Patimile Domnului Hristos în Iconomoia Mântuirii

INTRODUCERE

Patimile Domnului Hristos în iconomoia mântuirii

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om între ei, ca să Se poată dărui lui Dumnezeu ca jertfă cu adevărat mântuitoare pentru ei, ca să se împlinească ceea ce se făgăduia prin chipul jertfelor de animale şi, îndeosebi al mielului animalic prin Lege .

Dacă în lege Isaac, care reprezenta pe toţi urmaşii lui Avraam, a fost scăpat de moarte pentru un timp, printr-un miel animalic, acum Mielul cel adevărat reprezentând pe toţi, îi scapă de moartea definitivă, mai ales că nu este supus prin păcat morţii, fiind şi Dumnezeu făcut om. Jertfa Lui mulţumeşte acum în mod real pe Dumnezeu reprezentând în mod real pe toţi oamenii, atrăgându-i spre El, iar pe de altă parte, fiind şi jertfa Fiului Tatălui Atotputernic şi Iubitor.

Ea este jertfă mântuitoare de moarte veşnică şi cauzatoare a vieţii veşnice, fiind jertfa Fiului adusă Tatălui ceresc.

Jertfa lui Hristos, ca lumină supremă a iubirii Fiului lui Dumnezeu făcut om, arătată oamenilor pentru a şi-o însuşi şi ei ca valoare şi rost al existenţei lor, o exprimă Mântuitorul Însuşi prin cuvintele prin care întemeiază Taina Împărtăşirii de trupul şi Sângele Său, jertfite pentru noi.

El S-a jertfit pentru ca să ne însuşim şi noi iubirea şi lumina Lui, manifestată în Jertfa Lui pentru noi.

Aceasta o spune prin cuvintele: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor" şi "Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor"(Matei 16,26-28).

Prin patima lui Hristos, care a devenit şi învierea noastră, viaţa omenească nu mai rămâne închisă în istorie, ci e ridicată din ea, în viaţa de veci. Numai prin patima lui Hristos viaţa în istorie se umple de lumina unui sens. Aceasta s-a petrecut întâi în Hristos.

El a înaintat prin viaţă curată şi prin jertfă, în istorie pentru alţii, sau spre iluminarea desăvârşită a umanităţii asumate şi, ca urmare, şi celei a noastre, iar noi vom ajunge la lumina deplină a vieţii noastre sau la durata ei veşnică în fericire, prin credinţă în El şi prin viaţa după modelul Lui şi printr-o iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, capabilă de jertfă, la învierea fericită în veşnica unire cu El .

De aceea Hristos a trăit în istorie, a încheiat viaţa Sa istorică de oameni iubitoare prin jertfa pe cruce şi prin aceasta, învingând moartea a asigurat pe ucenicii Săi, trăitori în istorie, despre relitatea ei, arătându-Se pentru o vreme în mod văzut în istorie, dar fără să mai revină propriu-zis la viaţa supusă istoriei.

Hristos, ca noul Adam, a adus umanităţii lumina învierii prin supremul act de iubire al Crucii şi nouă tot ce ne pregăteşte pentru viaţa fericită a învierii în comunicare cu El, viaţa prin primirea Duhului Lui cel Sfânt şi de viaţă Făcător.

Moartea Lui ca jertfă este astfel un mod prin care materia trupului a devenit transparentă pentru lumina nemuririi. Moartea Lui ca jertfă este astfel un mod prin care materia trupului a devenit transparentă pentru lumina dumnezeirii cu care este unit în aceeaşi Persoană2. Iisus Hristos Domnul nostru moare şi înviază! Mai adânc, se jertfeşte pentru a ne descoperi o nouă viaţă: cea a Învierii. Moartea Lui este şi jertfă pentru că este oferire, de bună voie. “Venind Domnul spre patima cea de bunăvoie, pentru mântuirea noastră, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru...” mărturiseşte Biserica în Otpustul Duminicii Stălpărilor. Domnul pe Sine se aduce jertfa de bunăvoie şi fără păcat, deci fără sămânţa morţii. Numai jertfa, numai moartea ca jertfă are drept ţel viaţa. “Jertfa nu vrea moarte pentru moarte, ci moarte pentru viaţă” (V. Jan Kelevich), pentru un plus de viaţă.