Factorii învățării

CAPITOLUL I

STRESUL ŞI ACTIVITATEA ŞCOLARĂ

1.1. Stresul factor modulator al activităţii

Viaţa de zi cu zi ne supune unui adevărat bombardament de trăiri şi stări psihice.

Deşi capacităţile adaptative ale omului sunt deosebit de flexibile, nu întotdeauna suntem pregătiţi să facem faţă, adică să suportăm sau să rezolvăm cu succes astfel de situaţii fără un preţ psihologic de multe ori exagerat. Activităţile pe care le desfăşurăm ne solicită până la limita epuizării, concomitent cu reducerea progresivă, dar din ce în ce mai observabilă a timpului necesar refacerii biologice sau psihice.

Delimitarea sferei de cuprindere a noţiunilor de conflict, stres, frustraţie este dificil de realizat datorită, pe de o parte, complexităţii fiecăruia, iar, pe de altă parte, interacţiunii până la limita suprapuneri.

Hans Selye (1991) descoperitorul noţiunii de stres, a plecat în identificarea acestei noţiuni de la ideea că fiecare organism este posesorul unei anumite cantităţi de „ energie de adaptare” şi, implicit, de resurse necesare pentru producerea acestei energii.

Termenul de stres apare în anul1946, fiind indus de americanul de origine maghiară Hans Selye care s-a dedicat cu pasiune, în întreaga sa activitate ştiinţifică, studiului acestui fenomen. Cu toate reţinerile manifestate de oamenii de ştiinţă faţă de importanţa stresului în viaţa şi activitatea oamenilor, termenul s-a răspândit cu rapiditate ajungând să invadeze vocabularul universal şi să se instaleze dominator în grijile şi obsesiile omului modern, acum preocupat zi de zi de gravele consecinţe ecologice, sociale, cultural-morale, etc., ale civilizaţiei contemporane extreme.

Termenul de stres apare tot mai des într-o dublă utilizare. Una se referea la situaţia stresantă, condiţiile dăunătoare, agresive care asaltează sau ameninţă organismul, presiunile, constrângerile, privaţiunile la care este supus organismul. Cealaltă are în vedere starea de stres a organismului: suferinţa, uzura lui, precum şi răspunsurile psihologice şi fiziologice ale individului la acţiunea agenţilor stresanţi.

Se spune că o persoană „a fost supusă unui stres” sau că „ trăieşte într-o condiţie de stres”, subânţelegându-se că este vorba de suprasolicitare sau, în general, o situaţie căreia cu greu i se poate face faţă. Se spune, de asemenea, că un individ „ este stresat” când se simte ameninţat, frustrat, incapabil să facă faţă unor solicitări crescânde, tensiune emoţională, insatisfacţie, mărturisesc deseori, un conflict interior la cere individul nu găseşte o soluţie acceptabilă.

Atunci când accentul este pus pe „situaţie”, pe factorii provocatori, se are în vedere, de obicei, caracterul lor neobişnuit, neaşteptat, agresiv care ameninţă buna stare a individului sau numai concepţia care o are despre sine.

Atunci când accentul cade pe starea organismului, pe reacţiile acestuia la agenţii stresanţi avem în vedere, de obicei, răspunsurile individului, în limbaj, în activitatea motorie, precum şi în devierea diferitelor constante psihice sau fiziologice. Din acest punct de vedere strasul apare în orice situaţie în care buna stare a organismului sau integritatea sa fizică este ameninţată, persoana neavând la dispoziţie răspunsuri gata fabricate pentru a reduce ameninţarea.

Tot în această categorie pot fi introduse şi situaţiile conflictuale, solicitările neprevăzute. Acţiunea îndelungată a acestora, asociată cu lipsa răgazului necesar refacerii, restabilirii echilibrului psihic cresc vulnerabilitatea organismului faţă de agenţii stresanţi. Altfel spus, starea de stres caracterizează un organism care face un efort intensiv pentru a se adapta unor situaţii puţin obişnuite.

Termenul de stres ar putea fi definit ca fiind orice agresiune de mediu sau orice altă stare de tensiune creată de aceasta şi faţă de care organismul se apără pe calea unor reacţii adaptative de solicitate a acestui ax funcţional de importanţă vitală din economia organismului, axul hipotalamo-suprarenalian. Acest termen este utilizat în două sensuri: unul psihiatric privind latura emoţională a efortului de adaptare şi altul popularizat de către H. Selye. În optica acestuia, prin stres se înţelege reacţia organismului şi nu situaţia acre cauzează stresul. „ Nu ceea ce ţi se întâmplă este important ci felul în care reacţionează „. Reacţia, după Selye se desfăşoară în trei etape: mai întâi survine o aşa nu mită reacţie de ala, în timpul căreia persoana în cauză se adaptează la agentul stresant. Dacă această fază durează dincolo de anumite limite, energia de rezistenţă se epuizează şi intră în a treia fază , de epuizare.