Influența implicării părinților asupra performanțelor școlare ale copiilor

Introducere

Familia exercită o influență puternică asupra copiilor prin implicarea acestora în educația lor, astfel familiei îi revine rolul de a asigura dezvoltarea armonioasă copilului, ținând cont de nevoile acestuia. Armonia din cadrul familiei și sprijinul emoțional parental oferit sunt caracteristici ale climatului emoțional din familie, având un efect semnificativ asupra performanțelor școlare. Prin această cercetare îmi propun să analizez în ce măsură stilurile parentale și atașamentul influențează performanța școlară a copiilor.

Încă din primii ani ai de viață ai copilului, familia are un rol esențial în dezvoltarea acestuia și este o sursă importantă de afecțiune. Aceasta trebuie să înțeleagă nevoile copilului și să le îndeplinească. Stilul parental și tipul de atașamentul influențează cursul rezultatelor școlare. Stilul parental are un impact asupra educației copiilor. Căldura părintească și atașamentul sigur pentru dezvoltarea competențele cognitive și comportamentale ale copiilor. Climatul afectiv este o condiție de realizare cu succes a practicilor parentale. Grija părinților față de copil emite influențe asupra nivelului comportamentului social al acestuia, interacțiunilor pozitive, stimei de sine, facilitează comunicarea și atribuirii unor comportamente sociale adecvate. Copiii care resimt respingerea părinților sunt caracterizați prin instabilitate afectivă, iritabilitate, lipsă de interes pentru activitatea școlară, probleme sociale, perceperea autorității ca dură și ostilă. Astfel, aceștia vor manifesta frecvent comportamente agresive, revoltă și ostilitate.

Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primele două capitole se bazează pe fundamentarea teoretică, unde am tratat în primul capitol: conceptele de sistem parental și stilul parental, teoria stilului parental, stilul de atașament, influența stilului parental și analiza mai multor studii despre influența stilului parental asupra performanțelor școlare, respectiv în cel de al doilea capitol: sistemul educativ și rolul lui, conceptul de performanță școlară și predarea bazată pe atașament. În cel de-al doilea capitol a fost efectuată o analiză între stilul parental, stilul de atașament și performanțele școlare. În acest sens au fost stabilite obiectivele și ipoteza cercetării, s-a stabilit eșantionul pe care va fi aplicată cercetarea, metodologia cercetării și analiza, prelucrarea și interpretarea datelor ipoteze.

Pe baza rezultatelor s-a constat că elevii care au un stil de atașament nesecurizat au rezultate școlare semnificativ mai ridicate față de elevii cu un stil de atașament securizat, pe baza evaluării mediei penultimului an școlar. Nu au fost stabilite legături semnificative a mediei ultimului an școlar în raport cu stilul de atașament. S-a constatat faptul că, copiii cu un nivel ridicat de anxietate îl percept pe tată mult mai disponibil în relația cu aceștia.

2

Ținând cont de rezultatele obținute, ca o posibilă tema pentru o viitoare investigație ar fi studierea diferențelor dintre percepția copilului despre stilul parental adoptat de părinte și perspectiva părintelui despre practicile parentale ale acestuia. Și impactul acestei posibile discrepanțe asupra dezvoltării copilului. Aceste rezultate ar ajuta la înțelegerea practicilor parentale adoptate de părinții din România. De asemenea, o altă direcție posibilă de investigat ar fi influența implicării profesorilor în determinarea succesului școlar al copiilor. Astfel, rezultatele cercetării indică că sunt mai multe variabile care pot influența performanțele școlare ale copiilor, fiind necesar o investigare mult mai aprofundată pentru a înțelege ce impact are stilul parental asupra rezultatelor școlare.

Capitolul 1. Parentalitate

1.1 Definiții - Sistemul parental și stilul parental

Familia este un mediul de generare și regenerare a resursei umane, de formare a personalității indivizilor, o influența necesară dezvoltării. Sociologii pun accentul în definirea familiei pe unul sau mai multe aspecte privind structura, funcțiile și caracteristicile familiei. Familia ca fenomen social reprezintă o formă de relații sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soții, părinții și copiii, precum și alte persoane între care există relații de rudenie. Familia este mai mult decât o sumă a membrilor ei componenți, iar în abordarea conceptului de familiei se ține cont și de interacțiunea dintre acești membrii, care se realizează după anumite reguli, bazându-se pe anumite funcții, cu scopul de a menține un echilibru în interiorul familiei (Iluț, 2005).

Familia reprezentă cea mai importantă și dinamică structură a vieții sociale, fiind determinată de legile generale de dezvoltare a societății și de procesul istoric care o transformă și o face să evolueze în diferite forme, dar cu aceeași esență. Relațiile biologice nu deduc esența grupului familial, dimpotrivă relațiile sociale care influențează atât caracterul istoric al legăturilor familiale, cât și organizarea specifică a acestora, în raport cu modelul social și cultural al societății. Astfel, familia reprezintă o componentă de bază a societății, iar funcționarea ei depinde de îndeplinirea unei funcționalități adecvate a grupului familial. Fiind un sistem dinamic, familia este supusă transformărilor. Membrii acesteia se dezvoltă și evoluează, astfel conceptul de „familie”, datorită acestei schimbări, este caracterizat în funcție de generațiile actuale. Însă, cu toate că noțiunea de „familie” variază datorită diferitelor contexte, familia rămâne definită ca „ o formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau cea psihosocială” (Mitrofan, Ciupercă, 1998, p. 17).

Primele experiențe ale copiilor privind relațiile au loc în familie. Copiii sunt introduși în viața socială prin intermediul cadrului de bază, familia, definită ca un grup mic și intim, unde aceștia dobândesc regulile comportamentului interpersonal și care va continua să le servească drept bază de securitate atunci când întâlnesc mediul exterior (Schaffer, 2010).