Profesorul - Om de Cultură

1. Ce este profesorul?

Acest concept de profesor include în sfera sa pe toţi specialiştii învestiţi ca educatori ai învăţământului de toate gradele: învăţător, institutor, dascăl, cadru didactic, magistru, profesor de liceu sau universitar etc.

Profesorul este omul care „asigură formarea şi pregătirea personalităţii tinerelor generaţii şi pregătirea lor profesională în cadrul instituţiilor de învăţământ, strâns legate de viaţă, de activitatea socioprofesională, morală şi cetăţenească” (Bontaş, Ioan, op.cit., p.296).

2. Competenţele personalităţii profesorului

2.1. Specialist de înaltă calificare şi competenţă – calitatea esenţială şi fundamentală a unui profesor model, condiţionată de:

- autocontrolul nivelului de pregătire în domeniul ştiinţei pe care o predă;

- continuarea studiului de specialitate şi după terminarea studiilor;

- studiu individual permanent.

2.2. Om de ştiinţă – profesorul este sintetizatorul, factorul sumativ al tuturor informaţiilor care sunt sau care apar în domeniul disciplinei predate. Totodată ştiinţificitatea lui se leagă direct de creativitate.

2.3. Om de cultură – aflat la răscrucea tuturor ştiinţelor cel puţin înrudite cu ceea ce comunică pentru a realiza asemănări şi diferenţe, aprofundări şi generalizări, punţi şi salturi ideatice şi acţionale, rememorări, actualizări şi pronosticări culturale.

2.4. Om pregătit psihopedagogic şi metodic, paradigmă care indispune surprinzător în raportul om de ştiinţă - educator. Adesea foarte mulţi specialişti n-au fost întotdeauna foarte buni educatori. Numai îmbinarea calităţilor de om de ştiinţă şi de cultură cu calitatea de psihopedagog duce la obţinerea calităţii de profesor. Măiestria psihopedagogică reprezintă „capacitatea complexă, personală şi specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţă sporită procesul de învăţământ” (Bontaş, Ioan, op.cit, p.299). Tactul psihopedagogic este o componentă a măiestriei psihopedagogice, capacitatea de a acţiona selectiv, adecvat, suplu, dinamic, creativ şi eficient pentru reuşita actului educaţional.

2.5. Om aflat mereu pe itineranţa psihopedagogică, metodică, sistematică şi continuă a transmiterii cunoaşterii.

3. Profesorul – model de culturaţie

Modul prea tehnicist sau intelectualist de a privi cultura şi educaţia (pârghie, instrument de transmitere a primeia) ne aduce riscul de a neglija modelele culturale. Ca şi medicul, preotul sau artistul ori cărturarul, educatorul nu poate fi un simplu funcţionar, ci un om cu o vocaţie şi o misiune. Educatorii care nu înţeleg acest lucru sunt instructori, nu educatori. „Pentru a fi un model cultural veritabil şi radiant, educatorul trebuie să se identifice cu idealul cultural-educativ şi să trăiască autentic în valorile acestuia” (Antonesei, Liviu, op.cit., p.63). Adevărul, Binele, Frumosul, Libertatea chiar există pentru acesta. Un computer veritabil poate înlocui uşor instrucţia. Dar un educator adevărat nu poate fi înlocuit niciodată de un computer pentru că el, educatorul, se instituie într-un model cultural, purtător de mesaj pregnant formativ. Pentru ca formatorii să devină modele e necesar ca formatorii formatorilor să fie modele.

Dl. Liviu Antonesei a realizat o cercetare psiho-pedagogică între anii 1999-2001 la Univ. Al.I.Cuza Iaşi pe un eşantion de 843 de studenţi de la secţiile de limbi străine, psihologie şi psihopedagogie specială. Tema cercetării a fost „Ce este un profesor? Care sunt principalele calităţi ale acestuia?” Studenţii au identificat 23 de calităţi ale profesorului, nu toate psihologice, dar toate foarte tangenţiale cu profilul cerut. În ordinea punctajelor au reieşit: empatia, comunicativitatea, competenţa, tactul pedagogic, inteligenţa, creativitatea, obiectivitatea, moralitatea (Antonesei, Liviu, Polis şi Paideia, p.159-160).

Această constelaţie extinsă de calităţi semnalează preferinţa pentru comportamentul participativ şi acţional, identificat cu profesia şi tactul interpersonal (Neculai, Adrian, op.cit., p.72).

Studenţii au sesizat preponderent acele calităţi ale profesorului pe care ei le-au întâlnit cel mai puţin la dascălii din facultăţi. Lipseşte oare dimensiunea psiho-activă a acestora? Studiile concluzive au confirmat acest deziderat: empatia este calitatea esenţială a unui profesor. Bineînţeles, nu se neglijează calităţile cognitive, competitive sau profesionale, dar acestea nu au sens şi valoare perenă fără tact pedagogic.

Educatorul poate redeveni un model (în treacăt fie spus, în anii ’80, din totalul orelor din planul de învăţământ al universităţilor româneşti, se aloca pregătirii psihopedagogice doar 5%, nefiind o distincţie esenţială între învăţământul academic, specialist, şi cel didactic, de pregătire a formatorilor de cultură şi conştiinţe) dacă posedă un minim de competenţe prenuptorii: