Cuprins
- INTRODUCERE .. 3
- Frica de Dumnezeu .i gândul la judecata .. 4
- Sporirea în Mântuitoarea Frica de Dumnezeu ... 8
- Concluzie ... 15
- BIOGRAFIE ... 16
Extras din proiect
INTRODUCERE
În lucrarea de față îmi propun să prezint tema anunțată în titlu printr-o abordare în două
direcții: prezentarea unor elemente de conținut și a modului în care cuprinsul acestui conținut s-a
format. Știm că operele Sfinților Părinți sunt rodul unei gândiri teologice și a unei trăiri profunde
duhovnicești, accesul la cunoaștere se datorează gândirii și a revelației lor. Mă gândesc să spun
câteva cuvinte despre frica lui Dumnezeu fiindcă este „începutul înțelepciunii". Dar tare mi-e că
nu înțelegem noi ce este frica lui Dumnezeu; adică, să-ți fie frică de Dumnezeu dacă faci rău, și
atuncea, de frica băutului, să nu faci nici aia, nici ailaltă? Dar atuncea, dacă ne este frică de
Dumnezeu în felul acesta, cum propovăduim noi un Dumnezeu al dragostei, și unde este dragostea
dacă ne este frică de Dumnezeu așa cum ne este frică de un câine rău? Dar atunci ce este frica lui
Dumnezeu?
Am cunoscut un suflet foarte bun care, ca să se păzească de rele, și-a agațat în odaie o
icoană, sau mai bine zis un tablou, unde se arată Judecata de Apoi, și mai ales chinurile iadului. Și
atuncea nădăjduiește, când îi vin gânduri rele, ca uitându-se la chinurile iadului să se înfricoșeze și
să se ajute ca să le taie. Spunea că, la început, mergea tactica aceasta a nevoinței, dar acuma se uită
cu indiferență la toate ororile pe care le arată tabloul, și începutul înțelepciunii parcă nu se
înțelenește în inima lui. Dar îmi venea să zic: Frica de iad, frica de chinuri este aceeași cu frica de
Dumnezeu, sau când alții gândesc că, tot așa, se înfricoșează cu gândirea la draci și la tot ce ne fac
ei? Dar atuncea îmi vine gândul: Frica de drac, asta este frica de Dumnezeu? Adică, Dumnezeul
nostru este dracul? Ori Dumnezeul nostru este iadul?
Din această pricină am dorit să redau pe scurt în câteva cuvinte ce este frica de Dumnezeu
sau frica lui Dumnezeu, folosindu-mă de scrierile și explicațiile a câțiva Sfinți Părinți legate de
aceată temă, pentru a reda precis, concret și pe înțelesul la ce se referă frica de Dumnezeu sau la ce
ar trebui sa ne gândim. Căci de cele mai multe ori ne vin în minte astfel de gânduri despre care nu
avem nici un fel de cunoștință, iar din comoditate sau poate de teamă, evităm să întrebăm
persoanele care cunosc răspunsurile la întrebările noastre și rămânem astfel cu anumite lipsuri care
din nebăgare de seamă se pot umple cu multe neadevăruri.
Prin urmare în rândurile de mai jos o să vă vorbesc despre Frica de Dumnezeu, tema acestui
proiect; folosindu-mă de mărturii scrise, definiții și explicații date de pe această temă de Sfinții
Părinți.
CAPITOLUL I
FRICA DE DUMNEZEU ȘI GÂNDUL LA JUDECATĂ
Părinții duhovnicești ne vorbesc în principal despre o frică sau o teamă de lume. O angoasă,
o spaimă pătimașă , izvorâtă din teama pătimașului e a nu-și putea împlini dorințele privind lumea
și lucrurile ei.
Sfântul Maxim Mărturisitorul insistă asupra caracterului pătimaș al acestei frici. Păcatul
prim constă, pentru acest Sfânt Părinte, în dumnezeirea creației, în loc de a acorda cinstea cuvenită
Creatorului ei. Omul pătimaș nu are altă grijă decât satisfacerea irațională a dorințelor sale
păcătoase, prin intermediul lumii. El nu caută altceva decăt să-și realizeze, prin intermediul
acesteia, dorințele sale pătimașe, trăind permanent spaima, pe de o parte de lume, ca de ceva
inexplorat deplin, iar pe de altă parte, teama că ea nu va reuși să-i ofere bucuria sau plăcerea
sperată.
Același Sfânt Maxim Mărturisitorul vorbește despre lanțul vicios plăcere - durere, care
caracterizează viața pătimașă. Omul cufundat în păcate crede că poate să separe pe una de alta,
evitând tot ceea ce i-ar putea provoca durere, și alergând cu toată ființa sa spre tot ceea ce este în
stare să-i aducă plăcere. Iraționalitatea patimii constă tocmai în această focalizare, în această
direcționare a „ puterilor și resurselor sale spre dobândirea plăcerii trecătoare. te curățirea
conștiinței”.
Experiind insuficienta, neputința și lipsa de deplinătate bunurilor și mijloacelor pe care i le
oferă lumea aceasta hilară și amăgitoare, omul descoperă durerile și strâmtorările lumii. Iar
acestea, în loc să-i spiritualizeze, îl aruncă iarăși în oceanul și mai adânc al patimilor,
scufundându-l în plăcerile sale amețitoare și amăgitoare. Pe omul pătimaș, frica aceasta, în loc să-l
întoarcă spre sine și spre Dumnezeu, îl leagă și mai mult de lumea iluzorie îndepărtându-l de la
chemările mai înalte ale lui Creatorului său.
Omului pătimaș lumea nu i de descoperi în rațiunile ei și nu este cale de înaintare spre
Dumnezeu și spre fericirea veșnică, ci este o mare învolburată, ale cărei valuri sunt patimile în
infinitele lor manifestări și nuanțe reproșabile. Neîntelegându-i raționalitatea, omul pătimaș nu se
alege din această alergare fără țintă și sens duhovnicesc decât cu o îndoită teamă: de obiectul căutat
și de negăsirca lui sau de înșelarea așteptărilor sale.
Bibliografie
Ne vorbește Părintele Cleopa 1, text îngrijit de Arhim. Ioanichie Bălan; Ediția a III-a, Edit. MĂNĂSTIREA
SIHĂSTRIA 2010
Ne vorbește Părintele Cleopa 8, text îngrijit de Arhim. Ioanichie Bălan; Ediția a III-a, Edit. MĂNĂSTIREA
SIHĂSTRIA 2010
Ascetica și Mistica Ortodoxă vol. I ASCETICA, Pr. Prof. Dr. Acad.Dumitru Stăniloae; Edit. DEISIS 1993
Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Alba Iulia
Virtuțile creștine, cărări spre fericirea veșnică, Pr. Ioan C. Teșu; TRINITAS Edit. Mitropolia Moldovei și
Bucovinei Iași, 2001
Morala creștină, Georgios Mantzaridis
Preview document
Conținut arhivă zip
- Despre frica de Dumnezeu.pdf