Cum Apare Conștiința de Sine

Cum apare conştiinţa de sine?

David Gross, laureat al premiului Nobel, a formulat 25 probleme ştiinţifice la a căror soluţionare ar putea ajuta fizica. Printre teme specifice despre găurile negre şi natura materiei negre sau a energiei acesteia şi au găsit loc însă şi întrebări care implică o călătorie dincolo de hotarele tradiţionale ale fizicii, aventurîndu se în domenii asociate în mod curent ştiinţelor vieţii.

Conştiinţa umană

Gross s a întrebat dacă oamenii de ştiinţă vor putea vreodată să măsoare trezirea conştiinţei de sine la copii şi a emis ipoteza că ar putea exista o similitudine cu ceea ce fizicienii numesc "transformare de fază", o transformare bruscă şi neaşteptată pe scară largă, rezultînd din mai multe schimbări de natură microscopică. Manifestarea fenomenului de supraconductivitate la anumite metale, cînd sînt răcite sub o temperatură critică, este un asemenea exemplu. Într un interviu recent, Gross a spus că îşi imaginează ca fiind posibile diferite niveluri ale conştiinţei de sine, dar că limbajul este un factor determinant ce deosebeşte oamenii de animale. Gross nu este însă unicul fizician cu idei legate de conştiinţă.

Roger Penrose, matematician şi fizician la Universitatea Oxford, consideră că dacă o "teorie a marii unificări" – ce ar trebui să unească şi să explice toate fenomenele fizice cunoscute în univers – va fi dezvoltată vreodată, ar trebui să ţină cont măcar în parte de existenţa conştiinţei de sine. Penrose este de părere că mecanica cuantică, legile fizicii ce guvernează lumea la nivel subatomic, ar trebui să joace un rol important în conştiinţa de sine.

Conştiinţa şi religia

Nu a trecut prea multă vreme de cînd studiul conştiinţei era considerat prea abstract, prea subiectiv ori prea dificil pentru a fi subiectul unor preocupări de natură ştiinţifică. În ultimii, însă, acesta a răbufnit ca unul dintre cele mai fierbinţi domenii în biologie, aşa cum sînt teoria stringurilor în fizică sau studiul vieţii extraterestre în astronomie. Fără a mai fi domeniul de competenţă exclusiv al filozofilor şi ocultiştilor, conştiinţa a reuşit să atragă atenţia oamenilor de ştiinţă din domenii diferite, fiecare, se pare, cu propria teorie despre natura conştiinţei şi modul cum ia naştere aceasta în creier.

În multe religii, conştiinţa este strîns legată de noţiunea străveche de suflet, conform convingerii că în fiecare din noi există o esenţă imaterială cu supravieţuieşte morţii biologice şi care reuşeşte chiar să preceadă naşterea. Se credea chiar că sufletul este cel ce ne permite să gîndim şi să simţim, să ne amintim şi să raţionăm. De asemenea, s a considerat că personalitatea, individualitatea şi umanitatea noastră izvorăsc din suflet. În zilele noastre, toate acestea sînt atribuite proceselor fizice care au loc în creier, dar rămîne o mare necunoscută modul cum sînt transformate semnalele electrice şi chimice în gînduri, emoţii şi conştiinţă de sine. "Aproape toată lumea este de acord că se vor găsi corelaţii foarte puternice între ceea ce există în creier şi conştiinţă", susţine David Chalmers, profesor de filozofie şi director al Centrului pentru Conştiinţă de la Universitatea Naţională din Australia. "Întrebarea este ce fel de explicaţii vor fi găsite. Nu dorim să găsim doar corelaţii, vrem explicaţii – cum şi de ce procesele din creier dau naştere conştiinţei? Acesta este marele mister", a adăugat el.

Lucrurile trebuie luate aşa cum sînt

Chalmers este bine cunoscut pentru modul cum face distincţie între problemele "uşoare" şi cele "dificile". Problemele uşoare sînt cele ce operează cu funcţii şi comportamente asociate conştiinţei şi includ întrebări de genul: Cum are loc percepţia? Cum pune creierul cap la cap diferite informaţii senzoriale pentru a produce iluzia unei experienţe unitare? "Acestea sînt considerate probleme uşoare, nu pentru că ar fi lipsite de importanţă, ci pentru că se încadrează în metodele standard al ştiinţei", a precizat Chalmers. Pentru el, problema grea este cea a experienţei subiective. "Poţi avea diferite feluri de experienţe – cu particularităţi diverse – atunci cînd vezi roşu, cînd vezi verde, cînd auzi nota do, cînd guşti ciocolată", explică el. "Cînd eşti conştient, cînd ai o experienţă subiectivă, simţi ceva anume".

După Chalmers, natura subiectivă a conştiinţei impiedică posibilitatea explicării ei în termeni de componente elementare – metodă utilizată cu succes în alte domenii. El crede că, spre deosebire de cea mai mare parte a lumii fizice, care poate fi descompusă în atomi, sau de organisme, ce pot fi înţelese prin compunerea lor din celule, conştiinţa este un aspect ireductibil al universului, la fel ca spaţiul, timpul sau masa. "Acestea nu au nevoie să evolueze. Au făcut parte mereu din inventarul fundamental al universului", a mai spus Chalmers.

În loc de a încerca să reducem conştiinţa la altceva, aceasta ar trebui, pur şi simplu, acceptată ca atare, la fel cum sînt spaţiul, timpul sau masa în fizică. Conform acestui punct de vedere, o teorie a conştiinţei nu ar trebui să explice ce este aceasta sau cum a apărut; ar trebui să explice legăturile dintre conştiinţă şi orice altceva din univers.

Totuşi, nu toată lumea îmbrăţişează ideea cu entuziasm. "Nu este de prea mare ajutor", susţine Susan Greenfield, profesor de farmacologie la Universitatea Oxford. "Nu poţi face cine ştie ce", subliniază Greenfield. "Este ultima resursă, pentru că, de fapt, ce poţi să faci cu o asemenea idee? Nu o poţi aproba sau dezaproba, pentru că nu o poţi testa. Nu oferă o explicaţie, ori vreo iluminare, ori vreun răspuns despre modul cum simt oamenii sau de ce simt într un anume fel", spune Greenfield.