Predica de pe munte - Fericirile

. Introducere

Pe langa cele zece porunci, care trebuie pazite, Mantuitorul, Care nu a venit sa strice Legea si Proorocii, ci sa le plineasca, a dat “cele noua fericiri”.

“Fericirile – sunt un fragment din “Predica de pe munte” rostita de Mantuitorul pe Muntele Maslinilor, in Ierusalim, predica in care, pe langa multe invataturi religios-morale, este cuprins textul Rugaciunii Domnesti ”Tatal nostru” si “ Cele noua Fericiri”.

Fericirile sunt “principiile” sau “legile” Imparatiei lui Dumnezeu. ,,Fericirea este una singura, dar accedem la ea treptat, ca pe o scara a inaltarii din desavarsire in desavarsire”.

Cele zece porunci tineau sa realizeze un minimum de moralitate si aveau mai mult un character prohibitiv, oprind de la fapte rele. Respectandu-le, erai ferit de pacate grele impotriva legii morale naturale.

,,Fericirile au un caracter pozitiv si constructiv. Caci viata unui crestin nu trebuie sa se limiteze la straduinta de a nu mai face raul, ci trebuie sa constea si din straduinta de a face binele, cat mai mult bine’’.

Cele noua Fericiri cuprind adevaruri morale care constituie un fel de "carte a legamantului" noii imparatii mesianice, intemeiate de Mantuitorul Iisus Hristos. Prin ele se precizeaza atat caracterul acestei imparatii, cat si insusirile pe care trebuie sa le aiba cetatenii acestei imparatii. Domnul nu le-a dat sub forma de porunci, ci in chip de "fericiri", pentru a corespunde spiritului liber al moralei crestine (Iac. 1, 25).

Imparatia lui Dumnezeu incepe de aici, din viata noastra, din felul cum stim sa ne-o agonisim, din straduinta noastra de a implini voia lui Dumnezeu. Virtutile recomandate in Fericiri sunt mijloacele necesare spre fericirea suprema pe care insa crestinii trebuie sa le castige si prin desprindere, pana la posedarea lor in gradul cel mai inalt. Din acest punct de vedere Fericirile sunt totodata indemnuri pentru castigarea celor mai alese virtuti, in viata de toate zilele, prin care cei ce le practica se pregatesc pentru dobandirea vietii vesnice, a fericirii vesnice.

2. Predica de pe Munte - generalitati

Predica de pe Munte este prima cuvantare programatica din Evangheia după Matei. Este singura cuvantare a Mantuitorului care contine aproape exclusiv porunci directe ale Domnului Iisus Hristos. Este considerata ca fiind nucleul Evangheliei Mantuitorului Hristos.

Desi pare a fi adresata numai ucenicilor (după chemarea lor, Iisus le adreseaza primele invataturi ), predica de pe munte nu priveste numai pe apostoli ci pe toti oamenii. De altfel, chiar in predica sunt momente cand este semnalata prezenta multimilor (“Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui” .) Problema este pusa in discutie pentru a se arata ca morala expusa în predica de pe munte nu este una rezervata unui numar restrans de chemati, ci tuturor oamenilor.

Vechiul Testament, ramane in viziunea predicii de pe munte, baza si centrul referential in ceea ce priveste voia lui Dumnezeu. El este respectat, implinit si intregit de Domnul Iisus Hristos. In predica avem, de fapt, o corectie ferma aplicata nu legii si proorocilor, ci erminiei acestora de catre iudei. Aceasta corectie o intalnim deseori la profetii vechiului testament care exprima in egala masura voia lui Dumnezeu. De exemplu ipocrizia care conduce pe majoritatea la o atitudine exterioara, ostentativa, fara acoperire in motivatia interioara si care constituie cel mai vizat pacat al iudeilor in invatatura Mantuitorului, este deseori infierata de prooroci Si a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe, caci inchinarea inaintea Mea nu este decat o randuiala omeneasca invatata de la oameni”. “Tu i-ai sadit si ei au prins radacini, au crescut si au facut roade; Tu esti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor esti departe”.

Caracterul paradigmatic al predicii de pe munte este de retinut. Nu contine o suma exhaustiva de porunci sau prescriptii, care s-ar putea constitui in continutul concret al Legii noi. Acesta este un aspect important care o diferentiaza de Legea veche, unde avem prescriptii privind cazuri concrete – vezi Decalogul, dar nu numai. Situatiile concrete care sunt citate au evident un caracter de exemplu. La acestea pot fi adaugate nenumarate alte exemple. De altfel, este evident faptul ca Mantuitorul enuntă niste principii generale pe care dupa aceea le ilustreaza cu exemple. Este un salt evident de perspectiva. Incepand chiar cu Fericirile, putem constata acest lucru.

Nu mai avem de a face cu exprimari imperative, ci cu enunturi care dezvaluie sau punctează o anumită stare interioara a omului care este compatibila cu Imparatia cerurilor.