Biserica ascunsă din România

După 1989 tara noastra a devenit teatrul unor nenumarate formatiuni sectare care ataca Biserica noastra strabuna sub doua aspecte. Pe de o parte, o calomniaza ca este o biserica traditionalista care nu se poate adapta la realitatile sociale moderne spre care tinde tara noastra in conditiile tranzitiei de la o economie centralizata la o economie de piata. Pe de alta parte, formatiunile sectare au declansat impotriva Bisericii noastre o ofensiva prozelitista fara precedent in intreaga ei istorie, finantata din exterior, cu scopul precis de a destrama unitatea spirituala a neamului nostru care i-a permis sa supravietuiasca in istorie timp de doua milenii si pentru a-l pune astfel in slujba unor interese straine. Dar fie ca fac apel la calomnie, fie ca practica prozelitismul, formatiile sectare dau dovada de aversiune si agresivitate, care intra in conflict direct cu iubirea ca valoare suprema a crestinismului si reprezinta o negare a Evangheliei lui Hristos.

In cele ce urmeaza, vom cauta sa punem in relief principiile mai importante care stau la baza agresivitatii prozelitiste a formatiilor sectare. Aceasta cu atat mai mult cu cat aceste secte au dreptul sa agreseze credinciosii nostri, sa-i racoleze fara teama si sa calomnieze Biserica noastra, iar noi nu avem nici dreptui de a ne apara, fiinca “se supara” cercurile internationale care sustin si finanteaza sectele.

Formatiunile sectare care actioneaza astazi pe teritoriul tarii noastre sunt destul de numeroase, insa ele pot fi impartite in trei categorii principale:

1. secte de inspiratie iudeo-crestina care tind sa acorde mai multa pretuire Legii vechi decat celei Noi aduse de Hristos;

2. secte de inspiratie orientala, esoterica, ce raman in mare masura tributare budismului;

3. sectele de inspiratie “stiintifica” (Biserica scientologica), ce incearca sa puna stiinta in slujba propriilor interese.

Dar cu toate ca aceste formatiuni sectare se vor unele mai pasnice si universale decat altele, toate dau dovada de intoleranta si practica prozelitismul agresiv la adresa Bisericii noastre, fie exploatand ignoranta unora dintre credinciosii in materie de doctrina crestina, fie lipsa sau saracia altora. Nu putem trece cu vederea nici comportarea scandaloasa a unora dintre slujitorii Bisericii noastre care dau apa la moara prozelitismului sectar, dar nu putem uita pe preotii care isi apara cu daruire credinta, Biserica si neamul.

De la bun inceput, trebuie precizat ca agresivitatea sectelor isi are explicatia ei mai profunda in incapacitatea lor spirituala de a contribui la sfintirea autentica a credinciosilor in Hristos si Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant, ca sa transforme egoismul in iubire, fiindca din egoism izvoraste agresivitatea. Cauzele acestei fatale pierderi de spiritualitate, care au scufundat crestinismul contemporan intr-o criza fara precedent, si alimenteaza neincetat prozelitismul sectar, sunt destul de numeroase si ele dobandesc aspectul unor adevarate principii pe care le vom prezenta in cele urmatoare.

A.Primul dintre aceste principii consta in relativizarea Sfintei Treimi pe mai multe cai. Una din ele duce la relativizarea persoanei lui Hristos sub trei aspecte; Este vorba mai intai de separatia dualista pe care sectele o introduc intre divinitatea si omenitatea Mantuitorului, in cea mai buna traditie nestoriana, combatuta de Sinodul al III – lea ecumenic de la Efes (431). Marea majoritate a sectelor declara ca Mantuitorul nu este numai om, dar este si Dumnezeu, dar profund influentate de dualismul lumii antice, dintre cele inteligibile si cele sensibile, considera ca Mantuitorul este Dumnezeu in cer, iar pe pamant ramane un simplu om, Iisus. Consecintele acestei disocieri, dintre divinitatea si omenitatea lui Hristos, sunt extrem de grave pentru spiritualitatea crestina, fiinca din cauza ei nu mai poate fi vorba despre o indumnezeire sau sfintire a naturii umane a Mantuitorului, de catre natura lui divina. Fenomenul devine si mai grav in cazul acelor secte, cum ar fi Martorii lui Iehova, care nu vor sa vada in Hristos pe Dumnezeu, care S-a intrupat pentru mantuirea noastra, ci un simplu om. Cata deosebire intr-o astfel de conceptie, care duce la relativizarea lui Hristos si alimenteaza agresivitatea prozelitista a sectelor, si invatatura Bisericii primare care, incepand cu Sfantul Irineu de Lyon, sustine cu tarie ca Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca.