Prevenirea și Combaterea Violenței în Școli

ARGUMENT

Violenţa poate fi întâlnită practic oriunde. Dacă deschidem ziarele, putem citi despre războaie în diferite părţi ale lumii. Dacă deschidem televizoarele, vedem oameni ridicând vocea sau trăgând unii în alţii. Dacă observăm copii jucânduse, vedem că ei joacă jocuri precum ,, Împuşcă-l pe cel rău”. Aflăm tot timpul despre rata înaltă a criminalităţii stradale.

Problema violenţei a căpătat mai multă gravitate pentru societatea civilă odată cu mediatizarea ei tot mai intensă. Conflictele din şcoli sunt tot mai des mediatizate în presă, la televizor, radio sau pe Internet.

Cu cât violenţa din viaţa societăţii este mai des popularizată de mass media, cu atât violenţa şi agresivitatea tinerilor va creşte

Violenţa este acceptată ca o cale de a rezolva conflictele. Acest lucru produce numeroase probleme, deoarece copiii învaţă din mediul în care trăiesc. Cu cât mediul cultivă mai mult violenţa, cu atât copiii se vor obişnui mai mult cu ea, văzută ca o cale practică şi sănătoasă de rezolvare a conflictelor.

Pentru a schimba această mentalitate, copiii ar trebui să înveţe:

a) să recunoască violenţa

b) să facă faţă conflictelor folosind alte mijloace decât cele violente.

Dacă formele şi conţinuturile activităţilor educaţionale corespund cerinţelor actuale ale tinerilor atunci aceştia sunt mai disponibili în preluarea şi adaptarea comportamentului lor la unele dintre acestea

Activitatea de faţă permite o abordare mai profundă a subiectelor legate de violenţă.

DEFINIŢIA SĂRĂCIEI

Motto: Violenţa este arma celor slabi.

Definirea violenţei s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă. Acest fapt se explică prin complexitatea fenomenului, dar şi prin marea diversitate a formelor sale de manifestare.

• fizică şi verbală;

• instrumentală, prin care se menţin sau se obţin anumite obiecte sau statute;

• ostilă ironică spre enervare,supărarea,jignirea sau tachinarea cuiva;

• defensivă are la bază mânia, enervarea;

• ludică , manifestată în competiţii sportive, culturale;

Rădăcina latină a termenului violenţa este vis , care înseamnă “forţă” şi care trimite la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice, deci a forţei, asupra altuia.

Există numeroase definiţii ale violenţei. Eric Debarbieux (1996: 45-46), specialist în problematica violenţei în mediul şcolar, oferă o definiţie prin care se surprinde ansamblul fenomenului violenţei: “Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”.

În mod tradiţional, şcoala este locul de producere şi transmitere a cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de întelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de întelegere a raporturilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. Misiunea şcolii nu este doar de a pregăti forţa de muncă. Şcoala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului plăcerea de a învăta, dorinţa de a reuşi şi de a face faţă schimbărilor de pe piaţa muncii.(A. Neculau, 2003, p.119-137.)