Predarea Artei Plastice

Actualitatea temei.

Mai mult decât orice activităţi, activităţile incluse în domeniul “educaţie estetică” (educaţie plastică şi educaţie muzicală), constituie cadrul şi mijlocul cel mai generos de activare şi stimulare a potenţialului creativ. Arta îl pregăteşte pe copil să trăiască în frumuseţe, în armonie, să respecte frumosul şi să vibreze în faţa lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, culorile, formele plastice sunt mijloace de exprimare, de exteriorizare a dorinţelor, a aşteptărilor, relaţiilor cu ceilalţi, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă şi cu ştiinţă a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelare a spaţiului în care trăieşte şi se joacă, de automodelare. Reluând ideea lui Gramsci, că arta este un educator pentru că este artă, profesorul I. Neacşu precizează: “Prin bucurie şi prin trăire, elevul va reasimila în adâncime şi înălţime frumosul şi armoniosul, prezente ca paternitate şi realitate, ca sensibilitate şi raţionalitate” [1]

Prin artă se dezvoltă sensibilitatea senzorială, dar şi cea artistică şi delicateaţea comportamentală.Sensibilitatea artistică se construieşte pe baza afectivităţii, intuiţiei şi fanteziei, în funcţie de măiestria educativă a adultului şi de caracteristicile mediului în care se formează. Deşi, determinată genetic, ea se modelează prin educaţie, pentru că “personalitatea copilului este rezultanta acţiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de educaţie, iar ea nu se poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă” [2]

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra şi de a armoniza relaţiile copilului cu natura, cu sine. Adultul nu va cere copilului să reproducă, să execute cu măiestrie asemănarea, până la identificare, cu înfăţişarea naturii, care oricum este, în mod permanent, alta. Dacă ar acţiona aşa, ar face din copil un inapt în ceea ce priveşte creaţia artistică, l-ar îndepărta de artă şi l-ar înstrăina de propriile posibilităţi creative.

Educația artistico-plastică a elevilor din clasele primare oferă elevilor deschidere către estetic și artistic, le descoperă caracterul cromatic al lumii, le dezvoltă rafinament în receptarea ei vizuală. Această particularitate a educației artistico-plastice impune studiul, cercetarea și organizarea unui sistem de activități de receptare artistico-plastică, conceptualizat pe o metodologie specifică, care să contribuie la dezvoltarea sensibilității artistico-plastice față de operele de artă, frumosul uman și cel al naturii.

Actualitatea cercetării este dată și de următoarele premise teoretice și praxiologice. Lumea de azi este una a informatizării. Instrumentele acesteia au instituit un nou tip de învățare și comunicare, care influențează esențial nu doar cunoașterea umană, dar și comportamentul artistic-estetic al omului. A crescut suprasolicitarea vizualității copiilor și elevilor, cauzată de utilizarea masivă a computerului și televizorului, acestea prezentând și riscuri importante, precum scăderea sensibilității percepției artistico-plastice din cauza suprasolicitării ei permanente, fără însă a fi ghidată pe anumite principii și reguli. La vârsta școlară mică, elevii se confruntă și cu o diferență de nivel și valoare în receptarea fenomenelor artistico-plastice: nu toți elevii au aceeași sensibilitate față de însușirile estetice ale operelor de artă și ale naturii, dar toți pot învăța să le perceapă pe principiile cunoașterii artistic-estetice.