–1880) se desfasoara sub semnul romantismului. Ea reprezinta o noua etapa de dezvoltare a muzicii europene, anuntata de ultimele opus-uri beethoveniene.

Termenul de “romantic” defineste o multitudine de sentimente, o anumita exaltare, o inclinatie catre visuri imaginare, toate acestea avand o justificata permanenta in viata cotidiana.

Romantismul inteles ca un curent artistic istoriceste determinat de o anumita etapa a dezvoltarii societatii, este rezultatul unor raporturi sociale, de aceea are tendinte contradictorii. Pentru a putea intelege adevarata semnificatie a muzicii romantice, este necesara cunoasterea fenomenului literar roman deoarece muzica s-a apropiat in aceasta perioada, foarte mult, de literatura, uneori chiar fuzionand.

Anglia este tara in care a aparut ”pre-romantismul”, ce a precedat Romantismul propriu-zis, prin retraducerea in literature clasica, a poeziei naturii si a vietii sufletesti. O serie de scriitori englezi se inspira din universul sentimentelor si au ca model pe Shakespeare, primul dramaturg modern, reusind sa creeze romane, poezii, balade, care i-au inspirat si pe germani.

Preromantismul in Germania capata aspectul unei lupte ideologice, duse de reprezentantii burgheziei sau de nobilii progresisti, impotriva ideologiei feudale.

Iluminismul german dezvolta cultura umanista prin reprezentanti ca Johann Gottfried Herder (critic literar si filozof), Johann Wolfgang von Goethe care impreuna cu prietenii sai formeaza un grup pe care il numeste “Sturm und Drang” (Furtuna si Cuvant). Cu lucrarile sale, Goethe pune temeliile viitorului artistic. Friedrich Schiller se alatura acestui grup si ataca prejudecatile si constrangerile sociale, scriind admirabile drame sociale (Hotii, Walbenstein, etc.) care au avut o influenta deosebita asupra dezvoltarii teatrului romantic de pretutindeni.

In Franta, Jean Jaques Rousseau este unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai iluminismului si inaugureaza o noua era pentru cultul sentimentului individual, pentru imaginatie si dragoste imensa pentru natura si dispretul pentru nedreptatile sociale.

Evenimentele politice, prefacerile structurale in viata si in constiinta oamenilor au dat gandirii mai multa personalitate. Arta paraseste saloanele si conventionalul impus de acest mediu artificial si marginit.

Dupa razboaiele napoleniene se prabuseste speranta in istoria principiilor Revolutiei, dezamagirea luandu’i loc. In acest context se naste romantismul cu doua orientari fundamentale deosebite: un romantism reactionar progresist al scriitorilor Chateaubriand, Nouvalis si altii, si un romantism care poetiza iluziile trecutului.

Revolutia a influentat arta europeana, sadind germenele gandului liber, sentimentul national, interesul pentru vechile productii ale poeziei populare, care conducea la afirmarea nationala imediata.

E.T.A. Hoffman, poet, compozitor si critic muzical, este cea mai indrazneata intruchipare a tipului de artist romantic, la care originalitatea consta in enigme si mistere, in fictiuni care devin simboluri ale artei romantice.

Poezia germana care va avea stranse legaturi cu muzica romantica este reprezentata in afara de Goethe si Schiller, prin Hölderin, Rückert, Nicolaus Lenau si Heinrich Heine.

In secolul al XIX-lea, romantismul cuprinde toate tarile europene, deoarece el corespunde modificarilor structurale care au avut loc in dezvoltarea istorica a lumii fiind stimulat de situatia politica, de eliberarea morala si intelectuala, de razvratirea impotriva “ratiunii ca etalon unic” intemeiat in Clasicism. In centrul atentiei este omul cu sentimentele, fanteziile, gandurile si framantarile care sunt in permanent conflict cu societatea.