Impactul psihologic generat de dezastre asupra populaţiei. Stresul cauzat de dezastre. Capitolul I. Notă introductivă Istoria civilizaţiei umane a cunoscut în dezvoltarea sa în timp, perioade care au fost caracterizate ca bune dacă acestea au condus la progres şi ocuparea unor trepte benefice superioare celor de la care au pornit si proaste, care au determinat nu un regres, ci stagnarea evolutiei spre bine. Cel mai adesea stagnările în evoluţia societaţii umane s-au datorat hazardelor naturale apărute într-o regiune şi într-o perioadă anumită, soldate cu efecte distructive. Fiind vorba de fenomene aleatorii de o mai mare anvergură, imprevizibile şi nedeterminate în timp şi spaţiu, au fost considerate ca salturi calitative, trepte sau praguri, în evoluţia sistemelor din care făceau parte comunităţile umane. Aceste fenomene generează descărcări de energii imense şi determină dezordine, dezechilibru pe scara evoluţiei de care am vorbit, până la stabilirea unui nou echilibru. În asemenea situaţii societăţile umane, indiferent de spaţiul şi timpul în care au trăit, au fost nevoite să-şi creeze şi structurile de protecţie, protejare, de apărare a membrilor comunităţilor pentru depăşirea fără prea multe efecte negative a momentelor de criză provocate de evenimentele aleatorii inevitabile de altfel, în totalitate, pe scara evoluţiei umane. Modul cum se comportă fiecare cetăţean sau fiecare colectivitate omenească, depinde în cea mai mare măsură de apărarea şi salvarea oamenilor. Din aceasta trebuie înţeles că în orice situaţie sau împrejurare s-ar afla afla cetăţenii, impuse de urmările unei calamităţi şi catastrofe, nu trebuie uitat niciodată că stăpânirea de sine, calmul, spiritul de solidaritate şi întrajutorare, ordinea şi disciplina, constituie cel mai solid fundament pe care se pot realiza toate măsurile de prevenire, protecţie şi salvare. Informarea cetăţenilor trebuie să se desfăşoare systematic prin indicaţii şi îndrumări transmise permanent populaţiei aflate atât în zonele calamitate sau în afara acestora, prin comunicate, ordonanţe,ştiri, etc. difuzate prin toate mijloacele de propagandă existente pe plan naţional şi local. Comportamentul populaţiei este foarte important ca factor primordial in depăşirea momentelor de criză şi revenirea la normalitate – posteveniment – în cel mai scurt timp şi cu pierderi umane şi materiale minime. S-a subliniat, de asemenea, importanţa deosebită pentru reuşita acţiunilor de salvare, deblocare, dezafecte in zonele afectate de producerea unui eveniment pe care o are comportamentul populaţiei în astfel de momente, de modul în care aceasta se încadrează în regulile şi procedurile iniţiate de managerii de criză şi nu în ultimul rând de capacitatea de mobilizare a celor valizi şi mai puţin afectaţi, în efortul comun al autorităţilor publice şi voluntare de protecţie şi apărare în situaţii de urgenţă. Impactul maselor psihologice, deriva, dezorientarea, inconştienţa ce o caracterizează urmarea unui dezastru fac ca operaţiunile de căutare - salvare să fie imposibile, numărul de victime imens, refacerea, restabilirea cursului normal al vieţii sau a stării de normalitate îngreunându-se simţitor.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Proiecte.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.